Președintele Igor Dodon va efectua o vizită la Bruxelles, în perioada 6-8 februarie, acesta având planificate întâlniri cu înalți oficiali europeni și ai NATO. Dodon anunţa anterior că a acceptat invitația de a merge în a doua vizită oficială, cerând ca la Bruxelles să fie organizată și o întrevedere cu conducerea NATO. „Am acceptat invitația […]
Politică
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat că premierul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției, Florin Iordache, vor avea o discuție, joi sau vineri, iar că decizia în ce privește schimbarea sau nu din funcție a lui Iordache îi aparține șefului Guvernului. „Primul ministru și ministrul Justiției au avut o discuție astăzi și, din câte […]
Lia Olguţa Vasilescu este de părere că ,de luni, protestele ar trebui să înceteze. „Chiar dacă nu am fost de acord, respectam decizia partidului ca PSD să nu organizeze vreun miting în ţară. Cred însă că aşa arată un miting spontan. Fără ceaiuri, fără grădinițe care lucrează peste program pentru ca sunt părinții la miting, […]
Plenul comun al Parlamentului se întruneşte luni, începând cu ora 13,00, pentru a dezbate și aproba proiectul legii bugetului de stat și proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017. Astfel, comisiile de specialitate trebuie să întocmească rapoartele pentru cele două acte normative și să le înainteze luni, la ora 10,00, conducerii celor […]
Nimeni din țara noastră nu câștigă din escaladarea protestelor din stradă, a declarat duminică seară Liviu Dragnea, Antena 3, întrebat fiind ce mesaj le transmite românilor care au ieșit în stradă. „Celor care sunt în Piața Victoriei și celor care sunt la Cotroceni și președintelui Iohannis și colegilor mei le spun că cele mai importante […]
Dacian Cioloș susține că românii au ieșit în stradă pentru apărarea democrației și a statului de drept, precizând că aceste zile nu sunt numai despre abrogarea unei ordonanțe de urgență, ci despre o societate matură și moralitate. „Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în România. Sute de mii de români au ieșit […]
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, a anunțat că va face plângere penală împotriva jurnalistului care i-a făcut publică adresa. „Toți miniștrii (au primit amenințări — n.r.), pentru că din momentul din care li s-au publicat numerele de telefon — nu au fost publicate, așa, în glumă, a fost un plan, și-au pus […]
Premierul Sorin Grindeanu a spus, la Antena 3, care au fost motivele…
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, la Antena 3, că există în continuare în Codul penal și în Codul de procedură penală articole declarate neconstituționale, precizând că acestea trebuie puse „repede” în acord cu deciziile Curții Constituționale. „În continuare sunt articole în Codul penal și în Codul de procedură penală care sunt declarate de Curtea […]
Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu afirmă că formațiunea politică din care face parte nu a plănuit nicio manifestație publică și nici nu își dorește să ajungă în situația în care să existe ”o confruntare a românilor împotriva românilor”. ”Am observat că au apărut mai multe informații denaturate cu privire la implicarea ALDE în posibile contramanifestații. Alianța […]
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că a convocat Autoritatea Teritorială pentru Ordine Publică pentru duminică seara deoarece are informaţii potrivită cărora grupuri de persoane vor ”să deturneze” protestele din Capitală cu posibilitatea afectării siguranţei naţionale. Firea speră că, la finalul protestelor, ”vom reuşi să păstrăm integritatea teritorială şi pacea în ţară”. ”Am […]
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, va participa luni la Consiliul Afaceri Externe (CAE), care se va desfășura la Bruxelles, ocazie cu care, în marja reuniunii, va avea o întrevedere cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și cu Înaltul Reprezentat /Vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, informează un comunicat […]
Guvernul a aprobat desecretizarea stenogramei de la sedința de guvern în care…
Guvernul a aprobat retragerea ordonanţei 13/2017 şi desecretizarea stenogramelor…
Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat, într-un mesaj pe Facebook, că partidul său nu a organizat niciun miting și nicio manifestație duminică, pe fondul aparițiilor unor zvonuri conform cărora partidul pregătise un eveniment. Partidul Social Democrat nu organizează astăzi niciun miting sau manifestație publică. Mesajele de mobilizare apărute pe rețelele de socializare nu sunt din […]
Emiterea Ordonanței 13 nu a fost o greșeală, dar trebuie analizat foarte bine în ceea ce privește politica judiciară a acestei țări, a declarat, la Palatul Parlamentului, ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, care asigură interimatul la Ministerul pentru Mediul de Afaceri. „Ordonanța nu cred că a fost o greșeală. Trebuie să analizăm foarte bine ce se […]
Ministrul Justiției, Florin Iordache, ar urma să demisioneze în cursul zilei de duminică, informează mai multe surse, citate de B1 TV. Totodată, tot duminică, începând cu ora 14.00, ar urma să aibă loc o ședință a Guvernului Grindeanu în care să se decidă asupra unei eventuale abrogări a ordonanței ce modifică legislația penală. ”Vom găsi […]
Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a avut o intervenţie telefonică la B1 TV, unde a discutat despre proteste şi situaţia politică din România, potrivit evz.ro. „Nu îmi dau seama ce anchetă se poate face, probabil se anchetează pe regulamentul de ordine interioară”, a declarat Băsescu. „Am fost ministru în 5 guverne şi, spre deosebire de alţi […]
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că sunt ambasadori acreditaţi la Bucureşti care ”au stat degeaba” şi nu au semnalat că există instituţii care îşi depăşesc atribuţiile afectând astfel respectarea Constituţiei şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. ”Cei care sunt acreditaţi ambasadori la Bucureşti de ani de zile în mometul ăsta […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că prin decizia luată de partidele aflate la guvernare privind abrogarea OUG 13 aceste formaţiuni au recunoscut faptul că au greşit când au hotărât modificarea prin ordonanţă de urgenţă a Codurilor penale, potrivit Agerpres. ”Prin decizia din această seară, partidele aflate la guvernare au recunoscut faptul că au greşit când […]
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă seară, că a discutat cu unii ambasadori și are programate în perioada următoare o serie de întâlniri cu partenerii externi pentru a explica situația din țară, menționând că îl felicită pe premierul Sorin Grindeanu pentru decizia de abrogare a ordonanței privind Codurile Penale. „Cu unii din ambasadori […]
Ordonanța de urgență privind modificarea Codurilor penale reprezintă „o victorie uriașă a străzii”, a scris, pe Facebook, președintele USR, Nicușor Dan. „Este o victorie uriașă a străzii, de care toți politicienii vor ține cont de acum încolo. Respect pentru toți cei care au ieșit în stradă în orașele din România și din afară. Presiunea trebuie […]
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat sâmbătă, după anunțul premierului referitor la abrogarea OUG privind modificarea Codurilor penale, că „pericolul nu a trecut complet” și că este nevoie de anumite „clarificări” și „asigurări publice”. „Este un pas important înainte. Considerăm că ar fi utile o serie de clarificări, care să dea încredere că […]
Decizia anunțată de premierul Sorin Grindeanu este un pas important spre normalizare…
Traian Băsescu spune, într-un mesaj pe Facebook, că liderul PSD, Liviu Dragnea, a înțeles ”până la urmă că trebuie să retragă OUG privind modificarea Codurilor penale. Președintele PMP afirmă însă că acest lucru nu va fi suficient și că, foarte probabil, ”la pachet” va trebui pus și ministrul Justiției, Florin Iordache. „Oare va fi suficient? […]
Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat sâmbătă că Președintele Klaus Iohannis se face vinovat pentru protestele din ultimele zile în România. El „a incitat strada şi a provocat această anarhie”, spune Iliescu, potrivit b1.ro. „Este efectul incitării pe care a făcut-o preşedintele ţării, care în loc să joace rolul de moderator şi om al dialogului, […]