Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avut sâmbătă,
Politică
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir a spus recent că
Atacuri în serie la adresa lui Dragoș Anastasiu.
Peste 7.000 de persoane s-au înregistrat
Senatorul Petrișor Peiu, liderul grupului parlamentar AUR din
Viktor Orban vorbește despre drepturile
Decretul pentru promulgarea Legii
Exploatarea gazului natural în Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri
Dacă ai calitatea de martor denunțător
În perioada 2009-2017, companiile vicepremierului
Întrebat vineri la Salzburg, de presă
Judecătorul Cristi Dănileț și-a schimbat
George Simion, președintele AUR
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, referitor la acuzaţiile la adresa vicepremierului Dragoş Anastasiu, că nu are
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat
Tocmai ce am semnat primul pachet și tehnic este consistent. Sunt 30 de pagini, 40 de pagini și tot timpul când ai de făcut un pachet din astea
Magistrații care au îndeplinit condițiile de pensionare se pot pensiona pe legea veche și după aplicarea Pachetului II de măsuri fiscal-bugetare, a declarat
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a transmis că în dosarul de corupție privind funcționari ai ANAF nu a avut ‘niciun fel de avantaj juridic’, ci a fost
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, întrebat în legătură cu acuzațiile părții ruse că România ar fi permis
Ce fel de batjocură e asta? Așa arată România reformată de Bolojan?, întreabă el retoric.
Spitalului Mobil AUR i s-au alăturat peste 1.900 de profesioniști, printre care 572 de medici, 875 de asistenți medicali, 72 de medici rezidenți…
Întrebat câți polițiști locali l-au dat în judecată, până acum, primarul Sectorului 6 a răspuns (…)
Cătălin Predoiu va avea în atribuții coordonarea miniștrilor