Anticorupția ne face de râsul președinției bulgare a UE

România a fost de mai multe ori ținta ironiilor premierului bulgar Boiko Borisov, însă ultima săgeată a trimis-o din postura de deținător al președinției Consiliului UE

Anticorupția ne face de râsul președinției bulgare a UE

România a fost de mai multe ori ținta ironiilor premierului bulgar Boiko Borisov, însă ultima săgeată a trimis-o din postura de deținător al președinției Consiliului UE

România a fost de mai multe ori ținta ironiilor premierului bulgar Boiko Borisov, însă ultima săgeată a trimis-o din postura de deținător al președinției Consiliului UE, într-un interviu pentru publicația Capital. „Mi-aș dori mult să înceapă să meargă al treilea pod peste Dunăre, dar trebuie în sfârșit să înceapă să funcționeze modelul  românesc. Tocmai ajungem la o înțelegere, iar ei câteva luni mai târziu ajung la arest, unul câte unul, unul câte unul“, a glumit Borisov, în legătură cu schimbarea guvernelor din România. Borisov a reamintit că deja a avut loc o întâlnire pe tema respectivă în octombrie 2017, la  Varna, dar acum, „din nou trebuie se organizăm întâlniri pentru discuții.“

Este același premier Borisov care declara în martie 2016 că Bulgaria a depășit România la toate capitolele, în special la anticorupție. „Miniştrii lor fură şi, în cele din urmă, sunt prinşi şi condamnaţi la închisoare, în timp ce preşedintele lor cere azil în Republica Moldova. Eu nu am văzut bulgari care să fugă în România.“ Borisov spunea atunci că în Bulgaria niciun politician nu a fost condamnat la închisoare pentru că niciun politician nu este corupt.

Cu siguranță că Borisov a fost deranjat de o serie de acuze venite din România. Monica Macovei este una dintre surse. În 2015, la o dezbatere din Bulgaria, Macovei a sugerat că vrea să fie ministru al Justiției în Bulgaria. „Voi aveți în Bulgaria un politician care este dispus să facă ceva în această privință? Am fost întrebată dacă aș accepta să devin ministru al Justitiei în Bulgaria și am spus da, dar nimeni nu a venit să mă caute“, a spus Macovei, dupa ce l-a acuzat pe Borisov că nu lupta împotriva corupției.

În 2015, când se împlineau 13 ani de la crearea DNA, Boiko Borsiov, premier al Bulgariei, anunța că se va înființa un organ specializat anticorupție și la Sofia. Da, deși supusă aceluiași MCV ca și România, Bulgaria nu avea și nu are nici acum un „DNA“, pentru că politicienii vor impunitate, dar și datorită paraliziei administrative pe care anticorupția o produce la vecinii români. Președintele Rumen Radev a respins în ianuarie legea care urma să unească mulțimea de agenții anticorupție ineficiente din ministere. Nimeni de la Bruxelles nu a atacat atunci Bulgaria așa cum s-a întâmplat cu legile justiției din România. După cum nicio voce de la Bruxelles nu l-a condamnat pe Borisov când s-a coalizat cu partide naționaliste și proruse, în primăvara anului 2017. Dimpotrivă, Angela Merkel, „lidera lumii libere“, a vorbit atunci despre „succesul fenomenal“ al lui Borisov și despre excelenta cooperare.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Intre a avea „un politician „ca Macovei care „lupta impotriva coruptiei” si a nu avea ,se pare ca nu este mare deosebire !
    Dincolo de toate,Bulgaria percepe f.bine paralizia administrativa ce s-a instalat la noi, sincopele indeplinirii atributiilor guvernamentale ,de administrare si reprezentare a obligatiilor asumate toata tara fiind la „dispozitia” celei care i s-a nazarit ca ea este stapana inelelor in Romania !
    Boiko Borisov rade de profa in „anticoruptie”M Macovei, de „rezultatele „care au bulversat o tara intreaga.Presupun ca de M MAcovei si Kovesi, rad la Bruxelles toti,frecandu-si palmele incantati ca datorita acestor delatoare, agente au gasit un cal de bataie-Romania- .
    Cele 2 agente si toti care le slujesc au depus kuraminte de credinta nu fata de Patrie ci ele stiu fata de cine !
    Borisov nu a infiintat un „DNA”, se aliaza cu partide nationaliste si proruse si iata a repurtat un „succes fenomenal”!
    Ro are DNA, are crestere ec.,a facut totul sa stea sluj fata de dispozitiile iLEGALE ale UE si iata, este criticata de toti junkerii UE.
    Propria coruptie a Bulgariei, Borisov o „justifica”pe seama altei tari.
    Imaginea deformata la UE a Ro se datoreaza Monicai Macovei si cer sa fie revocata urgent.
    Cer demisia urgenta sau revocarea din functie a INCOMPETENTEI SI ABUZIVEI Laura Kovesi.

  2. mda, aici ne-a dus „lupta anticoruptie”… vai de capul si de mama noastra de anticorupti rupti in fond!

  3. Noroc ca noi avem presh un profesor de fizica,nu un bodyguard!La Bulgari,castravetii si luptatori de libere, au fost produsele cu care s-au mandrit,daca dam uitarii Bulgartabac si bateriile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.