Da, România este un stat de drept, spune Iohannis și accentuează, în plenul Parlamentului European. Da, dar… aveți unele probleme, zice Juncker, care vă împiedică să accedeți în spațiul Schengen.
Ce fel de drept avem noi? – asta nu întreabă nimeni explicit. Nu cumva am construit (regimul Băsescu a construit) un stat de drept în care justiția să nu poată fi controlată politic, ci numai securistic?
Nu putem ști dacă Iohannis susține că avem stat de drept (și punct) în interesul accederii țării în Schengen, dar putem ști de ce spune Juncker „da, dar…“? Juncker nu poate convinge cuplul olandezo-german să fim primiți în Schengen numai pe baza Tratatului (care nu condiționează această primire decât de elemente tehnice de securizare a granițelor). Nu o poate face pentru că vor ca statul nostru de drept să fie controlat securistic în continuare și, în felul acesta, să existe protecția afacerilor corupte ale unor mari corporații. Cuplul olandezo-german nu vede cu ochi buni demantelarea influenței SRI asupra justiției. de aceea a creat argumentul (fals) că acum, la noi, au apărut riscuri de încetare a luptei cu corupția și de politizare a acestei lupte.
Adevărul gol-goluț (care ne poate îndepărta și mai mult de Schengen) este că România nu a avut și încă nu are stat de drept. O putem spune acasă, între noi. Cei care o spun în Parlamentul European n-ar avea dreptate (patriotic vorbind) nici dacă ar preciza (cinstit) că nu avem stat de drept pentru că SRI controlează justiția, dar ei zic că nu (mai) avem justiție dreaptă din pricina lui Dragnea și Tăriceanu, care vor politizarea justiției în interesul lor personal.
Politica nu se face cu adevăruri (certitudini) dovedite științific. Totul, dat totul ar fi pe dos, prin hocus-pocus, în chestiunea justiției noastre, dacă mâine am vinde Portul Constanța unei mari corporații olandeze.
După părerea mea, dacă le-am vinde olandezilor portul, ar demara, la noi, și construirea de autostrăzi. Chiar ei, olandezii, ar fi interesați de câteva contracte în regim privat (sau stat – privat).
Nu zic că așa ar fi bine, dar nici nu știu dacă ar fi rău. În fond, am putea răscumpăra portul în viitor ori, dacă lucrurile o iau razna, l-am putea naționaliza. Dar de ce nu l-am vinde unor mari corporații americane?!
Dle Buduca, va felicit pentru titlul zeflemist, mai ales ca-l parafrazeaza pe stapanul STATULUI DE NEDREPT! In schimb, va critic ferm convingerea fara acoperire in realitate ca statul securist a fost fundamentat de regimul Basescu. Trec peste data nasterii statului securist, bolsevic, care a implinit 70 de ani si ma refer doar la perioada instaurata prin LOVITURA DE STAT din 1989. Justitia a fost capturata de bolsevici inca de la instalarea ministrului Patrascanu, agent sovietic quadruplu, iar dupa 1989 a ramas in aceeasi captivitate, ba chiar s-a asprit prin includerea procurorilor in randul magistratilor. Niciun criminal comunist, dar niciun complotist kgb-ist nu a fost deferit Justitiei, parodiile cu membrii CC si gru-uistii Stanculescu( tinut intr-o vila conspirativa) si Chitac(declarat mort) fiind praf in ochii naivilor…