Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a afirmat, vineri, că „a înțeles” mesajul transmis de cetățeni și preocupările exprimate de partenerii externi ai României.
„Înțeleg așteptările legate de acest portofoliu și eu cred că împreună, printr-un dialog transparent, cinstit, constructiv, putem să găsim toate soluțiile pentru bunul mers al justiției (…). Înțeleg sensibilitatea creată în jurul acestui portofoliu, am înțeles și mesajul tuturor celor care s-au exprimat în spațiul public, am înțeles și preocuparea partenerilor noștri externi și vă asigur că, printr-un dialog cu toți cei care vor să vină la aceeași masă, putem să găsim soluțiile necesare pentru bunul mers al justiției”, a declarat Birchall la intrarea în sediul Ministerului Justiției, înainte de preluarea mandatului de la Florin Iordache.
Aceasta a anunțat totodată că dorește ca la începutul săptămânii viitoare să aibă întâlniri cu CSM, DNA și DIICOT.
„În momentul de față vreau să am un dialog și începând de luni o să invit la un dialog toate instituțiile care au un cuvânt de spus în domeniul justiției și împreună vom găsi cele mai bune soluții. (…) Primul telefon pe care am vrut să îl dau este către CSM pentru că mi-aș dori ca luni să avem o primă întâlnire, așa cum tot luni îmi doresc să am o întâlnire și cu DNA și cu DIICOT și cu toți cei care au un cuvânt de spus în domeniul justiției, tocmai pentru a avea acest dialog”, a spus Ana Birchall.