Angajații Salinei Praid au reluat, miercuri, activitatea de extracție și prelucrare a sării după șase zile de proteste, în urma unui protocol încheiat cu conducerea Companiei Naționale a Sării (Salrom) în care sunt prevăzute majorări salariale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că activitatea de producție și livrare a sării, respectiv cea de turism au fost reluate miercuri și totul funcționează la parametri normali.
”Am înțeles că au avut o discuție la Ministerul Economiei și au încheiat un protocol ca la prima rectificare coeficienții de salarizare pentru mineri să se modifice în sensul în care au fost solicitați. S-a reluat atât activitatea de producție și livrarea de cantități de sare pentru firmele contractante, pentru drumari, cât și activitatea de turism, de vizitare a salinei. Eu personal salut această decizie și mă bucur că după câteva zile în care practic am simțit că nu o să ieșim la capăt uitați că situația s-a reglementat și mă bucur că este așa. Îi voi sprijini cu tot ce depinde de mine în continuare pentru ca acel protocol să fie pus în aplicare”, a spus prefectul de Harghita.
La rândul său, liderul de sindicat al Salinei Praid, Kelemen Jozsef, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că protestele au încetat însă problemele nu s-au rezolvat în totalitate.
”Ne-am apucat de lucru, acum mai suntem în tratative, dar speranțele sunt mici. Ni s-a promis o creștere foarte mică deocamdată, în limita bugetului, și până nu e bugetul aprobat de guvern nu se face nimic”, a spus Kelemen Jozsef.
Întrebat de o altă solicitate, respectiv schimbarea directorului salinei Seprődi Zoltán, liderul de sindicat a răspuns că deocamdată rămâne aceeași conducere, cu mențiunea că în 45 de zile directorul general al Salrom va face o evaluare a activității conducerii de la Salina Praid.
Salina Praid are 135 de angajaţi, iar 80% dintre ei câştigă minimul pe economie şi cer majorări de 20%.
Acţiunile Salinei Praid sunt deţinute în proporţie de 51% de Ministerul Economiei şi 49% de Fondul Proprietatea, iar principalele activităţi vizează extracţia sării şi turismul.
Salina Praid este o sucursală a Salrom, care se află în subordinea Ministerului Economiei.