Președintele Klaus Iohannis efectuează marți o vizită oficială în Ucraina, în cadrul căreia se va întâlni cu președintele Petro Poroșenko și cu premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk. Administrația Prezidențială a făcut public programul vizitei președintelui: • ora 11.00, Kiev (Ucraina), Monumentul Victimelor Holodomorului – vizitarea Monumentului Victimelor Holodomorului • ora 11.15, Kiev (Ucraina), Piața Independenței (Maidan) […]

Premierul Victor Ponta a declarat luni, întrebat fiind despre reținerea șefului ANI Horia Georgescu, că el se ocupă de „pâine”, iar „show-ul e făcut de alții”.”Eu, la Guvern, mă ocup de pâine, show-ul e făcut de alții”, a spus Ponta întrebat de reținerea…

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat, luni, că solicitarea DNA de arestare a senatorului PSD Dan Șova a ajuns la Biroul Permanent al Senatului, de unde trebuie să meargă spre Comisia Juridică pentru un aviz. Tăriceanu a susținut însă că senatorii juriști nu au nicio constrângere de timp în ceea ce privește soluționarea solicitării […]

Victor Ponta a lăsat luni să se înțeleagă că nu există recomandări ale partidului în legătură cu votul care va urma în plen privind cererea DNA de arestare a senatorului Dan Șova, argumentând că și în cazul lui Varujan Vosganian senatorii au votat așa cum au crezut de cuviință, chiar dacă au existat recomandări. Ponta […]

Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, și-a exprimat luni regretul față de situația în care se află la ministrul de Finanțelor Darius Vâlcov. „Îmi pare foarte rău de ce se întâmplă, pentru că a inițiat modificări la Codul fiscal care sunt foarte importante. Cine o să fie în locul lui, discutăm’, a declarat Dragnea la […]

Premierul Victor Ponta a declarat luni că demisia din funcția de ministru al Finanțelor a lui Darius Vâlcov va fi trimisă președintelui Iohannis imediat după aprobarea, în ședință de Guvern, a Codului fiscal și de procedură fiscală, ceea ce ar putea însemna maximum miercurea viitoare. „Nu am discutat încă, nu am avut eu când să […]

Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Nichita, a apreciat la RFI că audierea şefului ANI, Horia Georgescu, la DNA este o surpriză. „Normal, toţi suntem surprinşi, pentru că este şeful instituţiei care trebuie să facă în România, să spunem, lucrurile să funcţioneze şi atunci când vezi reprezentanţi ai unor asemenea instituţii foarte importante, emblematice pentru ceea ce înseamnă […]

Kelemen Hunor a fost huiduit de maghiari la evenimentul organizat cu prilejul Zilei maghiarilor de pretutindeni, potrivit B1.ro. Comentând ulterior incidentul, liderul formaţiunii maghiare a spus că libertatea de exprimare este un atribut al democraţiei. Reacţii au venit şi din partea edilului de Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, potrivit căruia atitudinea manifestanţilor este un semnal important […]