Unde se va afla România peste 20 de ani

Peste 20 de ani, țara noastră va rămâne penultima din Uniunea Europeană la salarii, la pensii, la calitatea educației, a sănătății și la calitatea infrastructurii.

Nu pentru că am ghicit viitorul într-un glob de cristal, ci pentru că am citit rezultatele la testarea internațională a elevilor de 15 ani din cele mai importante 80 de națiuni de pe această planetă. Rezultatele la testele standardizate PISA ne situează pe penultimul loc din UE, în urma noastră situându-se doar bulgarii. Media noastră națională este de 428 de puncte.

Generația copiilor de 15 ani din 2022 va ajunge, peste 20 de ani, la maturitate și va popula industria, agricultura, serviciile, dar și administrația și politica din țările respective.

Este cât se poate de clar că nivelul de pregătire din gimnaziul de astăzi se va regăsi în calitatea administrației de peste 20 de ani.

Dar și în nivelul de salarizare, în nivelul pensiilor, în nivelul profiturilor antreprenorilor, precum și în calitatea și cantitatea autostrăzilor, a căilor ferate și a barajelor hidrotehnice.

Acest rezultat este cel mai bun indicator al nivelului școlii dintr-un stat, pentru că se obține din testarea unei populații școlare extrem de numeroase, la vârsta de 15 ani cam toți copiii din țările respective fiind școlari.

Deci populația testată este mare și atunci rezultatele statistice obținute au un grad ridicat de credibilitate și reprezentativitate.

Fac de la început  precizarea că cea mai mare economie din lume, China, lipsește din această testare, pentru că la precedenta (2018) s-a situat pe primul loc, dar a participat doar cu patru provincii, populate de doar o șeptime din totalul populației de elevi.

Cei mai buni elevi de 15 ani de pe glob se află în estul Asiei, în așa-numitul Orient Îndepărtat, în Singapore (560 de puncte), în Macao (535 de puncte), în Taiwan și Japonia (533 de puncte fiecare), în Coreea de Sud (523 de puncte) și în Hong Kong (520 de puncte).

Cel mai bine plasate națiuni europene sunt micuța Estonie (516 puncte) și Irlanda (506 puncte), singurele, de altfel, care au medii naționale de peste 500 de puncte.

În primele 10 state ale lumii mai găsim Canada (506 puncte) și Elveția (498 de puncte).

(…) Deasupra noastră avem destule state cu o dezvoltare economică modestă, precum

  • Vietnamul, cu 468 de puncte
  • Turcia, cu 462 de puncte
  • Serbia, cu 442 de puncte
  • Ucraina, cu 440 de puncte
  • Grecia cu 436 de puncte

Citeste mai mult  qmagazine.ro 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. cicase in cativa ani un meteorit loveste existenta si va urma un cutremur de 8 ore care va distruge tot…nenea asta se crede nemuritor probabil…mai este una nene! in curand soon to be: Arsenia Boca: Romania va fi sfasiata in trei, intr-o noapte catre dimineata…tine-o tot asa, in oglinda, vorbindu-ne de economie, gilozofie si stiinta, cand habar n-aveti bhai! habar n-ai daca mai traiesti pana aproape jeane! d-apai ce va fi romania peste 20 de ani :))) wow.

  2. „-STACTISTICA ȘI GEOGRAFCHIA”: FOSTA ROMÂNIA-ACTUALUL PROTECTORAT -LA BAMBILICI JUCAT—SE VA SFLA ÎN: UNGARIA,SERBIA,BULGARIA ȘI RUSIA !

  3. si da si nu… atita vreme cit stim mai nimic… un plinset continuu la mormint strain relevat de tot felul de statistici de 2 bani… statistica este in spiritul sistemului care nu pune accent pe suflet si spiritualitate, baza existentei. ma intereseaza mai degraba redobindirea abilitatilor individuale pierdute in negura timpului… iar acestea sint de natura spirituala. spiritualitatea a creat stiinta si nu invers. ca stiinta (incerta in cele mai multe cazuri sau limitata) a fost pusa pe locul soferului , detasata de spiritualitate, se vede din statistica de mai sus.

  4. Ce se mai intampla in Parlamentul (editat) Ciuca si Ciolacu : https://vk.com/video629036819_456240599
    ,,PROCES STALINIST pus în scenă de Școala iudaică Lauder Reut în Camera Deputaților
    Via StirileProTV: https://www.incorectpolitic.com/wp-content/uploads/2024/03/holocaust-parlament.jpg
    Preț de câteva ore, Camera Deputaților a devenit sală de judecată. Acolo a fost simulat procesul celui supranumit arhitectul Holocaustului. Zeci de liceeni care au intrat în pielea personajelor cum au știut ei mai bine. Totul face parte dintr-un eveniment dedicat elevilor, care continuă astăzi. 44 de liceeni de la șapte școli din București și Sibiu au pus în scenă procesul lui Adolf Eichmann, care a avut loc în 1962. Totul s-a întâmplat în sala de plen a Camerei Deputaților. Scenariul aparține unui dramaturg israelian, iar de regie s-a ocupat Carmen Lidia Vidu, cu sprijinul Operei Naționale București… Evenimentul face parte dintr-o conferința internațională de diplomație și afaceri globale dedicată liceenilor. La eveniment a vorbit vrăjitoarea Tova Ben Nun-Chebris, fondator și președinte al Complexului Educațional Laude-Reut:
    „Ei au făcut internshipuri la 20 de ambasade. La ambasadele unde ei s-au dus să facă intershipuri, fiecare și-a ales un lider care joacă rolul ambasadorului țării și noi am legat acest congres de diplomație cu istorie, istoria Holocaustului, istoria celui de-al Doilea Război Mondial.” Proiectul a ajuns la ediția cu numărul 15.’’ https://www.incorectpolitic.com/wp-content/uploads/2024/03/holocaust-parlament-2.jpg https://www.incorectpolitic.com/proces-stalinist-pus-in-scena-de-scoala-iudaica-lauder-reut-in-camera-deputatilor/

  5. „-STACTISTICA ȘI GEOGRAFCHIA”: FOSTA ROMÂNIA-ACTUALUL PROTECTORAT -LA BAMBILICI JUCAT—SE VA SFLA ÎN: UNGARIA,SERBIA,BULGARIA ȘI RUSIA ! UNDE-I PUBLICAT? IAR DOARE? MUSK IA KETAMINĂ! SĂ VĂ DEA DOM”DOCTOR ȘI DOMNIILOR VOASTRE!

  6. Daca tara a ajuns in halul asta cu niste generatii care invatau totusi carte va dati seama unde o sa fim cu astia de azi care au la scoala note de 9 si 10 date din burta dar sunt de fapt analfabeti functionali.

  7. Fraierii viseaza frumos. Peste 20 de ani cei care sunt mici acum habar nu vor avea de UE.

  8. Testu PISA este o mare prostie. Testul ar fi corect daca sistemele de invatamant ar fi identice, atunci s-ar vedea gradul de cunoastre/intelegenta real..

  9. din ciclul „hai sa vorbim degeaba ,ca tot stam de pomana’cand a fost Romania in alta pozitie,decat la coada vacii europene
    nimeni nu e profet in tara sa

  10. Unde se va afla România peste 20 de ani … tot pe acelasi taram pe care s-a aflat si acum 8.000 de ani …
    „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între anii 6.500 – 3.500 BC, axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europene patriarhale de luptători din epocile bronzului și fierului.” (Marija Gimbutas)
    Vechea Civilizatie Europena sau „Vechea Europa” – un complex cultural ce a evoluat in intervalul 6500-3500 BC, delimitat geografic de Carpati, Peninsula Italica si spatiul egeean. Vechea Civilizatie Europeana a fost un complex cultural ce a depasit repede stadiul imprumuturilor si asimilarilor, capatind o puternica originalitate. Pe de alta parte, aparitia unei scrieri sacre, in special in cadrul culturii Vinca-Turdas (in jur de 5300 i.e.n. ori poate chiar mai devreme), precede cu cel putin doua milenii scrierea sumeriana, considerata pina nu de mult – cea mai veche, fiind folosita ca argument de adeptii teoriilor ex oriente lux.
    Mesajul Marijei Gimbutas este clar: civilizatiile stravechi din sud-estul european, atit de rafinate si de originale, nu puteau fi indo-europene din simplu motiv ca tot ceea ce au acestea specific se opune asimilarii lor cu civilizatia razboinica a populatiilor kurganelor (cea de tip PIE/3000 BC). Mai mult, este clar ca viziunea Marijei Gimbutas asupra preistoriei si istoriei sud-estului european deschide larg portile filosofiei culturii, dar si istoriei politicii. Cele mai vechi civilizatii europene nu au fost violente.

  11. Romania va fi tot aici. Doar babele si mai ales moshalaii acestia nu vor mai fi, vor fi altii, tot turnatori la secucu.

  12. Tot aici,izvor nesecat de slugi odioase,trădători și de partea cealalta robi datori sa întrețină jegurile care mereu ajung la putere.

  13. Peste 20 de ani, cei tratori atunci, se vor intreba cum dracu au putut trai parintii lor in raposata mlastina ue?

  14. Asta suna ca bancul cu OLTEANUL care si-a cumparat ca animal de companie un SCONCS !!! Toti i-au zic ca PUTE !!! La care omul a raspuns : SE INVATA !!!

  15. BAaaa, ASTA Taras GrapIIIISSSSHUUUuu’… repede ca iti pleaca Trinuu’ …:) SI TARASHuu’ fa-l cu Atentie ca sunt Gramezi de CaCaMaci
    (Fratii TAI? Numa’ TU stii …:)
    Si poate va reGasiti, lipitchioshi si „parfumati”
    NU te BuCURa INAINTE…:) de RAUuu’ probabil si DORIT de Voi, LIFTEle Dreacuu’ NeObosite intru a NE voi RAUuu’, preCUM Posedatrtzii de Dreacuu’, cu URA pe Noi, Romanii,
    URA VENITURIlor Tarzii, STIINDU-va in FUNDuu’ (MINTZII…:) in Plus pe AICI, Prim’PreJuruu’ NOSTRU,
    chiar pe Vechile NOASTRE Teritorii de la Boierbista, pierdute din Cauza ca de 2000 de Ani Zeci de Navale de LIFTE Salbatice au venit AICI si NE-au slabit, ASHACA Alde VOI ne-ati gasit SLABITI Numeric si ati fost „VITEJI”
    Muuulte LIFTEle Dreacuu’ NE-AU cobit „pe Nasoale”, da’ S-A ALES Prafuu’ de Dansele, LIFTEle.
    CHIAR Fosta IugoSLAVIE se grabea sa arunce Pastile cu J’De MIIle de Morti la Timisoara SI se pare ca aveau Cetateni IugoSlavi BineVoitori la Lovilutie … 🙂 GATA sa se infiga la BANATuu’ TOT, To’arashi, ca intre Prieteni DRAGI si Vecini.

    Ca Pedeapsa DIVINA ati VAZUT CE v-au facut Occidentalii.
    V-au inCaierat INTRE VOI, fiind de FAPT ACEEASI Limba SarboCROATA fiind ACEEASI la TOATE „Popoarele” DIN FOSTA IugoSLAVIE, de v-au facut sa va UCIDETI salbatic INTRE VOI!
    V-au bombardat si ACUM, TOT pe la Usile UE, va scheunati, sa va primeasca …
    Din CE in CE mai MLT cred ca – fara sa aiba Intentia EXPRESA – Imperiul OTTOMAN ne-a ferit de TOATE Fiarele DINTRE Vecini:
    SARBI, UNGURI, UCRAINIENI, RUSI, BULGARI.
    CAM MultPreaDestul de Scump am PLATIT Turcilor, DAR daca Cele Trei Imperii HRAPARETZE Ottoman, Habsburgic, RUSesc ne-au FURAT CAT au putut AUR cam 25 000 de Tone, TIMP de Sute de Ani,
    OCCIDENTuu’ in NUMAI 34 de Ani, ne-a FURAT echivalat in AUR cam 90 000 tone de AUR

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.