EXCLUSIV Cum văd doi sociologi alegerile anticipate. „Ar fi greu ca Nicușor Dan să mai evite AUR”/„USR, principalul pierzător”

Cei doi sociologi sunt amândoi de părere că principalul câștigător după un scrutin parlamentar anticipat ar fi AUR.

De Rami Cristescu - reporter special
EXCLUSIV Cum văd doi sociologi alegerile anticipate. „Ar fi greu ca Nicușor Dan să mai evite AUR”/„USR, principalul pierzător”

Dezbaterea dintre Nicusor Dan si George Simion, 8 mai 2025. Alex Nicodim / Inquam Photos

Cei doi sociologi sunt amândoi de părere că principalul câștigător după un scrutin parlamentar anticipat ar fi AUR.

Sociologii Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, și Vladimir Ionaș, care a fost propus ministru al Dezvoltării în Guvernul Tomac, au analizat pentru Cotidianul cât de probabil este scenariul alegerilor anticipate, dar și cine ar avea de câștigat. Cei doi sociologi au ajuns la concluzia că partidul lui George Simion, AUR, ar fi cel mai câștigat actor într-un astfel de scenariu.

Cred că devine un scenariu din ce în ce mai posibil”, spune Vladimir Ionaș despre posibilitatea să fie organizate alegeri anticipate. „Cred că încă suntem departe de a doua nominalizare a președintelui, de momentul în care această a doua nominalizare ar pica în Parlament și ulterior de demararea procedurii de dizolvarea Parlamentului și așa mai departe. Dar e un scenariu care în momentul acesta crește.”

Remus Ștefureac nu este total de acord. Deși validează faptul că alegerile anticipate sunt un instrument democratic de deblocare a unei crize politice, directorul INSCOP amintește că decizia este exclusiv a președintelui. Ștefureac argumentează că alegerile anticipate nu l-ar favoriza pe Nicușor Dan.

„Suntem într-o situație de blocaj politic și, dacă acest blocaj politic se prelungește, dacă soluția necesară și firească într-o democrație, a compromisului politic, nu mai există, întoarcerea la popor e o soluție. Dar e doar o soluție, în momentul de față, doar teoretică. Pentru ca un astfel de scenariu să se întâmple, trebuie ca el să fie cumva aprobat și pus în practică prin niște decizii ale președintelui României. Ori președintele, chiar dacă și-a nuanțat puțin discursul public, nu susține o astfel de idee”, a explicat Ștefureac în discuția cu Cotidianul.

Vladimir Ionaș: Am avea aceleași trei blocuri care au dus la acest blocaj

AUR ar fi principalul câștigător al unui scrutin anticipat, consideră Vladimir Ionaș. Sociologul a vorbit în discuția cu Cotidianul despre faptul că deși partidul lui George Simion va câștiga multe mandate, Parlamentul ar rămâne în continuare rupt în cele trei bucăți care generează și în prezent blocajul politic.

„Ar exista o schimbare din perspectiva ierarhiei. Am avea un alt partid pe locul 1. Un partid care ar avea mult mai mulți parlamentari decât are acum. Și anume AUR. Dar niciun partid și nicio Coaliție nu ar ajunge să aibă majoritate. Am avea aceleași trei blocuri care au dus la acel blocaj.

Din punctul meu de vedere am intra într-un scenariu similar cu cel din Bulgaria, unde au avut șapte tururi de alegeri pentru a ajunge la o formulă care să poată da o majoritate.

AUR ar fi principalul beneficiar al alegerilor. Ar avea șansa să-și dubleze numărul de parlamentari”, a spus Vladimir Ionaș.

Remus Ștefureac: Anticipatele contravin interesului politic al lui Nicușor Dan

Remus Ștefureac susține că AUR are perspectiva de a-și dubla numărul de parlamentari, poate chiar mai mult, în cazul unui scrutin anticipat. Tocmai din acest motiv, Ștefureac consideră că președintele Nicușor Dan nu poate valida ideea unor alegeri înainte de termen.

AUR ar fi singurul câștigător net, relevant. A, că unele partide ar lua mai mult decât la alegerile anterioare, în regulă. Dar nu știu cât contează că PNL în loc de 13-14% ar obține 20-23%. Nu îmi dau seama la ce ar ajuta acest lucru și în ce măsură. În schimb, AUR are perspective clare de dublare și chiar peste dublul scorului obținut la parlamentarele din 2024.

(…) Dacă Nicușor Dan ar iniția anticipatele, președintele e conștient că principalul beneficiar al unor alegeri anticipate va fi AUR, care are perspectivele să-și dubleze scorul. AUR nu și-a ascuns intenția de a iniția inclusiv proceduri de suspendare a președintelui. Prin urmare un AUR cu 40% în Parlament sau poate chiar mai mult ar avea mult mai multe pârghii de a iniția o astfel de procedură. Ceea ce contravine și interesului politic al președintelui, și interesului politic al României”, a explicat Remus Ștefureac.

Vladimir Ionaș: „USR ar fi principalul pierzător”

Sociologul Vladimir Ionaș consideră că, în cazul unor alegeri anticipate, USR ar fi marele pierzător al scrutinului în cazul în care nu apare un pol de dreapta. Ionaș transmite că Ilie Bolojan a transferat o parte din electoratul tradițional al USR către PNL, motiv pentru care USR ar putea înregistra un rezultat slab la un scrutin înainte de termen.

„Cred că USR ar fi principalul pierzător. Domnul Bolojan a reușit să câștige simpatia, favorabilitatea și chiar să transfere această simpatie în opțiune de vot pentru PNL în rândul unui electoral din urbanul mare care până acum ar fi votat mai degrabă USR. De aceea cred și eu că dacă se va ajunge la alegeri anticipate, dar și la alegeri la termen, cred că cele două partide vor candida pe liste comune.”

Vladimir Ionaș crede că există inclusiv posibilitatea unei fuziuni între liberali și USR. Totodată, Ionaș crede că între președintele Nicușor Dan și partidul pe care l-a fondat, USR, a apărut o ruptură definitivă.

„Din punctul meu de vedere, USR depinde total de domnul Bolojan. Ruptura dintre USR și Nicușor Dan este clară. USR-ul a avut întotdeauna nevoie de un lider de care să se lipească. Bolojan reprezintă în momentul acesta acel lider de care cei de la USR se lipesc. Există posibilitatea, dacă datele o vor arăta, din perioada următoare, că USR pierde din opțiunile de vot, ar putea exista o astfel de fuziune.”

Remus Ștefureac: Nici PSD, nici USR nu ar avea de câștigat

Remus Ștefureac este de părere că USR ar avea de pierdut electoral dacă rămâne lângă Bolojan, dar nu candidează pe liste comune cu liberalii.

„Depinde foarte mult care e proiectul politic. Dacă e unul de alianță, evident că ajută lipirea USR de Ilie Bolojan, pentru că e un lider căruia i-a crescut popularitatea. Dacă strategia USR e să meargă singur și la următoarele alegeri, evident că nu are niciun sens să te legi exclusiv de imaginea unui lider care e președintele unui alt partid. Dacă e un proiect de coagulare politică, evident că e într-o logică cât se poate de firească să te racordezi la liderul cu cea mai mare credibilitate al partidelor care ar forma, să spunem, un viitor proiect politic.”

Directorul INSCOP crede că atât USR, cât și PSD ar putea scădea la un eventual scrutin electoral. Totuși, Remus Ștefureac consideră că sondajele din prezent nu sunt o reflexie perfectă a realității electorale din cauza faptului că procentele partidelor sunt volatile în campanie.

„Nici PSD, nici USR nu ar avea de câștigat. Cel puțin la cum arată datele acum, nu par să obțină scoruri mai mari decât la alegerile din 2024. Dar, e o precizare importantă, încerc să vorbesc despre măsurători, nu păreri, ci măsurători realizate pe parcursul ultimului an. Adică nu doar poze de moment, ci și tendințe. În același timp, sunt măsurători care nu sunt realizate în context de campanie electorală. Deci campania electorală sigur că poate să influențeze opinia publică. Am văzut acest lucru în 2024, cu surprize majore.”

Vladimir Ionaș: PSD are oportunitatea să-și mărească numărul de parlamentari

Vladimir Ionaș nu este la fel de pesimist referitor la scorul PSD într-un eventual scrutin anticipat. Cu o mobilizare bună în campanie, Ionaș crede că PSD și-ar putea chiar mări numărul de mandate în Parlament.

„PSD depinde foarte mult de mobilizarea din campania electorală și din ziua votului. Are oportunitatea să își păstreze sau chiar să-și mărească numărul de parlamentari pe care îl are, pe o mobilizare bună.”

Riscul pe care sociologul îl identifică însă este cel al unei prezențe scăzute. Pe fondul oboselii electorale, cumulată cu prezențele scăzute înregistrate tradițional la parlamentare, Vladimir Ionaș crede că este plauzibil scenariul unei prezențe mici la urne în cazul unui scrutin înainte de termen.

Singurul semn de întrebare pentru toate partidele ține de interesul electoral. Cât de mare ar fi prezența. Oamenii sunt sătuli de procesele electorale. Lucrul acesta s-a văzut și la alegerile pentru PMB. Unde a fost un record negativ în ce privește prezența. E foarte posibil ca dacă ajungem la alegeri anticipate să vedem acest scenariu la nivel național.

Pentru că, oricum, interesul cetățenilor din România pentru alegerile parlamentare a fost unul scăzut. Vedem că am avut prezențe dintre cele mai reduse la fiecare scrutin. 

Niște alegeri anticipate, pe fondul acestei crize și pe fondul nemulțumirii față de clasa politică, e posibil să aibă o prezență extrem, extrem de redusă. Care să ducă la scoruri surprinzătoare. Inclusiv să vedem partide noi, create pe ultima sută de metri, care să obțină scoruri care să le ducă în Parlament”, a explicat, pentru Cotidianul, Vladimir Ionaș.

Remus Ștefureac: Va fi foarte greu să eviți să acorzi guvernarea celor din AUR

Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, e de părere că alegerile anticipate ar înrăutăți criza politică. Sociologul consideră că după un astfel de scrutin, președintele Nicușor Dan nu va mai avea justificări pentru a nu acorda guvernarea celor din AUR.

„Situația (n.r. majorității din Parlament, crizei politice) s-ar înrăutăți dintr-un motiv cât se poate de simplu. Haideți să spunem că voturile din zona, să o numim, naționalistă, suveranistă, radicală, în acest moment sunt foarte fragmentate. SOS, POT și AUR au obținut la alegerile parlamentare trecute împreună aproximativ 33% din voturi.

Între timp, sigur, am văzut tot felul de sciziuni. Avem 10 formațiuni, 10 grupuri reprezentate în Parlament în acest moment. Conform estimărilor. Repet, nu în condiții de campanie, dar conform estimărilor totuși consolidate din ultimul an de zile, AUR singur ar obține un scor mai mare decât suma tuturor celor trei partide de până acum.

Iar în sondajele de opinie agregate pe ultimul an de zile, suma voturilor SOS, POT și AUR e de vreo 45%, față de 33%, o diferență foarte mare. Ceea ce înseamnă că, dacă AUR singur ar avea un scor care variază între 35 și 40%, cu redistribuiri poate să aibă o reprezentare în Parlament mai mult decât dublă și o reprezentare a unui singur partid, ceea ce înseamnă că va fi foarte greu, în primul rând, să eviți să acorzi guvernarea unui partid care obține un astfel de scor. 

Și doi, mai este o altă chestiune, a compromisului politic. Mă îndoiesc că, după o campanie electorală totuși dură, partide care acum nu sunt capabile de compromis vor fi capabile de compromis după ce AUR va fi câștigat 35-40%.

Ionaș: AUR ar putea avea semnăturile necesare pentru demararea suspendării președintelui după anticipate

L-am întrebat pe Vladimir Ionaș dacă un scrutin anticipat ar putea reprezenta un prim pas către suspendarea președintelui Nicușor Dan.

E principalul obiectiv al celor de la AUR. Dacă celor de la AUR li s-ar adăuga, nu știu, alte partide care să ducă la formarea unei majorități în Parlament, cu siguranță. Dar, dacă am avea alegeri anticipate, e foarte posibil ca AUR să aibă numărul de semnături necesare pentru demararea procedurii.”

Ștefureac: AUR ar folosi toate pârghiile pentru a forța suspendarea lui Nicușor Dan

Remus Ștefureac crede că un astfel de scrutin le-ar da liderilor AUR forțe proaspete în această luptă. „AUR, mult mai puternic reprezentat în Parlament, cu mult mai multe pârghii, cu capacitatea de a atrage și alți parlamentari ulterior, va folosi absolut toate pârghiile pe care le are la dispoziție pentru a forța suspendarea.”

Totuși, directorul INSCOP a ținut să amintească faptul că alegerile anticipate sunt soluția democratică pentru deblocarea unei crize politice.

„Alegerile anticipate sunt un instrument legitim și democratic, cât se poate de democratic, de reglare a unor blocaje politice prelungite. Dacă partidele politice nu sunt capabile de compromis politic, care este o valoare esențială într-un regim democratic și cu un sistem multipartid, așa cum este România, cu fragmentare mare, atunci întoarcerea la popor este cât se poate de legitimă. Iar partidele și liderii lor trebuie să-și asume judecata poporului. Care sigur că nu are cum să fie una blândă. Ci va fi una aspră, în condițiile în care criza politică din România este prelungită nepermis și sigur că nu ajută la îmbunătățirea nivelului de trai al populației”, a concluzionat Remus Ștefureac.

Citește și: Orice drum începe cu prima funcție. De ce vrea George Simion șefia Senatului

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.