Nu există acuză pe care Traian Băsescu să nu o fi făcut. La adresa istoriei, a prezentului, a populaţiei, a instituţiilor statului şi a categoriilor profesionale.
Editorial
Revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni ar însemna un război total până la alegerile generale din toamnă. În timp ce USL va lovi cu vorba, Traian Băsescu va lovi cu instituţiile de forţă ale statului, pe care şi în prezent le controlează, chit că este suspendat. Vor urma arestări spectaculoase, iar DNA-ul, Parchetul General şi […]
Raportul Comisiei Europene privind starea justitiei in Romania exprima ingrijorarea birocratiei europene fata de un potential regres al aplicarii principiilor statului de drept in Romania.
Av. Gheorghe Piperea
„Analiza rezultatelor preliminare ale recensământului relevă implicaţii numeroase plecând de la realitatea faptului că populaţia constatată a României este acum de 19 milioane de locuitori. (n.red. care include şi segmentul cu varsta 0-18 ani) Efectele cumulative sunt teribile în prognoza demografică la jumătatea acestui secol, când populaţia ţării va ajunge probabil la 14 milioane, fără […]
Deşi nu exista vreo îndoială că directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, transferându-i lui Traian Băsescu sistemul de comunicaţii speciale la sediul de campanie, a acţionat în afara legii, iar preşedintele interimar al României a propus eliberarea din funcţie a vinovatului, lucrurile rămân, pe mai departe, aşa precum voieşte Măria Sa Vodă Suspendatul, el fiind statul şi legea.
Pentru a doua oară în ultimii cincizeci de ani, acest popor nefericit, obidit şi umilit urcă Golgota. Supliciat întâi de Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu şi acum de Băsescu. Probabil ne ajung blestemele celor care zac fără cruce la hotarul ţării, pe câmpul de lângă puşcăria Sighetului. Zice poetul întemniţat: “Voi n-aţi fost cu noi în celule […]
Am urmărit pe un post de televiziune înregistrarea integrală a discursului dlui. Traian Băsescu, la întâlnirea de miercuri de la GDS.Dacă n-aş fi trăit în România în anii domniei sale de mandat, înclinam să cred că vorbeşte despre fapte întâmplate, şi nu despre ficţiuni.
Lumea noastră românească a devenit în ultimii ani de domnie ai lui Traian Băsescu tot mai polarizată, tot mai încărcată de tensiuni şi frustrări sociale, tot mai lipsită de valori autentice şi de bun-simţ. Totul a pornit de la Alianţa D.A. – Dreptate şi Adevăr – condusă de Traian Băsescu, alianţă în care am crezut […]
Într-o bună zi, dracul meşteri mai multă vreme lângă cazanul cu smoală şi dintr-odată o zbughi de acolo un hitlerjugend saşiu, hăhăind prelung şi ţinând în mâna dreaptă o torţă aprinsă cu smoală. Dracul îl unse cu toate alifiile catranului, astfel încât progenitura lui să-i ducă pe proşti şi, de atunci, umilul său supus a […]
Cu fiecare zi ce trece consemnăm noi şi surprinzătoare fapte ce arată că regimul Băsescu s-a bazat pe orice, dar nu şi pe regulile unui stat de drept şi pe instituţiile lui, pe care, prin cele mai rudimentare mijloace, le-a subjugat şi adus în starea de vasalitate.
Disperarea lui Băsescu că va fi dat pe mâna justiţiei dacă va fi demis de „popor” pe 29 iulie se vede cel mai bine în această campanie electorală pentru referendum – strigă tot timpul că USL, de fapt, se teme de justiţie.
Rezumat: O celulă extremistă neonazistă, “Organizaţia Subversivă Naţional-Socialistă” (NSU), a acţionat nesingherită timp de 11 ani pe teritoriul Germaniei, având la activ 40 de victime din rândul străinilor emigranţi, potrivit datelor oficiale, respectiv 120, conform observatorilor independenţi. Oficiul pentru Apărarea Constituţiei din landul Turingia este în centrul unei anchete, existând indicii că informatorii ar fi […]
Mai precis, românii. Votul în cadrul forului cel mai înalt de decizie al UE, Consiliul European, este direct corelat cu populaţia fiecărei ţări membre.
Suspendat ca un păianjen de firul subţire, dar rezistent, Băsescu îşi ţese plasa în care încearcă să prindă ultimii naivi cu memorie scurtă. Aşa-i, am uitat cum a fost ales preşedinte în 2004 cu 50-50 şi presiunile pe care le-a făcut, o noapte întreagă, reprezentantul “licuriciului” — cel care trăgea sforile revoluţiei portocalii din Ucraina […]
În plină fanfaronadă a lui Traian Băsescu, pe lângă dudele Curţii Constituţionale a României a mai plesnit un butoi cu rahat. Este vorba de scandalul dosarului deschis procurorilor George Bălan şi Marcel Sâmpetru.
În 2008, dictatorul venezuelean Hugo Chavez era foarte iritat de faptul că unul dintre oamenii partidului său ar putea pierde alegerile regionale. Din această cauză, Hugo Chavez i-a transmis poporului venezuelean: „Dacă veţi permite oligarhilor să se întoarcă la guvernare, atunci s-ar putea să ajung să trimit tancuri ale brigăzii blindate pentru a apăra Guvernul […]
Sunt multe şi justificate reproşurile pe care UE le face guvernului actual şi majorităţii parlamentare. Rapiditatea unor schimbări a fost impusă de împrejurările crizei şi isteriei politice.
Comisia Europeană pune România la colţ, pe coji de nucă. Comisia Europeană, printr-un set de solicitări, tratează autorităţile române ca şi când în ţară ar funcţiona legea abuzului.
Dacă României îi merge prost, iar românii aproape că disperă, acest lucru nu este cauzat neapărat de deprecierea leului, ci de trădarea liderului politic. Pentru liderul politic român, puterea nu trebuie cedată, iar exerciţiul democratic este un cântec de inimă albastră. În momentul în care exerciţiul democratic impune schimbarea, liderul politic obişnuit să conducă prin […]
Concetăţeanul nostru preşedinte suspendat, Traian Băsescu, a declarat că nu doreşte monitorizarea referendumului pentru demiterea sa de către Comisia Europeană, ci desfăşurarea acestuia în conformitate cu prevederile Constituţiei României. Personal, nu sunt un internaţionalist de modă veche sau nouăşi mă deranjeazăîmprejurările în care, aflându-ne într-o comunitate de state suverane şi independente, străinii trebuie să ne […]
Nu-mi propun să discut statutul Curţii Constituţionale, mai ales în contextul crizei actuale, când s-ar putea trezi unii să denunţe un „nou atac la o instituţie fundamentală a statului de drept”, ci să evidenţiez ciudăţeniile create deliberat de unele dintre hotărârile sale.
O piaţă de 10 miliarde de euro nefiscalizată, piaţa fructelor, legumelor şi zarzavaturilor. Evaziunea este de largă notorietate internaţională, dar autorităţile preferă să nu o vadă. Sporadic, mai mult în încercarea de a demonstra că cineva îşi face datoria, la ordine transmise foarte de sus, s-au simulat descinderi, controale şi confiscări. O dată la un […]
Date fiind harababura juridică de ieri, precum şi ştirile şi declaraţiile politice aferente, una mai neclară şi mai neîndemânatică decât alta, am ajuns să credem că decizia Curţii Constituţionale relativă la cvorumul şi majoritatea necesare demiterii/menţinerii în funcţie a preşedintelului suspendat de Parlament a tranşat definitiv obiecţia – inexistentă oficial – de neconstituţionalitate a OUG de modificare a legii referendumului (act normativ emis de guvern joia trecută, cu câteva ore înainte de şedinţă de suspendare a preşedintelui).
Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea
Motto: “Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost! Şi ce mojic! Ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat…” Tudor Arghezi – “Baroane” Ce mititel ai început să fii, Traiane! Te făcuşi deodată un Trăienel! Încep să te […]
Anunţarea lui Daniel Chiţoiu în poziţia de substitut la conducerea PNL câtă vreme Crin Antonescu joacă rolul de preşedinte interimar a putut contraria destulă lume chiar şi din afara partidului.
Cel mai gălăgios apărător al regimului Băsescu, B1 TV, a făcut o dezvăluire de senzaţie, în direct şi la o oră de maximă audienţă. Cel care, cu neruşinare, a încercat, la OTV, să demonstreze că Traian Băsescu nu a lovit copilul are diplomă de Bacalaureat. Daniel Funeriu a luat Bacul! Şi nu la Filipeştii de […]
