Angela Similea, tot mai supărată pe Distrigaz și DSU. Ce o revoltă acum pe marea artistă

După postarea anterioară de pe Facebook în care a reclamat că nu i s-a cerut acordul pentru folosirea refrenului piesei „Casa Mea” în campania de informare a Distrigaz și DSU, artista Angela Similea revine cu noi declarații.

Angela Similea, tot mai supărată pe Distrigaz și DSU. Ce o revoltă acum pe marea artistă

După postarea anterioară de pe Facebook în care a reclamat că nu i s-a cerut acordul pentru folosirea refrenului piesei „Casa Mea” în campania de informare a Distrigaz și DSU, artista Angela Similea revine cu noi declarații.

Artista susține că acum că, deși drepturile pentru difuzare au fost plătite unei firme, „drepturile conexe dreptului de autor (care aparțin interpretului)” nu ar fi ajuns și la ea.

„Înțeleg că Distrigaz Sud Rețele a acționat în conformitate cu prevederile legale, ca parte care a inițiat această campanie. Doresc însă să precizez că obținerea drepturilor pentru difuzarea oricărei melodii ar trebui să includă și drepturile conexe dreptului de autor (care aparțin interpretului). Spre a nu se înțelege eronat, intervenția mea, firească de altfel, a fost generată tocmai de faptul că nu mi s-a comunicat absolut nimic, din partea nimănui, referitor la includerea interpretării mele în această campanie. Și mă întreb, unde sunt eu în această ecuație? Rămân consecventă valorilor în care cred, respectul pentru actul artistic, dar și pentru adevăr, bună-credință”
susține Angela Similea, într-o postare pe Facebook.

Distrigaz a precizat că a plătit drepturile de autor unei firme, urmând ca societatea respectivă să o contacteze pe artistă.

„Ne exprimăm regretul pentru neînțelegerea creată și vă asigurăm de întreaga considerație pentru întreaga dvs. carieră artistică. Vă informăm că Distrigaz Sud Rețele a contractat drepturile de autor pentru difuzarea melodiei, iar entitatea care a intermediat vă va contacta în cel mai scurt timp pentru a lămuri situația. Difuzarea spotului nu ar fi fost, de altfel, posibilă fără îndeplinirea acestei obligații” portrivit Distrigaz.

Citiți și: Angela Similea supărată pe DSU și Distrigaz. Compania de gaz, noi precizări

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Las că se orientează Distrigazul pe Costi Mocanu, data viitoare.Oricum, nu mai e în poziția de a cere ceva. O schimbă p’aia cu „mare matematician” cu „E Distrigaaaz, te-abonezi ori dai de necaaaz”.Gata! Vreau drepturi de autor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.