Senatorul PPDD Ioan Iovescu a anunțat, luni, că va activa în cadrul grupului PSD. Ionescu susține că va rămâne totuși membru al partidului lui Dan Diaconescu. Iovescu este ultimul senator din grupul PPDD.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a susținut, luni, că demisia directorului ICR este parte a unui troc politic încheiat între premierul Victor Ponta și președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în locul lui Lilian Zamfiroiu urmând să fie numit un om din partidul lui Tăriceanu. „Directorul ICR și-a înaintat demisia, aceasta fiind o altă parte a trocului […]

Senatorul Mircea Geoană afirmă într-un mesaj transmis pe Facebook că nu regretă votul dat în Parlament la căderea Guvernului Ungureanu, care a adus USL la putere, însă spune că regretă că „de trei ani în fruntea Guvernului României se află Victor Ponta”, pe care îl acuză că a distrus Uniunea Social-Liberală și „e pe cale […]

Vicepreședintele PNL Sulfina Barbu recunoaşte, într-un interviu pentru RFI, că la ora aceasta partidul său nu ar avea suficiente voturi pentru a trece o moţiune de cenzură. „Dacă discutăm pentru ziua de astăzi, o majoritate parlamentară nu s-a conturat în favoarea sprijinirii unei moţiuni de cenzură, dar noi nu mergem să discutăm cu formaţiuni politice, […]

Klaus Iohannis a început o vizită oficială de două zile în Italia. Înaintea plecării, președintele a făcut cîteva declaraţii în care a arătat că urmează să se întâlnească atât cu înalţi oficiali, cât şi cu numeroşi români, comunitate ce reprezintă o adevărată punte de legătură între cele două state. ”Continuă seria vizitelor externe pe care […]