Misiunea astronauţilor Chinei. „Succes deplin”

Misiune cu succes. Astronauţii misiunii chineze cu echipaj uman Shenzhou-17 au ieşit din capsula cu care au revenit marţi pe Pământ, în zona de aterizare Dongfeng din regiunea autonomă Mongolia Interioară, situată în nordul Chinei, transmite presa chineză.

E vorba despre trei astronauţi.

Starea astronauţilor Tang Hongbo, Tang Shengjie şi Jiang Xinlin este bună. Misiunea a fost considerată „un succes deplin”, potrivit Agenţiei spaţiale chineze pentru misiuni cu echipaj uman (CMSA).

Misiunea spaţială Shenzhou-18 a andocat vineri la staţia spaţială Tiangong a Chinei, în cadrul unui program vizând trimiterea de astronauţi pe Lună până în 2030.

Cei trei astronauţi ai misiunii Shenzhou-18 urmează să rămână pe staţia Tiangong („Palatul Ceresc”) timp de şase luni, pentru a efectua experimente în „domeniile fizicii fundamentale a microgravitaţiei, ştiinţa materialelor spaţiale, ştiinţele vieţii spaţiale, medicina spaţială şi tehnologia spaţială”, conform CMSA.

Tiangong este proiectul emblematic al programului spaţial chinez, care a trimis rovere robotizate pe Marte şi Lună şi a permis Chinei să devină a treia ţară care trimite fiinţe umane pe orbită. Tiangong, a cărei construcţie a fost finalizată în 2022, este de aşteptat să rămână pe orbita joasă a Pământului, între 400 şi 450 de kilometri deasupra planetei, timp de cel puţin zece ani.

La bordul staţiei spaţiale, echipe de trei astronauţi se înlocuiesc periodic. Noul echipaj l-a înlocuit pe cel al misiunii Shenzhou-17, care a fost trimis pe staţie în octombrie.

China a fost exclusă de la participarea la activităţile Staţiei Spaţiale Internaţionale din 2011, când SUA au interzis ca NASA să colaboreze cu Beijingul. China şi-a dezvoltat apoi propriul proiect de staţie spaţială.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

8 Comentarii

  1. In poza apar cand zboara prin statie sa prinda lilieci ptr masa de pranz. Gandacii ii pastreaza ptr masa de seara. Atunci ies de prin toate tablourile de comanda……[Rumburak]

  2. Precizia activitatilor lor spatiale este uimitoare. Oare sa fi furat de la NASA ?
    E timpul ca lumea sa realizeze ….realitatea.

  3. China a fost exclusă de la participarea la activităţile Staţiei Spaţiale Internaţionale din 2011, când SUA au interzis ca NASA să colaboreze cu Beijingul. In curand, rusii or sa-si inchida partea lor de statie, iar americanii raman fara energie si se c.. pe ei. A propos: o fi adevarat ca au ajuns pe Luna, sau e film de Holywood?

  4. Bănui că n-au mai scăpat bule de aer (în bazin) ca la prima ieșire în spațiu. De fapt, dac-ar fi ar fi în atmosferă, în termosferă, unde temperatura ajunge către 2000 celsius (două mii).

  5. Caline, daca nu intelegi cum functioneaza transferul de energie iti recomand urmatorul experiment: umple cada cu apa rece, toarna un ibric cu apa fiarta in cada si vezi daca te frige apoi. Daca nu intelegi nici asta, intra intr o sauna cu temperatura cu 80-90 de grade si apoi baga te intr un cazan cu apa la 90 de grade. Daca iesi viu din cazan sa ne scrii.

  6. Chinezii au taikonauti, nu astronauti, iar rusii au cosmonauti. Astronauti gasesti doar la Hollywood-Nasa Inc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.