Cum Dumnezeu s-a sucit Liviu Dragnea atât de spectaculos!? Când s-a anunțat prima sentință de condamnare (încă nedefinitivă) a demisionat, cu aerul că împlinește o poruncă din Statutul PSD.
S-a stins din viață un prieten pe care l-am descoperit în căutarea unui machetator. Sandu Gal a fost cel care prin anii 90 a început machetarea pe calculator.
De o bună bucată de vreme, Traian Băsescu este tema principală a emisiunii “Sinteza Zilei” de Mihai Gâdea.
Mă tem că ”România lucrului bine făcut” (propoziția care ne-a luat mințile și ne-a făcut să credem că un om poate ordona balcanismul românesc) se reduce doar la demolarea guvernului Ponta și la instalarea ”guvernului meu”.
Ultimul film din viața secretă a familiei Băsescu le întrece pe toate. Mircea Băsescu le spune celor din clanul Bercea: ”Măă, ați dat un milion, mai dați cincizeci de miii, nu cincizeci, treizeci de mii și-l scoatem pe Bercea din pușcărie”.
Fostul deputat sau senator Sorin Roşca Stănescu a ieşit pe bulevardele media şi-i cere Alinei Gorghiu să candideze la Primăria Bucureştilor.
Victoriile DNA în mandatul Kovesi nu sunt nici atât de multe şi nici atât de importante pe cât lasă să se înţeleagă propaganda preocupată să amplifice arestările până la proporţiile unei mari operaţiuni de curăţenie naţională.
Fie preşedintele României are un neprofesionist (ca să nu scriu prost) la comanda programului său, fie SPP-ul traversează un exces de zel ca să-l impresioneze şi să-l cucerească pe preşedinte.
Nu demult se răţoia la autorii de cataloage şi clasamente că el are mai mult de un miliard. Jurnaliştii îl pizmuiesc şi i-au mâncat din titlul de cel mai bogat om al României, zicea el.
Pe zi ce trece, anticorupţia DNA, marea campanie a celei mai puternice femei din România, tinde să se transforme într-o poveste a Luluţei care credea că ea va curăţa lumea de balauri.
Urmăresc desfăşurarea cazului Rarinca aşa cum stau cu ochii pe ştirile despre dosarele de corupţie, pornind de la Microsoft, gala Bute, restituirile frauduloase de la ANRP şi pe toate celelalte mai mari.
Între atâtea veşti rele care circulă prin ţara noastră, am auzit de una mai optimistă. Cică noul Cod Fiscal ar fi una dintre cele bune.
Cine a crezut la început că arestarea Marianei Rarinca a fost o simplă eroare a justiției române poate spune că s-a înșelat amarnic.
Mulţi au rămas ca ţăranul în faţa girafei când au auzit ce golănii şi infracţiuni a comis Emilian Eva, procurorul care l-a înfundat pe Dan Voiculescu!
De o bună bucată de vreme, Gabriel Oprea, ”general de justiţie”, cum îşi zice el, spune tot felul de enormităţi şi face dezacorduri ca un turc aterizat de o săptămână la Botoşani.
De fiecare dată când un ”gânditor” PNL este anunţat pe un post de radio sau de televiziune, dau fuga să-l ascult. În spusele sale încerc să citesc felul în care se conturează viitorul nostru politic.
Aiuritoare această dezbatere despre violuri. Nu prin insistenţa ei, cât prin incapacitatea de a se ridica deasupra violenţei.
Demisia lui Victor Ponta a aprins fitilul din inima PSD-ului. Numirea Rovanei Plumb ca președinte interimar a mărit viteza de ardere și poate grăbi explozia.
Operaţiunea de debarcare a lui Victor Ponta prinde contur. DNA l-a transformat prea repede în inculpat. A fost pus sechestru pe o parte din bunurile sale, ceea ce, în imagini comune, înseamnă o lovitură dată cu muchia toporului în căpăţâna unui animal de povară.
Mărirea salariilor pentru demnitarii înalţi i-a adus preşedintelui înjurături, fluierături şi tot felul de epitete egale cu ouăle aruncate din mulţime.
Ce ironie cumplită! Generalul de justiţie Gabriel Oprea, poreclit de unii şi Minte Mică, să majoreze salariile demnitarilor importanţi din România.
Ce s-a ales din proiectul ”Reclădirea naţională”, lansat de PNL? Am urmărit evoluţia vedetelor acestui partid pe diverse canale de propagandă.
Cu instalarea lui MRU la SIE, Victor Ponta, PSD-ul şi guvernul său pierd un post simbolic în structura de putere din România.
Propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru SIE încurcă lucrurile. Vom vedea dacă nu cumva s-ar putea limpezi şi altfel decât erau înainte.
Nu se poate sparge un geam ca Traian Băsescu să nu dea fuga la televizor să ne prelucreze. Pensionarul nostru politic suferă ca un câine dacă nu are importanţă.
Mă înfurii uneori până la a răbufni în cuvinte nepotrivite când văd ce flecăreală televizată ”pansează” operația lui Victor Ponta. Prim-ministrul, asemeni altor demnitari români, s-a operat la un picior și toată țara se învârte în jurul rotulei sale.
