Antonescu, la Ziua Aviaţiei

 Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a participat azi la ceremonia de la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor cu ocazia Zilei Aviaţiei.

„Este o mare onoare pentru mine, în calitate de preşedinte interimar al României, să vă prezint astăzi, de ziua dumneavoastră, salutul şi omagiul tuturor compatrioţilor noştri. Ziua Aviaţiei şi Forţelor Aeriene este o sărbătoare pentru noi toţi. O sărbătoare în care cinstim istoria aviaţiei româneşti, istoria sacrificiilor pe care dumneavoastră le-aţi făcut pentru această naţiune, este o sărbătoare de suflet în care ne strângem cu tot sufletul, cu toată memoria şi cu toată puterea noastră în jurul acestei elite a naţiunii române care aţi fost şi rămâneţi. Este o sărbătoare în care în acelaşi timp ne gândim la viitor. Dumneavoastră aţi fost totdeauna şi rămâneţi o elită a Armatei Române şi o elită a naţiunii române”, a afirmat Crin Antonescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, „toţi conducătorii de azi şi de mâine ai României” trebuie să respecte, să sprijine şi să fie alături de Armata Română.

„Şi primul nostru gând, înainte de toate celelalte, este să ne închinăm la memoria celor care au făcut sacrificiul suprem în slujba ţării. Să ne închinăm la memoria celor care au căzut din rândurile dumneavoastră pentru această ţară şi să înţelegem că tot ceea ce facem noi în zilele care ne rămân poate fi un mod de a le cinsti memoria şi de a le face jertfa fructuoasă. Ne gândim în acelaşi timp la veteranii care sunt încă printre noi şi cărora trebuie să le acordăm în fiecare moment cinstirea cuvenită din viaţa cărora, din activitatea, din ţinuta cărora trebuie să facem model pentru noi toţi, militari sau nu. Iar mai departe, gândul care ne trimite spre viitor trebuie să fie acela că toţi conducătorii de azi şi de mâine ai României trebuie să respecte, să sprijine, să fie alături de dumneavoastră, de acest corp de elită al societăţii româneşti. Vă doresc în numele tuturor compatrioţilor noştri ‘la mulţi ani’ şi cer senin”, a transmis Crin Antonescu.

La ceremonia dedicată Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, care a avut loc la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, au mai participat ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, şi alţi oficiali ai MApN.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.