Fostul președinte a explicat faptul că votanții „i-au spus partidului AUR unde îi este locul”. Candidata susținută de partid pentru PMB, Anca Alexandrescu, a terminat cursa pe locul secund cu aproape 22% dintre voturi.
Politică
Năuciti de eșecul lui Daniel Băluță, social-democrații caută răspunsuri. Unele dintre ele încearcă să le afle marți, într-o ședință de urgență convocată la sediul partidului.
Preşedintele Nicuşor Dan se află într-o vizită oficială în Franţa.
Conducerea PSD s-a reunit pentru a analiza rezultatul slab obţinut la Primăria Capitalei. Candidatul Daniel Băluţă a ocupat locul trei
Cel mai vechi într-o funcție de top este Mugur Isărescu.
Șeful Inspecției Fiscale din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, structură teritorială subordonată ANAF, a adresat mesaje obscene către partenerii coaliției de guvernare, din cadrul UDMR.
Ministra Mediului a fost prezentă în plenul Parlamentului la Ora Guvernului.
Schimb virulent de replici în plenul Parlamentului, unde PSD și suveraniștii au cerut demisia ministrei Diana Buzoianu.
Una dintre lecțiile care pot fi desprinse din această campanie este că alegătorii nu pot fi păcăliți așa ușor cu sloganuri și măsuri reciclate.
Politica la firul ierbii diferă total de lupta dată în mediul online.
Moțiunea depusă de PACE și AUR va fi votată lunea viitoare, pe 15 decembrie.
De câte ori încasează o lovitură, de tot atâtea ori Marcel Ciolacu se reface din propria cenușă precum pasărea Phoenix. Niciun alt președinte PSD nu a atins o asemenea performanță. Odată maziliți, toți au intrat în cartea de istorie.
„Acordul UE–Mercosur pune în pericol sănătatea europenilor și viitorul fermierilor români. În această formă, trebuie respins”, susține Claudiu Târziu, europarlamentar ECR.
Cristina Prună a postat un mesaj dur în urma rezultatelor de la alegerile pentru Primăria Capitalei. Ea a spus că USR trebuie să se întoarcă la valorile pe care s-a format sau va deveni „istorie”.
Nicușor Dan a rupt tăcerea de după alegerile pentru șefia PMB. Fostul primar al Capitalei l-a felicitat pe Ciprian Ciucu. Președintele a amintit că este important ca referendumul de anul trecut de la Capitală trebuie pus în practică.
Pensiile speciale ale magistraților au mai picat o dată la Curtea Constituțională a României din cauza unui aviz lipsă al Consiliului Superior al Magistraturii.
Fostul lider al României crede că rezultatele slabe obținute de Drulă și Băluță sunt consecința oamenilor din jurul lor. Despre Drulă, Băsescu a zis că „a fost executat”.
Deși s-a retras din cursă cu patru zile înainte de alegeri, numele său a rămas pe buletinul de vot.
Înfrângerea lui Daniel Băluță la Primăria Capitalei le-a picat greu social-democraților. Unii dintre lideri vor o analiză în urma căreia să decidă dacă mai este benefic sau nu pentru partid să rămână la guvernare. Totuși, nu se grăbesc. Mai așteaptă câteva decizii majore ale guvernului.
Dominic Fritz a vorbit luni într-o conferință de presă despre cele mai recente declarații ale Elenei Lasconi. Edilul din Câmpulung Muscel a postat o poză cu Ciprian Ciucu după victoria acestuia de duminică, folosind textul „o zi bună pentru democrație”.
Anca Alexandrescu nu a putut atinge scorul consolidat al candidaților suveraniști, 24,5%.
Dominic Fritz a afirmat luni că partidul va face o analiză temeinică după înfrângerea de la Capitală și a respins ideea unor demisii sau a unui candidat comun ratat ca motive ale eșecului lui Cătălin Drulă.
PSD Buzău a postat un clip video cu celebrările spectaculoase după ce Marcel Ciolacu a câștigat funcția de președinte al Consiliului Județean. Sediul de campanie s-a transformat într-o peluză de fotbal.
Economistul a comentat rezultatele alegerilor pentru fotoliul de edil al Capitalei din perspectiva USR și a președintelui Nicușor Dan. Caramitru a criticat modul agresiv și „mincinos” în care au făcut campanie cei de la USR.
Fostul edil al Sectorului 1 a postat o serie de concluzii în urma rezultatului de la alegerile pentru Primăria Capitalei. Membra USR a recunoscut că procentul obținut de Cătălin Drulă este „un scor rușinos”.
Directorul INSCOP dă vina pe prezența scăzută la vot pentru erorile din sondaje.