Când privim, ascultăm sau simţim cu intensitate, putem uita de orice altceva, chiar şi de noi înşine. Deseori am remarcat cum se reflectă lumina soarelui, explodând în toate culorile curcubeului. Se adaugă o trăsătură specifică oamenilor, utilizarea simbolurilor. Ne bucură florile de pe masă sau din grădină, la fel ca şi stimulii care ne provoacă […]

Societăţi secrete Autorul, Klaus-Rüdiger Mai, scrie în acest fermecător volum despre mit, putere şi realitate, asasinat şi luptă pentru putere în Vatican, despre simboluri şi legende, lumina catedralelor, meşteri constructori şi francmasoni, despre manifestele rozacrucienilor, ale cavalerilor Crucii de Aur, despre Cavalerii Templieri, despre Marea Lojă Londoneză, revolta Decembriştilor, francmasonii ruşi, despre vârtejul politicii şi […]

În actul al doilea al Operei „Tosca”, de Puccini, baronul Scarpia îi urmăreşte pe revoluţionarii din Roma dintr-un palat în care va primi şi celebrul „sărut al Toscăi”. Compozitorul a ales vestitul Palat Farnese, a cărui construcţie, ce a durat aproape 75 de ani, a fost începută de Cardinalul Alexandru Farnese (1468-1549), descendent al unei […]

„Flamenco-ul este complex şi amplu, are multe rădăcini, e o explozie de culturi diverse, pornind de la acei gitanos plecaţi din India şi ajunşi în Spania. E un limbaj extrem de bogat şi oferă foarte mult, atât din punctul de vedere al artistului şi muzicianului, cât şi din cel al bucuriei muzicale oferite publicului.” Recent, […]

Ajuns la a 20-a ediţie, Festivalul „George Enescu” se va desfăşura între 1 şi 25 septembrie, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. În cele 25 de zile vor avea loc peste 160 de manifestări, de la concerte simfonice ale marilor orchestre şi concerte camerale la spectacole de Operă şi Balet, recitaluri, dar şi […]

Să începem cu imaginea ei ce se apropie mai mult de cea a unui model de la „Vogue”: o superbă blondă, cu un păr ca de mătase, cu ochii de un albastru spre violet, cu un aer fragil şi puternic în acelaşi timp. Este seducătoare, inteligentă, vorbeşte şase limbi, iubeşte filmele, citeşte enorm. Cultura muzicală solidă, cunoaşterea perfectă a stilurilor, muzicalitatea, puternica personalitate a artistei, ca şi eleganţa prezenţei scenice i-au permis să abordeze cu acelaşi succes un repertoriu divers.

La peste 80 de ani, ultimul gigant al Hollywood-ului continuă să realizeze cel puţin un film pe an. Peste o lună va începe o peliculă despre Hoover, cel care a fost directorul FBI timp de 48 de ani. Rolul principal îi revine lui Leonardo DiCaprio, care i-a şi trimis scenariul lui Dustin Lance Black (distins […]

Istoria secretă a lumii Poate că pentru prima dată aveţi acces la istoria lumii de la începuturi până azi, concepută pe baza credinţelor şi a scrierilor din culisele societăţilor secrete. De la perspectiva ezoterică asupra evoluţiei speciilor până la rădăcinile oculte ale ştiinţei, de la secretele potopului până la motivaţiile ascunse ale politicii externe americane, […]

Ruxandra Donose, în două opere rar întâlnite „Am şansa de a apărea pe scenele româneşti mai des şi mă bucură această situaţie. Voi continua să o valorific”, a declarat recent Ruxandra Donose. Mezzosoprana aplaudată pe marile scene ale lumii revine în ţară pe 21 ianuarie, la Sala Radio. Debutul internaţional la Opera din Basel, urmat […]

La sfârşitul anului 2010, Casa Phillips de Pury deschidea pentru prima dată sezonul licitaţiilor de la New York, al căror monopol era deţinut de cei doi giganţi ai domeniului, Sotheby’s şi Christie’s. De data acesta nu rezultatele vânzării sunt pe primul plan, deşi acestea au depăşit aşteptările. Expoziţia care a precedat-o inaugura noul sediu, de […]

Piaţa modernă de artă a apărut, timid, la începutul secolului al XIX-lea, la Paris. Treptat, ea a înlocuit în mare parte, patronajul oficial al Saloanelor, nu fără tulburări şi acuze, atât din partea cumpărătorilor, cât şi a artiştilor. Cel mai relevant exemplu este familia Durand-Ruel, care a devenit treptat prietenul pictorilor barbizonişti, expunând lucrări de […]

Palid şi vizibil slăbit, cu o coamă de păr alb, răvăşită, după şase luni de chimioterapie, în care a pierdut 15 kilograme, Michael Douglas a declarat că probabil a reuşit să învingă cancerul. Într-o apariţie televizată la „Today Show” de la NBC declara: „Am trecut cu bine acest iad pe care nu l-aş dori nici […]

Manzoni o descria pe Lucia din „Logodnicii” elegantă, cochetă, într-o rochie cu corsajul din brocart cu flori, cu mâneci largi, brodate. Era rochia tradiţională pe care ţărăncile lombarde o purtau în zilele de sărbătoare în secolul al XVII-lea. Cu broderii în alb şi roşu erau şi veşmintele Angelicăi Sedara din „Ghepardul”. Lucien de Rubempré, din […]

Începând de anul acesta, 15 ianuarie, ziua în care românii aniversează naşterea lui Mihai Eminescu, devine Ziua Naţională a Culturii. Este un gest important care certifică asumarea culturii române prin reprezentantul ei cel mai de seamă. Royal Fashion, lumină, culoare, muzică şi mişcare Fiinţa omului este regalitatea firii. „Ce mai faci cu intratul întru fiinţă?”, […]

Solistul şi toboşarul trupei de rock progresiv Genesis a decis: „Stop turneelor muzicale” pentru motive de sănătate. „Nu reuşesc să umplu bateriile. Este ca şi cum aş fi anesteziat. Timp de 40 de ani tobele mi-au dăruit bucurie. Acum, numai durere şi frustrări”. Are probleme din cauza tasării vertebrei cervicale cu implicaţii asupra terminaţiilor nervoase. […]

Mărturisesc că am trăit „… La poalele vulcanilor, în preajma gheţarilor, printre marile lacuri se iveşte înmiresmata, tăcuta, încâlcita pădure chiliană… Se afundă picioarele în covorul de frunze uscate, trosneşte o creangă subţire, îşi înalţă spre cer zbuciumata coroană raulli gigantici, străbate în fâlfâit de aripi, apoi se opreşte în frunzişul întunecat o pasăre din […]

După Brescia şi Pinacoteca din Paris, expoziţia „Aurul Incaşilor” (Das Gold der Inka) poposeşte şi la Viena, într-o formulă mai restrânsă, la muzeul deschis recent, „Novomatic Forum”, aflat în Karlsplatz, vizavi de Secession Museum. Expoziţia poate fi vizitată până în 27 februarie. Peste 90 de exponate, venite de la Muzeul Aurului din Lima, formează nucleul […]

Owen, Lenny Kravitz, Laeticia şi designerul de modă Jay Ahr, Johnny Hallyday, Anouk Aimée, Claude Leloche, Julianne Moore, într-o elegantă rochie Lanvin, cu geantă şi bijuterii Bulgari, Sarah Marshall şi Jean-Claude Jitrois, fondatorul casei de modă care îi poartă numele, designerul de bijuterii Harumi Klossowska, fiica pictorului Balthus, Prinţesa Veneţiei, Patricia d’Arenberg, Lorenza Liechtenstein şi […]

Din septembrie 2010, Baletul Operei din Viena are un nou director. Când Dominique Meyer a anunţat că i-a propus lui Manuel Legris să preia conducerea Baletului din Viena, marea famillie a dansului s-a bucurat. Dansator-stea al Operei din Paris, considerat cel mai bun dansator din lume, Legris este cunoscut pentru charisma sa, pentru calităţile sale […]

În sondajul propus de site-ul „Trovacinema”, care cuprindea 15 titluri dintre cele mai reprezentative pentru producţia cinematografică a anului 2010, pelicula „Concertul” a fost cea mai votată de public, (19,8% dintre cei 9.500 de participanţi), depăşind filme ca „Avatar”, realizarea lui James Cameron, care a primit Premiul „David di Donatello” pentru cel mai bun film […]