Anul 2014, trei comemorări sub semnul lui Marte. Anul 2015, „festina lente!”

În anul 2014 s-au comemorat o sută de ani de la Primul Război Mondial, numit până la următoarea conflagraţie globală „Războiul Naţiunilor” sau „Marele Război”. S-au aniversat, de asemenea, 70 de ani de deschiderea frontului de vest al Aliaţilor occidentali, prin marea debarcare din Normandia, din 6 iunie 1944, care a marcat bătăliile decisive şi a adus mai aproape victoria Puterilor Aliate împotriva Puterilor Axei, în cel de Al Doilea Război Mondial. Şi, nu în ultimul rând, s-au împlinit 25 de ani de la încheierea formală a Războiului Rece.

Cataclismele politico-sociale au dat, de fiecare dată, noi direcţii destinului omenirii, dar cu ce preţ? A cuantificat cineva, puteau oare fi măsurate şi compensate, în vreun fel, suferinţele incomensurabile pricinuite de pierderea a multor zeci de milioane de vieţi omeneşti (peste 80 de milioane în cele două războaie mondiale) şi dramele din numărul mult mai mare al familiilor afectate de ororile războaielor, represiunile politice, sărăcie, foamete şi boli?

În 1914, marile puteri s-au aruncat în „războiul naţiunilor”, mânate fiind de propriile interese şi fără anticiparea consecinţelor. Astfel, generalul Lyautey, rezident general al Franţei în Maroc, menţiona: „Sunt complet nebuni! Un război între europeni înseamnă un război civil, cea mai monumentală tâmpenie pe care lumea a făcut-o vreodată”. Turnura şi finalitatea evenimentelor au demonstrat, însă, cu totul altceva.

Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman şi Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman şi Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din timpul cruciadelor, au căzut după război.

Dintre cele patru imperii, cel rus, convertit la comunism, a doua mare ideologie mondială după creştinism, a renăscut şi va avea un rol esenţial în pregătirea premiselor următoarei conflagraţii globale. Războiul a catalizat Revoluţia bolşevică, iar aceasta avea să inspire ulterior revoluţii de aceeaşi sorginte, din China până în Cuba.

Căderea Imperiului Otoman a deschis calea spre democraţia modernă şi laicizarea statului succesor, Turcia. În Europa Centrală au fost înfiinţate state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar România şi Polonia au fost redefinite.

Eşecul Societăţii Naţiunilor de a rezolva crizele postbelice a condus la ascendenţa fascismului în Italia, a nazismului în Germania şi la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. În urma acestuia, România a pierdut aproape tot ce a putut dobândi, din ceea ce i se cuvenea de drept, prin tratatele care au încheiat Războiul Naţiunilor. În perioada Războiului Rece, România şi-a consolidat eşecul geopolitic.

Anii care au trecut după Războiul Rece nu au adus plusul de stabilitate politică mondială care să îndepărteze ameninţarea conflictelor militare. În Europa, statalitatea federativă a Iugoslaviei, rezultantă a Primului Război Mondial, a fost pulverizată în urmă unui război civil şi a primei intervenţii militare din istoria Alianţei Tratatului Atlanticului de Nord, fără ca vreun membru al Alianţei să se fi aflat în pericol.

Intervenţia NATO şi cea mai mare bază militară externă a SUA (după războiul din Vietnam), apărută ca peste noapte în Kosovo, nu au liniştit sursele seismelor geopolitice din Balcanii de Vest. Cel mai recent atentat terorist, împotriva sediului guvernului Macedoniei, comis în numele unei noi Armate de Eliberare a Albaniei, spune tot atât cât întreaga şi tumultuoasa istorie a regiunii. Din această perspectivă, Kosovo pare a fi doar începutul unui alt proiect geopolitic.

În anul 2014 au fost escaladate, până la pragul critic, seismele geopolitice pe segmentul ruso-ucrainean al „faliei Huntington”, al căror impact ar putea grăbi şi proiectul geopolitic al multiplicării entităţilor statale româneşti. De două sute şi cincizeci de ani, la Moscova există o „grijă constantă” pentru români, moldoveni, dobrogeni, transilvăneni şi bănăţeni.

Eşecurile politicilor de intervenţie ale noului imperialism american în Afganistan şi Irak, destabilizarea Siriei, Egiptului, Libiei, noile dimensiuni ale războiului de un secol din Orientul Mijlociu, comutarea interesului geostrategic major al SUA în Extremul Orient, la joncţiunea nipono-sino-rusă, sunt realităţi ale căror perspective stau sub certitudinea impredictibilului.

Sfertul de veac trecut de la încheierea formală a Războiului Rece a însemnat, aşadar, nu numai pentru România, un nou experiment politico-social. Pentru unii, pe calea insurecţiilor şi intervenţiilor militare, pentru alţii, pe calea politicilor de intervenţionism economic şi cultural, a nesfârşitelor reforme ale domeniilor vieţii sociale definitorii pentru identitatea şi resursele biologice ale naţiunilor.

Concluzia: „Sentire e meditare!”, adică „percepe, fii vigilent şi gândeşte, pentru a înţelege corect ce se întâmplă”, ne-ar îndemnă filosofii antici. Istoricul Suetoniu, în opera sa „Vieţile cezarilor”, menţionează (cap. 25) că împăratul Augustus era de părere că nimic nu-i mai puţin recomandabil pentru un cap de oştire decât grabaşi, în acest sens, aducea drept argument o expresie a vechilor elini, „Speûde bradéōs”, pe care romanii au tradus-o în latină „Festina lente!”.Multe alte popoare şi-au însuşit această maximă, pe care au tălmăcit-o în limba lor. Francezii folosesc un vers celebru din Boileau, „Hatez-vous lentement”. Germanii spun „Eile mit Weile”, italienii „Chi va piano va sano”, iar românii „Graba strică treaba”.

Gala Galaction, în Profir şi Policarp, a utilizat expresia ca un corectiv la „Carpe diem” (Trăieşte-ţi clipa) a lui Horaţiu:

Policarp: Atunci grăbeste-te, Profire. „Carpe diem”, cum a zis meşterul Oraţiu.

Profir: Da, mă, a mai venit unul după el, mai încoace, şi a spus: „Hatez-vous lentement.”

Viaţa socială este imposibil de experimentat în laborator, iar rostul acestui excurs este acela de a sugera că maxima „Festina lente” ar trebui repetată de zeci de ori, înaintea unor afirmaţii politice tranşante şi de sute de ori, înainte de a decide irevocabil în chestiuni de interes naţional. Dacă admitem că interesele naţionale sunt perene şi ne însoţesc istoria, alternative fiind posibile doar în ceea ce priveşte opţiunile de realizare, promovare şi apărare, pentru a evita coliziunea cu interesele naţionale ale vecinilor şi fără a ne aşeza de-a curmezişul în calea înfăptuirii şi menţinerii păcii planetare. Confuzia între scop (interesul naţional) şi mijloacele de realizare a acestuia (strategiile şi tacticile politice) ne lasă în fundătura în care ne aflăm. Ca şi graba înclinării balanţei. Excesul de zel este întotdeauna, cel puţin, păgubos. În politică, efectele exceselor de zel nu pot avea dimensiuni de neobservat şi nici exonerate sine die de sancţiuni din partea opiniei publice.

România este, după cum ni se spune, la un nou început de drum. A câta oară?! Ca să nu o mai luăm încă o dată de la capăt, „Sentire e meditare”. „Festina lente!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Aurel I. Rogojan 247 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.