„Armata României nu mai există!”

Aceste cuvinte nu au fost rostite de vreun jurnalist „angajat la mogulul cel rău” şi nici de vreun politician din neconvingătoarea opoziţie. Dura constatare din titlu îi aparţine unui general al Armatei României. Un general în activitate, unul dintre cei mai tineri şi mai bine pregătiţi generali pe care îi are România.

Luni, în timpul discuţiei cu generalul evocat mai sus, a început să curgă ştirea despre prăbuşirea MiG-ului 21 Lancer, lângă Câmpia Turzii, accident în urma căruia şi-au pierdut viaţa cei doi piloţi militari aflaţi în avion. Sorin Avram şi Laurenţiu Chiriţă, acestea sunt numele celor doi căpitani-comandori de aviaţie militari, ambii în vârstă de 40 de ani, piloţi ultra-experimentaţi, cu mii de ore de zbor la activ. Dăruiţi, ambiţioşi şi plini de vise şi speranţe, aşa îi caracterizează cei care i-au cunoscut pe Sorin Avram şi pe Laurenţiu Chiriţă. Încă două vieţi spulberate în câteva secunde, în ceea ce militari şi presa pe bună dreptate au numit „coşciugul zburător” – bătrânul MiG 21 Lancer. Au trecut doar patru luni de la un alt tragic accident de acest fel. Pe 6 iulie 2010, lângă aerodromul de la Tuzla, şi-au găsit sfârşitul într-un AN 2 12 tineri militari.

De câte vieţi sacrificate mai e nevoie ca actuala conducere a ţării (cu Traian Băsescu în fruntea listei) să înţeleagă că Armata nu există doar pentru a-i da onorul preşedintelui şi că, mai ales, Armata nu se întreţine din vorbăria bolovănoasă şi plină de promisiuni mincinoase a generalului imobiliar Gabriel Oprea, cel care prin trădare a ajuns să fie ministrul Apărării Naţionale?!

1,9% din PIB. Acesta este procentul alocat în 2010 Apărării de guvernul Băsescu-Boc-Oprea. Atât a considerat Traian Băsescu că merită Armata României.

Ce contează că mor câte douăzeci de piloţi militari într-un an, în coşciuge zburătoarele MIG-uri şi AN-uri? Ce mai contează că mor pe capete tinerii soldaţi români din Afganistan sau din Irak? Important e că există bani pentru aiurelile Elenei Udrea, frunze plagiate, baiaramuri la Shanghai, bazine de înot şi patinoare. Important e că există bani pentru lacoma puşculiţă de partid Liviu Negoiţă şi ale sale inginerii financiare cu fântâni, borduri suprapuse şi săli de sport. Şi dacă tot vorbim despre Armată, slavă Domnului că s-au găsit bani pentru construirea unui monument megalomanic în Parcul Tineretului, numai bun de inaugurat de Ziua Armatei, şi pe care-i musai să fie scris cu litere mari de neam prost numele generalului de mucava Oprea. Sau bine că există fonduri pentru întreţinerea avioanelor militare cu care se deplasează sfertodoctul ministru al Apărării şi trupeţii săi din UNPR la… şedinţele de partid!

Apropo de generalul de mucava Oprea, să nu credeţi că s-a repezit, aşa cum ar face orice alt ministru al Apărării dintr-o ţară normal, să meargă la locul tragicului accident de la Câmpia Turzii. O, nu! Dom’ ministru Gabi Oprea s-a grăbit să anunţe poporul că el e o persoană credincioasă nevoie mare. Biroul de Presă al MApN a transmis că ministrul Apărării a dispus de urgenţă că „marţi, la ora 8.00, în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii, se vor desfăşura ceremonii militare şi religioase în semn de recunoştinţă şi respect pentru cei doi militari”.

Ministrul cu fruntea îngustă ar fi putut să îşi arate respectul pentru bravii militari, luptând ca o fiară la alcătuirea bugetului pe 2010, pentru ca Armata să primească mai mult de 1,9% din PIB. Sau i-ar fi respectat pe militari, deopotrivă pe cei activi şi pe cei pensionaţi, dacă s-ar opus chiar cu preţul demisiei aberantelor tăieri salariale sau recalculării pensiilor militare. Dar ca să facă aşa ceva, Gabriel Oprea ar fi trebuit să aibă onoare. Ceea ce nu e cazul.

Oare ce simt, la ora asta, colegii celor doi piloţi militari? Ce vor face piloţii de pe MiG-uri în continuare? Se vor împăca cu ideea că mâine, atunci când se vor urca în MiG, poate fi ultima zi din viaţa lor? Sau se vor revolta? Resemnaţi sau revoltaţi?

La toate aceste întrebări fireşti, generalul a răspuns cu obidă: „Ce să facem?! Ce mai putem face?! Nu se vede, nu se înţelege?! Armata României nu mai există! A murit, de foame, de ruşine… „.