ANAT: Cetăţenii trebuie să fie atenţi când cumpără pachete turistice

Cetăţenii trebuie să fie atenţi când cumpără pachete turistice, să nu se bucure la reduceri care ies din zona normalului şi să verifice licenţa de turism dacă vor să evite ,,ţepele”, a declarat joi, Dragoş Anastasiu, reprezentantul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, într-o conferinţă de specialitate, relatează Agerpres.

,,Marja de profit a unui operator de turism este de 7-8%, iar dacă într-o negociere directă între un agent şi un cetăţean preţul scade sub această marjă, e clar că ceva e în neregulă. Nu mă refer la reducerile afişate în catalogul agenţiei, reduceri datorate în mare parte hotelierilor, ci la negocierea directă dintre un angajat şi cetăţean. Circa 20% dintre turiştii români sunt avizaţi, cunosc legislaţia, dar există, în piaţă, o serie de agenţii care nu o respectă. Cei care întâmpină probleme pe parcursul vacanţei trebuie să acţioneze imediat, să reclame în scris la recepţia hotelului pentru a avea dovada că serviciul promis nu a fost în concordanţă cu realitatea. E preferabil să existe un dialog cu agenţia, atunci când un serviciu nu a avut calitatea stipulată în contract, decât să se piardă bani pe avocaţi”, a precizat Dragoş Anastasiu.

Conform Eurobarometrului Flash 333 cu privire la „Drepturile consumatorilor în România”, cerut de Comisia Europeană prin Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori, 43% dintre români spun că-şi cunosc drepturile când pachetul de vacanţă este diferit de ceea ce era promis în broşură şi 72% doresc să primească mai multe informaţii referitoare la aceste drepturi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.