Numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European i-ar asigura imunitatea penală, potrivit avocatului Gheorghe Piperea.
Cunoscutul avocat a vorbit la Antena 3 despre modul în care fosta șefă a DNA ar putea scăpa de răspundere în cele 18 dosare penale aflate în curs la Secția de anchetare a magistraților, odată ajunsă în fruntea Parchetului European.
„Eu aș fi de a dreptul bucuros să o văd pe Kovesi șefa la PPE, cu imunitatea de răspundere penală care va face să dispară cele 18 dosare. Este vorba de o imunitate de răspundere penală, la fel de puternică că cea a șefilor BNR, cei din sefimea BNR bazându se pe o cutumă europeană au imunitate de răspundere penală și civilă totală.
Dosarele se vor suspenda, vor fi închise pentru imunitate, dar vor putea fi redeschise oricând. Nu o considerăm penal așa cum ar fi fost logic după logică domnului Iohannis. Dacă sunt reale acele acuzații, când se va termină mandatul, imunitatea va fi ridicată”, a spus Gheorghe Piperea.
Pe rolul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție sunt înregistrate un număr de 18 dosare penale privind-o pe Laura Codruta Kovesi, fosta șefă a DNA, a transmis pe data de 11 februarie procurorul sef sectie Gheorghe Stan într-un răspuns către ONG-ul Romanian Community Coalition.
Recent, Kovesi a căpătat calitatea de suspect într-unul dintre dosarele de la această Secție, dosar constituit ca urmare a plângerii lui Sebastian Ghiță.
Laura Codruța Kovesi este pusă sub acuzare în acest dosar pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă.
D-le Piperea nu va mai maculati,nu va mai dezonorati participand la penibilele sedinte-staliste de la Antena 3!
Acolo la A3 despre psd numai de bine desi guvernarea condusa de satrapul de Teleorman e un dezastru. N-au construit nimic dar fac pomeni cu scop electoral din bani imprumutati de la banci.
Cred ca nu va place ce face D-l Abraham spre dezonoare domniei sale. De ce o face? Nu are suficienti bani? Rusinos!