Cosmin Pam Matei

Author

Cosmin Pam Matei
Articole scrise:

Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat pe primele nouă luni ale anului 2019 cu…

Principalul obstacol pentru accederea României în programul Visa Waiver este rata de refuz a cererilor de viză depuse de cetățenii români, care depășește pragul maxim de 3% stabilit de legislația americană actuală.

România generează în fiecare an 5 milioane de tone de deșeuri alimentare, totul în timp ce 5 milioane de români se află în pragul sărăciei, iar 66% din familiile din mediul rural nu își pot asigura hrana zilnică

Termoficarea acoperă 74% din consumul casnic de căldură în Capitală, iar 95% din consumatorii RADET sunt gospodăriile. În alte cuvinte, dacă RADET/ELCEN ar dispărea…

În 2019, până la această dată, s-au format peste 560 de dosare de conciliere în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), față de cele 550 de dosare formate în tot anul trecut.

Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcției Silvice Maramureș, a fost ucis miercuri seara într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori.

Inflația, blocajul financiar, deprecierea leului și scăderea vânzărilor crează tot mai multe dificultăți companiilor din comerț. Peste 1.200 de firme din acest sector au intrat în insolvență