Mai precis, românii. Votul în cadrul forului cel mai înalt de decizie al UE, Consiliul European, este direct corelat cu populaţia fiecărei ţări membre. Fără a intra în detalii tehnice, e bine de subliniat că ţările mari au o pondere mai mare şi, drept consecinţă, îşi pot impune voinţa mai uşor. România se află pe un onorabil loc şapte (din 27). Pe primele locuri se află Germania şi Franţa, cu alte cuvinte, în capul mesei unde se taie caşcavalul.
Pot să îmi imaginez că nu mică le-a fost mirarea celor de la Consiliu când s-au trezit peste noapte, după mai bine de cinci ani în care România a fost reprezentată de persoana domnului Traian Băsescu, cu un alt individ care îşi adjudecă scaunul încălzit de el. O asemenea rocadă a tulburat profund apele, cu atât mai mult cu cât prim-ministrul Ponta aparţine unei alte ideologii politice faţă de preşedintele suspendat. După schimbarea Sarkozy – Hollande, Consiliul (recte doamna Merkel) a mai pierdut un adept al neoliberalismului extrem, adică pe Băsescu.
Într-un moment crucial din existenţa sa, când se conturează principiile unei fiscalităţi comune, UE nu vrea să aibă surprize din partea propriilor membri. Ponta ar fi trebuit să intuiască acest lucru şi să aştepte un moment propice în care să îşi facă introducerea în rândul mai-marilor Europei. Iar faptul că a nesocotit verdictul Curţii Constituţionale le-a dat apă la moară, pe drept, detractorilor săi.
România a devenit, dintr-odată, preocuparea tuturor. Oarecum bizar, remarc, având în vedere că şi până acum s-au întâmplat lucruri incongruente cu statul de drept, care au fost lejer trecute cu vederea de către “marea familie europeană”. Comisia Europeană somează România, ba chiar o ameninţă să respecte legea. Ironia sorţii face că aceeaşi Comisie care se plimbă cu democraţia în gură este recunoscută drept instituţia europeană cu cel mai mare deficit democratic. Ea nu are legitimitate democratică fiindcă membrii săi sunt numiţi, nu aleşi de cetăţenii europeni. Este una dintre cele mai vii dezbateri.
Comisiei nu îi plac referendumurile sub nici un chip. E ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. Euro-scepticismul este mai puternic ca oricând în rândul vesticilor, iar un ipotetic referendum pe această temă este foarte probabil să invalideze construcţia europeană însăşi. Nu mai departe de sfârşitul anului trecut, propunerea prim-ministrului grec, Papandreou, de a-şi consulta poporul în ceea ce priveşte măsurile economice impuse de Comisie & Co. a fost întâmpinată cu cea mai mare reticenţă. Drept dovadă, Papandreou a zburat din funcţie, la fel de uşor precum o scamă este îndepărtată de pe sacoul doamnei Merkel.
Revenind la prim-ministrul nostru, constatăm că a încercat să contracareze faux pas-ul iniţial cu o poziţie menită să dreagă busuiocul. Însă i-a ieşit în continuare exagerat; de data asta fiind prea conciliant. Cel care reprezintă România în afara graniţelor trebuie să spună răspicat: nimeni nu poate dicta cum să voteze Parlamentul României. Aşa bun sau rău, cum o fi el. Nici Guvernul, nici preşedintele, nici măcar partidele politice, fiindcă votul imperativ este nul, dixit Constituţia. Cu atât mai puţin Barroso, Van Rompuy, Schulz sau Merkel nu au nicio cădere să-i dea ordine lui Ponta să impună un anumit vot Parlamentului României. Asta este democraţia europeană? Sunt aşa de obişnuiţi cu o poziţie de partener umil a României, încât îşi permit să exagereze atât de grotesc?
Înţeleg îngrijorarea lor faţă de respectarea statului de drept în România, ba chiar le-o împărtăşesc, însă nu pot fi de acord cu indicaţiile lor preţioase, în esenţa lor anti-democratice. Iar ameninţările cu Schengen, infringement, tăierea fondurilor sau suspendarea voturilor în Consiliu îi sperie doar pe cei slabi de înger. De curând s-a hotărât posibilitatea reintroducerii temporare a graniţelor Schengen, fondurile nu pot fi tăiate decât în condiţii cu totul extraordinare, care nu se aplică aici, procedura de infringement este de foarte lungă durată şi trebuie judecată de Curtea de Justiţie a UE, iar voturile în Consiliu mă îndoiesc că ne-ar fi suspendate, fiindcă România votează în mod tradiţional după cum îi dictează alţii, nu după propriile interese, aşa încât “alţii” şi-ar tăia singuri craca. Cred că toate acestea nu sunt decât pierderi colaterale faţă de marele câştig de a avea un Parlament suveran.
Pe de altă parte, nici nu vrem să auzim de nu ştiu ce generali americani care consiliază Guvernul. Este o altă modalitate de imixtiune internă, chiar dacă mai voalată. Dacă acest general al doamnei Clinton era atât de genial într-ale campaniilor politice, i l-ar fi trimis lui Obama, fiindcă sigur are nevoie. Iar preţul pentru bunăvoinţa doamnei Clinton va fi plătit cu vârf şi îndesat de români, nu de Guvern.
Care este soluţia ieşirii din această situaţie ingrată în care ne aflăm? Votul, de bună seamă. Oricare ar fi opinia românilor faţă de demiterea preşedintelui, ea trebuie să fie exprimată cu cvorumul de 50%+1. Chiar dacă legea în vigoare nu o cere. Un referendum invalidat din lipsă de cvorum ar însemna ca ţara noastră să fie reprezentată de lideri cu legitimitate democratică incertă. Este ultimul lucru de care avem nevoie. Am fost umiliţi destul!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.