Cercetătorilor americani le-a luat aproape 20 de ani să descopere ceea ce ruşii ştiau încă din 1976: pe Lună există depozite de apă.
Ultima misiune sovietică pe Lună, Luna-24, a adus pe Pământ roci ce conţineau apă, colectate de pe suprafaţa satelitului natural al Terrei. În ciuda importanţei majore pe care o avea descoperirea, Occidentul a ignorat-o.
Misiunea rusească s-a întors pe Terra cu 300 de grame de roci selenare, prelevate de la o adâncime de doi metri de de sub suprafaţa satelitului natural al Terrei. Oamenii de ştiinţă ruşi au descoperit că rocile aveau în compoziţie 0,1% apă, scrie news.cnet.com.
Descoperirea ruşilor a fost însă cu desăvârşirea ignorată de către Occident. În ceea ce-i priveşte pe americani, ei au aflat că există apă pe Lună abia în 1994, în urma misiunii Clementine.