Nepoţii orfevrului Fauconnier, fraţii Auguste şi Joseph Fannière ocupă un loc singular în arta secolului al XIX-lea. În serviciul marilor case şi apoi al propriei lor antreprize, ei au avut o strălucită carieră de orfevri şi de bijutieri, în cel de al Doilea Imperiu şi cea de a Treia Republică.
Trăind şi lucrând împreună, ei au promovat o producţie artizanală de lungă durată. Auguste desena şi sculpta, în timp ce Joseph excela în arta cizelării.
Originar din Londwy în Meurthe şi Mozelle, François Auguste Fannière s-a născut în 21 noiembrie 1818, iar fratele său, François-Joseph, în 19 martie 1820. Am putea spune că se trag dintr-o dinastie de vechi negustori în orfevrerie, încă din secolul al XVI-lea, la început instalată la Lyon, apoi, din 1685, la Longwy. Cei doi fraţi formează un duo atipic şi inseparabil între orfevrii şi bijutierii secolului al XIX-lea, amândoi având o formaţie solidă, continuând tradiţia din secolul al XVIII-lea, primită la Şcoala de înaltă orfevrerie fondată în 1830, în care se puteau învăţa desenul, sculptura, cizelarea, orfevreria, meserii legate de turnare şi de mecanică.
Despre arta lor scriu Claire Badillet, membru al Camerei Internaţionale a Experţilor Specializaţi, cât şi cercetătorul în istoria artei Marie-Elise Dupuis, în “Journée d’Etude sur l’orfevrerie du XIXeme siècle”.
Pereche de vase Fanniere, vândută cu 625 de euro
Auguste îşi completează studiile la Şcoala de Belle Arte, la secţiunea de pictură şi sculptură, apoi în atelierul pictorului Michel Martin Drolling. Cei doi fraţi sunt numiţi executanţi la case celebre, ca Froment-Meurice, şi numele lor este asociat lui Auguste Préault, Geffroy-Dechaume, Henri Alfred Jacquemart, specialistului în email la Sollier, orfevrului Jules Wiese, contribuind prin talentul lor la realizarea operelor majore, mai ales pentru Ducele de Luynes sau pentru prinţul imperial Louis Napoleon Bonaparte, desenate de către arhitectul Baltard. În 1849, la Expoziţia de produse industriale, Auguste şi Joseph sunt recompensaţi cu o medalie de argint pentru faptul că “au contribuit la reputaţia orfevrăriei de elită”. Dar, departe de a fi executanţi fideli, dedicaţi unei singure case, ei se pun în serviciul armurierilor Brun, Leroux şi Lepage-Moutier pentru a realiza cizelări de puşti şi baionete, precum sunt cele conservate la “Metropolitan Museum of Art” din New York. Ei figurează de asemenea în vitrinele caselor Christofle, Alphonse Giroux, ale ebenistului şi orfevrului Marc Augustin Lebrun.
Ceainic din argint
Dar, dincolo de arta fiecăruia, cei doi fraţi au oferit imaginea unei mari complementarităţi. Lui Auguste îi reveneau concepţia, desenul şi modelarea, în timp ce Joseph era expert în realizarea tehnnică a proiectului. De aceea, Emile Bergerat a comparat asocierea lor cu cea a “Fraţilor Goncourt în literatură”. Această simbioză a fost ajutată şi de marea varietate a materialelor utilizate. Într-adevăr rare sunt cele care n-au fost folosite de ei, în mod alternativ, de la fier la bronz, de la aur la pietre preţioase, de la argint la marmură.
Puşcă cu decor desenat de Fanniere
Auguste confirma gustul său pentru sculptură prin prezenţa la Saloanele din 1841 şi 1876, unde a expus busturi şi statuete în bronz, ale căror subiecte erau adesea inspirate din observarea celor apropiaţi. În 1885, el etalează un bronz, realizat în tehnica cerii pierdute, reprezentându-l pe fratele său Joseph în picioare. La Salonul de la 1857, ei au prezentat pentru a doua oară scutul din ghips, intitulat “Roland cel Furios”, aflat la Paris în “Muzeul de Arte Decorative”. Această operă a fost inspirată de romanul lui Ariosto, “Orlando furioso”, punând în prim-plan principalele personaje ale volumului, scoţând în evidenţă un stil figurativ inspirat de romantism. Acest scut, creat în fier, în semi rondbos, considerat o capodoperă a lui Joseph, a fost prezentat în Expoziţia Universală de la Londra din 1862 şi, în forma definitivă, în cea de la Paris în 1867. Cizelarea este absolut perfectă, după cum mărturiseşte Henri Bouilhet, fondatorul prestigioasei case de orfevrerie “Christofle”. Recompensaţi la Expoziţia Universală din 1855 cu o medalie de primă clasă, Auguste a fost numit “Chevalier de la Legion d’Honneur” printr-un decret. Apoi, obosiţi de a fi mereu la cheremul altora, cei doi fraţi s-au decis de a lucra pe cont propriu. Chiar pentru Expoziţia Universală de la Londra, au participat sub titlul “Sculptori, cizelatori şi fabricanţi de orfevrerie de lux”.
Catalogul Expoziţiei de orfevrerie franceză
Comenzile oficiale obţinute de la familia imperială au fost cu siguranţă o reuşită în cea de a doua parte a secolului al XIX-lea. Solicitaţi de către împărăteasa Eugenie, ei imaginează în 1869, pentru Ferdinand de Lesseps, creatorul Canalului de Suez, o navă decorată cu sculpturi alegorice, cu ocazia inaugurării Canalului, lucrare ce se află la “Muzeul de Artă Decorativă” din Paris. Această operă majoră a fost prezentată la Expoziţia Internaţională de la Londra din 1871.
Li s-au comandat, de asemenea, cadouri diplomatice, unul sub Imperiu, pentru Viceregele Egiptului. În stil maur, compus dintr-o cană şi zarfs (boluri) puse pe un platou, acesta a fost realizat în colaborare cu Manufactura Sèvres. Altul datează din timpul celei de a Treia Republici, pentru Guatemala, reprezentând alegoria ţării, întrupată de o sculptură în argint turnat a unei Indience cu picioarele pe un soclu sepentinat.
Gravură pentru Pocal de bere din argint
Aceste comenzi şi cumpărarea de către Napoleon III a celebrei căni de bere din argint cizelat cu decor naturalist prefigurează, încă din 1865, începuturile gustului Art Nouveau şi contribuie la difuzarea artei lor.
Pentru că, dacă cei doi fraţi îşi propun să nu realizeze decât unicate, publicitatea acestor comenzi îi determină să realizeze unele modele în mai multe exemplare, fără a accepta totuşi o fabricare industrială. O mărturisesc exemplarele cănii de bere şi a cafetierei pentru Viceregele Egiptului.
Cupă de argint Fanniere, estimată la 12.500 de euro
Critica vremii îi descrie ca pe nişte orfevri atipici, lucrând în atelierul lor în care nicio unealtă nu părea să se fi schimbat din secolul al XVIII-lea. Acest fapt imprima o lentoare a execuţiei, ceea ce îi obliga să creeze numai piese de mare succes pentru a-şi asigura existenţa.
Astfel, participarea lor la concursurile agricole, dar şi la “Premiul curselor de cai” le-a asigurat o sursă de venit regulată, aceste premii fiind difuzate în multiple exemplare în bronz şi în argint. Dacă aceste premii, astăzi numeroase pe piaţa de artă, sunt semnate adesea Christofle, nu este mai puţin adevărat că fraţii Fannière au primit, în două rânduri, în 1879 şi 1887, “Marele Premiu de Onoare” al agriculturii, care îl consacra pe învingătorul concursului.
Cupă de argint, detaliu, semnată de Fraţii Fanniere
Comenzilor oficiale li se adaugă funcţii prestigioase, semn al integrării lor în sânul lumii artistice a timpului. Auguste a fost numit membru al Consiliului Superior al Artelor Frumoase, alături de Henri Bouilhet, în calitate de reprezentant al artelor aplicate industriei. În 1864, el a devenit şi vicepreşedinte al Camerei Sindicale a bijutierilor. În paralel, este membru al Uniunii fondatorilor şi cofondatorilor Uniunii Centrale a Artelor Decorative. Cei doi fraţi au devenit membri ai comisiilor consultative, ai comitetelor de iniţiativă ale Uniunii Centrale sau ale juriilor pentru expoziţii, organizate de ea.
Detaliu dintr-o piesă de orfevrerie Fanniere
În 1868, Auguste s-a ocupat de Şcoala profesională de desen şi modelaj. Fraţii Fannière atestă astfel dorinţa lor de a promova şi de a susţine ceea ce se numea, în mod obişnuit în secolul al XIX-lea, artele aplicate industriei, care nu erau prezentate la Saloanele oficiale alături de Artele Frumoase. De altfel, Auguste este chiar semnatar, alături de Henri Bouilhet, al unei scrisori prin care solicitau “să se extindă programul secţiunii artiştilor industriei în expoziţii şi să fie deschise gratuit propriile Saloane, nu numai pentru desene şi machete, dar şi pentru operele realizate”.
Serviciul Teyssier şi serviciul Hohenlohe
Bijuterie creată de Fraţii Fanniere, propusă la 30.000-40.000 de dolari
O altă caracteristică a activităţii lor a fost ştiinţa de a-şi atrage comanditari. Numele lor figurează pe serviciul Teyssier şi pe cel zis Hohenlohe, comandat de prinţul de Sayn Wittgenstein. Făcând operă de mecenat, cei doi clienţi le-au permis să-şi expună piesele terminate în diferite Expoziţii Universale. În 1862, fraţii Fannière prezentau primele elemente ale serviciului Hohenlohe în stilul Renaşterii, completate în 1867 de solniţa “Naşterea lui Venus”, de carafe în cristal şi în argint, cizelate cu elemente vegetale şi animale. Au trebuit să aştepte până în 1869 pentru a prezenta în totalitate serviciul, abia după decesul proprietarului.
Serviciu de bere şi platou semnat Fraţii Fanniere
În 1868, Hugues Teyssier, bogatul bancher amator de orfevrerie, a comandat la rândul său un serviciu de masă în argint. O piesă majoră, cea a Florei, a fost devoalată abia la expoziţia Universală din 1889.
Când Împăratul a comandat în 1865 una dintre statuile Cleopatrei pentru noul decor din curtea pătrată a Luvrului, a trebuit să aştepte moartea celor doi fraţi pentru a-şi vedea statueta în sfârşit instalată în 1901. Pentru scutul “Orlando Furios” au curs 12 ani pentru a fi realizat.
Scutul Orlando Furios
Arta fraţilor Fannière este caracterizată prin eclectismul celei de a doua jumătăţi a secolului. Cei doi orfevri au fost influenţaţi de sculpturile lui Jean Goujon şi Benvenuto Cellini şi bijuteriile lor o au ca temă pe frumoasa Diane de Poitiers. Ei au sesizat în aceeaşi măsură animalele în viaţă pe care le-au retranscris în aur şi în argint şi le-au amestecat cu vegetaţia naturalistă. Un număr impresionant de bijuterii, broşe, ace de cravată au etalate pe ele libelule, porumbei, şerpi, albine, capete de lei, cât şi trandafiri, crini, flori de piersic şi de cais. Ei sunt consideraţi ca precursori importanţi ai japonismului. Un superb exemplar de ceainic se află în “Muzeul Orsay”, de o extraordinară modernitate: din toartă pleacă frunze de măslin. Acest ceainic, numit “hindus”, figura la Luvru, crezându-se mult timp că este o piesă orientală, dar care, în realitate, este opera celor doi fraţi.
