Seri întregi stăteam cu ochii lipiţi de micul ecran şi mă holbam la apariţiile şterse ale lui Cristian Buşoi la Antena 3.

De vreo trei săptămâni, toată lumea este cu reforma în gură. Vasile Dâncu vrea inclusiv reformarea limbajului funcţionarului public, necum a instituţiilor.

România scenariilor nebune începe cu Virgil Măgureanu, trece pe la Robert Turcescu și pe la Dan Diaconescu și ajunge în aceste zile la Ninel Peia și la SRI.

Multă lume s-a întrecut în patriotism. Fiecare după cât l-au dus mintea, sufletul, imaginaţia şi, în multe cazuri, chiar punga.

Observ că premierul Dacian Cioloș are un adevărat program de trecut pe la televiziuni. Mai tare ca Programul de guvernare, în vreme ce președintele, mulțumit că are guvern, pare a se limita la cunoscutul său program de deplasare în week-end la Sibiu.

Şedeam şi eu cuminte în faţa televizorului, ca tot românul pe vreme de ploaie. Şi ce văd?

M-a pus dracul să scriu că eu unul nu cred că asemenea demonstraţii cum au fost cele din Capitală şi din România pot fi orchestrate. Atât mi-a trebuit!

Niciodată nu mi-au plăcut instructajele înainte de plecare în curse de probă. M-a amuzat să descoper maşina de unul singur.

Am văzut figurile unora în momentul în care deputatul Bogdan Ciucă a anunțat votul copleșitor pentru Cristina Guseth. Maxilarele căzute, buza de jos spânzurată bleg spre bărbie, ochii privind disperat într-un soi de gol, de neputință!

M-am prins! Trucul tipic SRI a funcţionat perfect. Numai că noaptea a fost un sfetnic bun şi mulţi s-au trezit din iluzia ieftină.

Ce să zic? E surprinzător, ca să nu zic șocant! Avem o propunere de guvern cu cel mai mare număr de doamne din câte ne-au fost propuse în acești 26 de ani.

Unul dintre demonstranții de la Piața Universității spunea de la geamul unui autoturism că se lucrează la o platformă digitală. Pe net, fiecare va propune pe cine vrea pentru postul de premier și pentru funcțiile de miniștri. A ce sună asta?

În dorinţa de a privi situaţia din România cu o luciditate necesară unei analize critice, l-am invitat la un dialog pe C.D., consultant politic străin, angajat în proiecte importante în diferite ţări europene cu tradiţie democratică.

Povestea lui Gabi Oprea seamănă binişor cu a lui Gogea Mitu, un oltean uriaş din perioada interbelică.

Au murit degeaba dacă tot Elena Udrea şi Traian Băsescu rămân promotorii schimbărilor din ţara noastră.

Curge transpiraţia pe la toate ţâţânile statului de drept. Pe unde te uiţi pe la încheieturile sale picură spaima de pierdere a dulcii puteri stăpânite în chip bizantin.

Cu trei zile înainte am plecat din ţară, lăsând casa în grija unei cumnate. Serviciul acesta nevinovat avea să-i schimbe viaţa.

Conferinţa de presă a preşedintelui nostru a prilejuit o descoperire de anvergură. Klaus Iohannis a ieşit la rampă spre a comenta şi vizita sa la Bruxelles.

Trece vremea şi tot nu ne putem detaşa de ororile regimului Băsescu. Taman când să ne agăţăm de o speranţă mai apare din umbră câte un fapt care să ne întoarcă la ce am trăit şi la ce a fost în stare să ne facă acest personaj.

Nu mai încape nici o îndoială. Schimbarea de gardă în PSD s-a desfăşurat cu o viteză uluitoare.

Agitaţia din PSD rămâne în centrul atenţiei, ca şi arestul lui Sorin Oprescu, întoarcerea lui Traian Băsescu şi procesul lui Victor Ponta.

Subscriu la orice încercare (din păcate nespus de puține) de a deconta la centimă toate afacerile necurate ale regimului Băsescu.Nu știu cum se face că lucrurile ies pe dos, de parcă un întreg sistem ar face eforturi să-l protejeze.

Vineri, 6 iulie, 2012, spre seară, înainte de apusul soarelui, pe o căldură încă nebună, Traian Băsescu era suspendat de Parlamentul României pentru a doua oară.

De mult n-am mai văzut o moţiune care să se reducă la luat în tărbacă şi la atâtea miştouri ieftine.