„Aţi făcut din sfînta lege/ Un rahat de n-ai ce-alege”

Dacă noi am trăi într-o societate sănătoasă şi liberală, şi dacă mătuşa Paraschiva de la Hangu-Neamţ ar mai fi pe acest pămînt românesc, ea, mătuşa Paraschiva, ar fi, cu o minimă dispensă de studii, potrivită pentru a fi ministru al justiţiei, sau pentru a ocupa orice altă funcţie în sistemul nostru judiciar.

De ce spun asta? Pentru că, adesea, în vacanţele mele ca student sau ca judecător, în lungi partide de cosit şi adunat pe coastele Bolătăului, discutînd noi anumite speţe şi întîmplări judiciare, ea îmi spunea vorbele din titlu.

La care eu nu aveam tupeu să o contrazic, ba chiar eram nevoit să mă arăt de acord cu ea.

Mi-au venit aceste idei zilele acestea, cînd am citit că o persoană a fost condamnată la vreo 30 de ani pentru ceva falsuri, din cauză că un cod penal făcut de teoreticieni fără legătură cu sălile de judecată şi nesupus nici unei dezbateri publice sau parlamentare a născut monstruozităţi. Evident, nefiind singurul caz.

Problema, soluţia?

Problema este că în România totul este hiperteoretizat şi complet desprins de realitate, că între sus şi jos nu este nici un fel de legătură reală.

Soluţia, pe cît de dură şi dureroasă, pe atît de simplă: trebuie anulate aceste coduri, revenit la cele anterioare, pentru că marele şi inegalabilul penalist Vintilă Dongorzoz, autorul codului „comunist” din 1969, se zvîrgoleşte puternic în culcuşul lui de veci, şi purces la elaborarea unor coduri penale noi, concepute cum trebuie. În sensul că nu oamenii de ştiinţă în domeniu ne lipsesc, ci legătura lor cu viaţa reală şi procedurile normale şi sănătoase, adică: proiect lucrat îndelung, cu participarea şi a practicienilor – judecători, procurori, dezbatere publică, profesională şi parlamentară, proba practicii timp de un an-doi, în sfîrşit, adoptarea finală, şi, în sfîrşitul sfîrşitului, supunerea la veto-ul mătuşii Paraschiva de la Hangu.

Despre Jud. Gheorghe Morosanu Articolele 3
Author