Bulevardul Magheru, o mândrie şi o mare ruşine

Am pierdut culoarea verde a stopului murdar şi am rămas cu privirea lipită de blocul de la Scala. Doamne, cum au trecut anii!? Şi ce urât s-a făcut blocul cel nou!? O fi el rezistent, dar e urât, urât şi murdar de praf şi de ploaia îngălată a iernii. Acolo a fost blocul prăbuşit la cutremurul din 1977, pe 4 martie, şi ce departe eram atunci de Bucureşti, într-un tren personal ce venea dinspre Dunăre spre Craiova, domnule, aţi simţit cutremurul, câmpia Olteniei pustie, cu călători speriaţi, tovarăşul, aţi simţit cutremurul? De parcă fiecare ar fi putut să-l simtă şi muzical şi parfumat, nu o zgâţâială de maşină scăpată pe faleza prăpastiei, care strivea asurzitor vârfurile celor câteva fire curajoase de iarbă scăpată în primăvară. Muntele de moloz din 1977, cu urmele de zăpadă înnegrită în 2016, cu Lacto Dorna şters şi din memoria bătrânilor şi acoperit de un roşu agresiv al reclamei Vodafone, grămezi de zăpadă murdară pe tot lungul trotuarului, gunoaie, reclame de bazar din Orientul Mijlociu, în partea sa mai depărtată şi chinuită, nici măcar de Stambul, un Magheru mai trist ca niciodată. Cu câteva zile în urmă am urmărit pe TV5 un reportaj despre întreţinerea celebrului bulevard Champs-Élysées. Un responsabil din partea primăriei Parisului împreună cu doi reprezentanţi ai firmei de curăţenie trăgeau la sorţi sectorul pe care să-l controleze. Pe respectiva porţiune de bulevard nu mai lungă de 25 de metri a început numărarea gunoaielor. Fiecare chiştoc de ţigară era un punct pierdut. Fiecare coş de gunoi plin – 5 puncte pierdute. Înseamnă că nu fuseseră golite de 7 ori într-o zi! Numărul punctelor pierdute ”colectate” frumos într-o pungă ducea la un proces-verbal care devenea bază pentru penalizările la contract. Zeci de maşini de spălat cu jeturi, trezite parcă de control, pompe şi aspiratoare mobile făceau bulevardul curat ca lacrima, în ciuda aglomeraţiei şi a spălării nocturne când Champs-Élysées intra zilnic în marea curăţenie. Ce distanţă uriaşă între Magheru, părăsit, ultra-murdar şi pestriţ ca dracu’ prefăcut în piaţă de mahala, cu primarul general în troaca de porci DNA, cu primarii de sector ştampilaţi şi ei pe frunte cu găselniţele lor disperate de a face bani şi de a da tunuri.

Mi-a revenit în minte încercarea mea de a deschide o dezbatere despre schimbarea capitalei României, oriunde, pe munte, la Dunăre sau la mare, în Centrul Transilvaniei sau aiurea, dar nu pe gropile de gunoi şi pe această fojgăială morală care defineşte Bucureştii. Toate necazurile României şi tot spiritul anti-european de aici ni se trag, de pe bălţile astupate, din argila care hidroizolează fundul gropilor şi ţine apa la soare pentru zile şi săptămâni. Şi când sapi în adânc tot de gunoi şi de umplutură te loveşti.

Priviţi faţa Bulevardului Magheru în aceste zile! Este unul dintre cele mai scumpe bulevarde din lume, zice Cushman&Wakefield. Ei au făcut şi un clasament al bulevardelor scumpe de pe glob şi l-au scos undeva pe locul 40. De ce? Se mai vede ceva din art deco-ul interbelic? Bate vreun proiector de noapte pe clădirile proiectate de Horia Creangă, Arghir Culina, Jean Monda, Horia Teodoru? Mai scrie undeva ceva despre cineva? Nici nu ştii dacă nu cumva artera care duce spre Universitate coboară până la periferia Istanbulului sau se termină în ţigănia de la Unirea, unde şmecherii Bucureştilor dau 25.000 de euro pe metru pătrat pentru a ocupa spaţiile ce dau în gura căscată a cumpărătorilor veniţi din provincie. Aşa arată faima interbelică a Bucureştilor şi a României, decăzută în egală măsură cu străzile şi fabricile care s-au ridcat pe atunci.

O privire aruncată prin vitrine, peste reclame, pe trotuare şi rigole, pe gura câtorva ganguri şi pe curţile interioare în care nu poţi pătrunde de duhori te ajută să pricepi cu ce se ocupă consilierii generali ai Bucureştilor şi primarii săi, de la Lis la Videanu, Băsescu şi Oprescu, inclusiv Onţanu şi Chiliman. Primăria Bucureştilor nu-i decât o maşină uzată, dar neobosită de făcut bani şi de stors bucureştenii, o instituţie publică găunoasă, ca şi primăriile de sector. Incapabilă să stopeze ofensiva mizeriei şi deteriorării utilităţilor, insensibilă sau chioară la zidurile care vomează tencuiala îmbătrânită peste bulevardul mândriei bucureştene, Primăria Capitalei nu-i decât parte din şmecheria românească neobosită.

Poate cineva pomeni despre Bulevardul Magheru ca despre un etalon de curăţenie sau de arhitectură când el trădează toată îngălarea, mediocritatea şi hoţia autorităţilor? Trec delegaţiile străine pe trasee parfumate şi pomădate, trec preşedinţi, alegători, preoţi şi somităţi ale lumii şi nu se prinde nimeni că bulevardul fanion al capitalei României e în fundul gol, murdar şi împuţit, că ustură la ochi şi la suflet, că poate fi scotit în egală măsură semn al decăderii şi al uriaşei ciorbe din viaţa publică românească. Pe o bună bucată din Bulevardul Magheru nu mai găseşti nici un magazin de dai Doamne. Toate seamănă cu nişte tonete în cărămidă şi beton, cu nişte boxe şi buticuri ţigano-arabe, din care poţi începe Marea Enciclopedie a mărunţişurilor.

Bulevardul Magheru ne exprimă pe toţi, votanţi şi conducători, ziarişti, turişti căscaţi de provincie şi oameni de afaceri super învârtiţi. Cel mai scump bulevard al României nu-i decât expoziţia încremenită a banilor câştigaţi uşor de marii duşmani ai anti-business-ului, de misterioşii artişti ai ţepei şi de faimoşii autori ai marilor tunuri, ai prostului gust, ai crizei economice şi ai mahărilor din politică, poliţie şi finanţe care-şi trimit înaintaşii la toate licitaţiile. Pentru un spaţiu mic şi înghesuit pe Magheru, un soi de boxă în care poţi umple eventual brichete, coace corvrigi şi repara telefoane mobile, s-au bătut până la un 15.000 de euro pe metru pătrat şi ar fi mers mai departe, dar concurenţii au aflat că omul hotărât să plătească oricât avea în spate un grangure de la vamă sau de la ANAF. Şi s-au retras, aşteptând la vânzare un alt spaţiu la care să poată concura cu un general la pensie sau cu un bulibaşă, cu o paraşută de Dubai sau cu un imobiliarist aflat la înaintarea unui politician.

Bulevardul Magheru nu mai este decât o umbră din vechiul Magheru şi o butaforie de bulevard scump, pe care se scurg lacrimile mizeriei, kitsch-ului şi ale nepăsării administraţiei locale.

Dacă n-ar fi fost privirea rămasă ţintită pe blocul de la Scala, cel refăcut după cutremurul din 1977, aş fi zis cu voce tare:

– Singura soluţie ar fi evacuarea locatarilor, demolarea clădirilor şi o reconstrucţie cu linii curajoase, pe măsura pretenţiilor româneşti din discuţiile despre patriotism!

Şi, pe urmă, ”reconstrucţia” bucureştenilor!

Fotografii de Timi Slicaru

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.