cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Primăria Capitalei nu asigură, la ora actuală, o finanţare corespunzătoare a Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), problema fiind accentuată de virarea cu întârziere a banilor, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Vasile Petrariu, preşedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB} şi vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Transporturi, Servicii Publice şi Transloc „ATU […]

Premierul Victor Ponta a afirmat marţi că nu preconizează remanieri guvernamentale până la alegerile parlamentare din 9 decembrie, dar că după aceasta dată „vor fi schimbări”. Întrebat de jurnalişti dacă vor avea loc remanieri, premierul a răspuns: „Da, pe 10 decembrie voi anunţa noul guvern şi vor fi multe remanieri”. Până la acea dată însă, […]

China îşi rezervă dreptul de a lua „măsuri suplimentare” în diferendul cu Japonia, în care contestă naţionalizarea insulelor disputate de cele două ţări, a declarat marţi ministrul chinez al Apărării, relatează Mediafax.ro. China urmăreşte atent situaţia din Marea Chinei de Est şi „ne rezervăm dreptul (de a lua) măsuri suplimentare”, a declarat Liang Guanglie, prin […]

Personalul care predă în Bucureşti la clasa pregătitoare este calificat, resursa umană fiind asigurată în Capitală în proporţie de sută la sută, a declarat marţi pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IŞMB, Marian Banu. În ceea ce priveşte mobilierul nou achiziţionat, acesta a fost asigurat în proporţie de 90 la sută, a arătat Banu. Marian […]

Un japonez a aruncat două grenade fumigene asupra consulatului Chinei din oraşul Fukuoka, fiind arestat la puţin timp după incident, au anunţat poliţia şi mass-media japoneze, relatează Mediafax.ro. Yuya Fujita, în vârstă de 21 de ani, a declarat poliţiei că a făcut acest gest luni seară „pentru a protesta faţă de China”, a relatat presa […]

Cei trei principali producători japonezi de automobile – Toyota, Nissan şi Honda – şi-au suspendat marţi parţial sau în întregime activitatea în China unde sunt prevăzute noi manifestaţii antijaponeze, anunţă AFP, citată de Agerpres. Toyota a explicat că şi-a oprit o parte a uzinelor sale, Nissan două din cele trei uzine de asamblare, iar Honda […]

Armata siriană ar fi testat sisteme pentru arme chimice la sfârşitul lunii august, în apropiere de centrul de la Safira, la est de Alep, a scris, luni, publicaţia germană Der Spiegel, citată de Mediafax.ro. Cinci sau şase obuze care nu conţineau substanţe chimice, dar care erau concepute pentru un război chimic, au fost lansate din […]

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a ieşit din Penitenciarul Gherla, luni seară, pentru 24 de ore ca să participe la înmormântarea fiului său. „Am foarte puţin timp la dispoziţie”, au fost singurele cuvinte pe care le-a spus Mureşan. Ioan Avram Mureşan a plecat spre Baia Mare, cu o maşină care îl aştepta la […]

Cel puţin 132 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Mexic, după ce au săpat un tunel pe sub unul din atelierele de lucru. Absenţa deţinuţilor a fost observată la apel, relatează rtv.net. Sute de soldaţi au împânzit zona pentru a da de urma evadaţilor. Închisoarea se află la 6 kilometri de graniţa cu Statele […]

Poliţiştii efectuează marţi nouă percheziţii în Bucureşti şi Ilfov în cazul unei evaziuni fiscale cu prejudiciu estimat la 950.000 de euro, a declarat, pentru Agerpres, Cosmin Zamfir, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Potrivit acestuia, prejudiciul ar fi fost produs de firme care comercializau peşte prin evaziune fiscală cu recuperare […]

Olanda va aştepta raportul suplimentar MCV privind situaţia din România înainte de a reanaliza, în 2013, posibilitatea integrării României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, a anunţat Guvernul olandez. Potrivit unui document trimis de Guvernul olandez Parlamentului, întrucât raportul suplimentar al Comisiei Europene privind situaţia din România va fi prezentat la sfârşitul anului, dezbaterea privind aderarea […]

Cel puţin doisprezece oameni, printre care nouă străini, au murit într-un atentat sinucigaş comis la Kabul, pe o şosea care duce spre aeroportul internaţional. Grupul insurgenţilor afgani Hezb-e-Islami a revendicat atentatul, afirmând că este vorba despre răspunsul său la difuzarea filmului antiislam care a inflamat lumea arabă. Şeful poliţiei din Kabul a declarat că „a […]

Senatorii din Comisia pentru cultură şi cei din Comisia pentru politică externă se vor reuni marţi, începând cu ora 9,00, pentru a-i audia pe candidaţii propuşi de grupurile parlamentare pentru ocuparea celor două funcţii de vicepreşedinte la Institutul Cultural Român (ICR), relatează Agerpres. Audierile vor avea loc în sala de şedinţe a Comisiei pentru cultură […]

În urmă cu doar câteva zile, fosta ministresă a Dezvoltării şi Turismului lansase pe surse ştirea că va candida la parlamentare în acelaşi colegiu din sectorul 6, şi mai mult de atât, că va opta de data asta pentru Senat, urmând a fi chiar contracandidata lui Crin Antonescu.

SURSA: REALITATEA.NET Roverul Opportunity, care cutreieră suprafaţa marţiană încă din 2004, a descoperit mai multe sfere de dimensiuni mici pe care inginerii NASA nu le pot explica. Imaginea de mai sus acoperă o suprafaţă cu o diagonală de numai 6 centimetri, iar inginerii NASA recunosc că nu îşi explică deocamdată cum au luat naştere minusculele […]

Libanul, prin vocea preşedintelui său, Michel Sleiman, cere autorităţilor de la Teheran să ofere explicaţii oficiale, cu privire la prezenţa membrilor Gărzilor Islamice Revoluţionare Iraniene (IRGC) pe teritoriul libanez, anunţă AFP preluată de Antena3.ro. Comandantul IRGC, generalul Mohammed Ali Jafari, a confirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, că ofiţeri de elită ai unei unităţi de […]

Acţiunile Oltchim au fost suspendate la tranzacţionarea pe bursă, luni, cu un minut înainte de ora 12.00, atunci când a expirat  termenul de depunere a ofertelor pentru privatizare, conform Antena3.ro. Aceasta este o procedură standard în astfel de cazuri, motivul fiind ca toţi investitorii să aibă acces egal la informaţie. La momentul opririi de la […]

Sute de agenţi care se visează în secret James Bond lucrează sub acoperire în Bruxelles. Capitala Uniunii Europene a devenit capitala spionajului mondial, spune şeful serviciilor externe belgiene, consemnează Digi24. Nivelul spionajului de la Bruxelles este la aceeaşi intensitate din timpul războiului rece, din cauza aglomeraţiei de instituţii europene, firme, şi a existenţei sediului central […]

Constantin Zotta, preşedintele executiv de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti, a menţionat luni, la Casa Fotbalului, că principalul obiectiv pentru formaţia giuleşteană este obţinerea titlului de campioană a României, conform AGERPRES.   ”Câştigarea campionatului este principalul obiectiv al echipei Rapid în acest sezon”, a declarat Constantin Zotta. AGERPRES Mai multe, pe AGERPRES

Specialiştii prognozează condiţii favorabile pentru dezvoltarea unui fenomen „El Nino” începând din acestă lună până cel puţin spre finalul anului, ceea ce ar putea însemna o creştere a temperaturii medii la nivel global anul viitor, conform RTV.net. Unele estimări arată că 2013 ar putea deveni cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice, depăşind astfel […]

Invitat al emisiunii SUBIECTIV de la Antena 3, Bogdan Chireac a lăudat, luni seara, comerţul cu armament, în contextul discuţiei despre prespupusele transporturi de arme cu un avion închiriat de Administraţia Prezidenţială, în 2005, sub mandatul lui Traian Băsescu. În opinia lui Chireac „comerţul cu armament este o îndeletnicire absolut respectabilă”. E de îneţeles atitudinea […]