”Acum vreo lună, era mare, mare suparare în jurul unui procent. Și până la urmă, pe bună dreptate.
Politică
UPDATE Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite ca PSD să revină la şedinţele coaliţiei.
Haosul decizional al autorităților, în privința
A anunțat că îl va susține pe fostul ministru d
Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică seara,
Biroul Permanent Național al PSD se reunește luni,
Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică seara
Premierul Ilie Bolojan anunță că săptămâna viitoare
”Discut cu colegii de foarte multă vreme, m-au căutat, sunt foarte mulţi oameni care împărtăşesc ideile…
Potrivit acestuia, se dovedește încă o dată că USR este doar o anexă a sistemului.
”Unde eraţi, domnule, când activiştii se luptau cu guvernele PSD care refuzau să aloce bani pentru…?
Preşedintele PNL Bucureşti afirmă că ”e momentul, acum mai mult ca oricând, de minţi limpezi şi judecăţi lucide”.
Totodată, critică măsurile din pachetul al doilea de măsuri fiscale anunţat de guvern.
”După ce li s-a impus un CASS de 10% pe sumele ce depășesc 3000 de lei, celor peste 8 milioane de cotizanți la fondurile publice de pensii administrate privat…
UPDATE Modificarea pilonului II de pensii care nu va permite românilor să retragă toți banii la pensionare a inflamat internetul.Vă prezentăm alte patru opinii.
PSD a semnat de curând acordul de
Crin Antonescu este de părere că Nicușor
Premierul Ilie Bolojan le-a solicitat tuturor miniştrilor să transmită către Cancelaria prim-ministrului declaraţiile de
Poșta Română este în colaps prin managementul defectuos
Dialogul în coaliția de guvernare a intrat în impas
A ”păsuit” jocurile de noroc, iar acum Bolojan este sensibilizat
Liderul USR, Dominic Fritz, consideră că decizia
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri că statul nu poate spune unui om cum să își folosească banii
A lipsit ostentativ de la funeraliile lui Ion Iliescu, iar acum detalii inedite au ieşit la iveală.
Petrișor Peiu condamnă decizia guvernului Bolojan de a confisca contribuţiile a 8,3 milioane de români şi de a le încredinţa unor firme străine