Aurescu, precizări despre cotele de refugiați ale Comisiei Europene

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat joi, în Parlament, că anunţul Comisiei Europene privind cotele de refugiaţi reprezintă o propunere care va fi negociată în Consiliul JAI din 14 septembrie, susținând că nu sunt prevăzute sancţiuni pentru statele care nu pot primi refugiaţi, conform cotelor.

Aurescu, prezent joi la discuţii în Comisia parlamentară de Afaceri Europene, a precizat că, aşa cum au declarat premierul şi preşedintele, România nu poate primi un număr mai mare de refugiaţi decât capacitatea sa, insistând asupra faptului că planul Comisiei Europene conţine propuneri, iar aceste propuneri vor fi discutate la nivelul instituţiilor europene, un prim pas fiind discuţiile din cadrul Consiliului JAI care va avea loc luni, 14 septembrie.

„Propunerile Comisiei sunt doar propuneri. Ele sunt negociate, discutate, se convine asupra lor de către statele membre. Primul pas în acest proces de negociere este pe 14 septembrie, la Consiliul extraordinar JAI. Este important de subliniat din perspectiva României, așa cum spunea și primul-ministru, că un stat nu poate să primească mai mult decât are capacitatea respectivă de a primi și de a integra social din aceste cifre de refugiați. (…) Eu nu am văzut în planul Comisiei Europene sau în discursul președintelui Comisiei menționându-se sancțiuni. Există o idee în planul care a fost înaintat ieri, ca statele care nu pot prelua momentan, este vorba de o perioadă indicată de 12 luni, refugiați pe teritoriul lor din motive obiective, să plătească o compensație financiară de 0,002% din PIB. Dar și acest element este supus negocierii statelor membre”, a declarat ministrul, joi, după întâlnirea cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Senat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că mandatul României va fi să nu accepte cote obligatorii de refugiaţi.

Şeful statului a precizat că a discutat joi cu ministrul de interne care va participa la Consiliul JAI, care va avea loc luni, 14 septembrie, iar „mandatul lui este să nu declare adeziunea noastră pentru cotele obligatorii”.

România s-a angajat să preia 1785 de refugiaţi, însă Comisia Europeană a atribuit țării noastre o cotă totală de 6.351.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.