Exerciţiile moderate sunt adesea prescrise pentru persoanele care au suferit un atac de cord sau operaţie la inimă, însă şi antrenamentele intense ar putea fi o alternativă sigură pentru aceştia, potrivit unui studiu norvegian, relatează luni Reuters, potrivit Agerpres. Rognmo şi colegii săi au urmărit 4.846 de pacienţi de la trei centre de reabilitare cardiacă […]
Contestaţia în cazul Trofeul Calităţii a fost amânată pemtru 1 octombrie. Magistraţii nu au primit motivarea sentinţei în dosar. Fostul premier Adrian Năastase a ajuns luni la Inalta Curte de Casaţie şi Justitie. Instanţa Supremă a luat în discuţie atât contestaţia procurorilor anticorupţie în cazul achitărilor din dosarul Mătuşa Tamara, dar şi contestaţia în anulare […]
Premierul Victor Ponta le-a spus ambsadaorilor prezenti la Reuniunea Dimplomatiei Române, ca situatia recenta din România a semanat cu ce s-a întâmplat în Libia, în sensul ca opozitia cerea partenerilor externi ca tara sa fie „bombardata” pentru a arata astfel ca „lucrurile nu merg bine”.Ponta a aratat ca a fost vorba recent de situatii cu […]
Accidentul de autocar din Franţa nu a fost provocat de o eroare umană, a anunţat consulul general al României la Marsilia. Autorităţile române au deschis o anchetă, în paralel cu cea desfăşurată la locul accidentul de autorităţile franceze. Ministerul de Externe a anunţat că majoritatea pasagerilor erau din Suceava şi se întorceau din Spania. Potrivit […]
Premierul Victor Ponta a afirmat duminică seara că nu doreşte să schimbe pe nimeni din funcţie decât atunci când expiră mandatul, făcând referire la procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi la şeful DNA, Daniel Morar. „Doamna ministru Pivniceru va solicita celor care îndeplinesc condiţiile legale şi care îşi doresc să ocupe această funcţie să-şi prezinte […]
Un camion încărcat cu butelii de oxigen s-a răsturnat. Zona accidentului a fost izolată. Pompierii intervin pentru a împiedica o explozie. Un camion încărcat cu butelii cu oxigen s-a răsturnat pe o pasarelă, în Râmnicu Vâlcea, în apropiere de Combinatul Oltchim. Zona accidentului a fost izolată, susţine purtătorul de cuvânt ISU Vâlcea, pentru a împiedica […]
- Există două stațiuni la Marea Neagră, unde se poate face plajă și baie până în luna octombrie: Ialta și Sudak
- Pe lângă vestigii istorice și frumuseți naturale fără seamăn, la Ialta găsim și astăzi urmele fostelor centrele de pregătire și antrenament Spețnaz pentru agentura din țările frățești
- În “Zona cubaneză” tronează drapelul Rusiei
- La Sudak funcționează încă uriașele complexuri de tratament preluate de Ucraina de la URSS
- Veteranii Armatei Roșii, veniți la tratament, au parte de peisaje asemănătoare cu Grădinile Semiramidei
- Amintiri despre “Satan”
- “Ne pricepem de minune la rachete balistice, însă un automobil competitiv n-am fost în stare să facem.”
Michel Telo a lansat piesa „E Nois Faze Parapapa”, care a atras peste 2,8 milioane de utilizatori, la doar două săptămâni de la lansarea pe Youtube. Michel Telo a spart toate topurile cu hit-ul „Ai Se Eu Te Pego”, în luna iulie piesa depăşind 16 milioane de copii vândute. Brazilianul se bucură încă de un […]
Aproximativ 300 de persoane au demonstrat sâmbătă la ambasada României din Budapesta pentru autonomia regională a Ţinutului Secuiesc şi împotriva „renaţionalizării” şcolilor conduse de biserici istorice maghiare în Transilvania. Mitingul a coincis cu demonstraţii de protest faţă de „renaţionalizarea” Liceului „Miko Szekely” de la Sfântu Gheorghe şi altor şcoli din oraşe cu populaţie maghiară din […]
Ţigările electronice cauzează probleme la plămâni, potrivit unui studiu care vină să contrazică rezultatele unui studiu anterior care sugera că aceste aparate sunt inofensive pentru organism. Ţigările electronice simulează efectele fumatului de tutun prin vaporizarea nicotinei. Aceşti vapori cresc însă rezistenţa căilor respiratorii, efect ce durează 10 minute, arată un studiu al Universităţii din Atena care […]
În luna iulie, Comisia Europeană a formulat 11 solicitări legate inclusiv de organizarea referendumului de suspendare, pe care premeirul Ponta s-a angajat să le aducă la îndeplinire. „Puteam să le refuz, dar atunci când iei decizii politice te gândeşti care sunt repercursiunile pentru ţara ta. Obligaţia mea prinicipală ca prim-ministru este să ştiu că luna […]
Fostul ministru de Interne Ioan Rus a declarat, duminică seară, că îi sfătuieşte pe liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, să negocieze cu preşedintele Traian Băsescu, pentru că altă soluţie nu există. „Cu siguranţă că îl sfătuiesc şi pe domnul Ponta, şi pe domnul Antonescu să negocieze cu Traian Băsescu, pentru că o altă […]
Consulatul General al României la Marsilia este în legătură cu reprezentanţii firmei transportatoare al cărei autocar a fost implicat în accidentul rutier din Franţa şi, împreună cu autorităţile locale, face demersuri pentru repatrierea celor implicaţi în accident care au fost externaţi, respectiv 6 persoane până în prezent, a anunţat MAE, potrivit Agerpres. „Concret, în apropierea […]
Consulul general al României la Marsilia, Ioan T. Morar, a declarat că accidentul de autocar petrecut în Franţa şi soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor zeci “nu a fost cauzat de o eroare umană” şi că vehiculul se afla “în stare bună”. “Avem reviziile tehnice, suntem în Europa totuşi”, a spus Morar, potrivit […]
Suedezul Victor Brännström, jucător de la de Piteaa, a patra ligă suedeză, a murit, duminică, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul unui meci cu Umedalen, anunţă un cotidian regional, citat de AFP, transmite Realitatea.net. „Atacantul Victor Brännström s-a prăbuşit pe teren la meciul cu Umedalen, a fost transportat cu ambulanţa la spital, dar […]
Ioan Rus, fostul ministru de Interne, a relatat, în cadrul emisiunii „România politică” de la Realitatea TV, cum a fost presat de premierul Victor Ponta să modifice numărul alegătorilor la referendum. „Presiunile nu se fac aşa, că te sună la telefon şi îţi spune. Eu am avut o discuţie cu primul-ministru care mi-a explicat că […]
Premierul liberal-democrat al Republicii Moldova, Vlad Filat, şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, au uitat de rivalităţile politice şi au fost împreună la nunta Elenei Băsescu. Dorin Chirtoacă a fost filmat, cântând alături de Elena Băsescu şi Traian Băsescu „Treceţi batalioane române Carpaţii”. Potrivit Unimedia.info, prim-ministrul Filat ar fi zburat ieri în România în jurul orei […]
Adrian Năstase afirmă, într-o postare pe blog, că a urmărit „cu o oarecare surprindere” mitingul maghiarilor de la Sf.Gheorghe împotriva unei decizii judecătoreşti, afirmând în mod ironic că bănuieşte că ”CSM va lăuda această acțiune” şi nu o va considera o formă de presiune asupra judecătorilor, transmite Realitatea.net. ”Ieri, am urmărit, cu o oarecare surprindere […]
Cabinetul preşedintelui Franţei, François Hollande, a transmis, duminică, la cabinetul premierului Victor Ponta un scurt mesaj de solidaritate cu victimele accidentului rutier din Franţa şi de sprijin pentru familiile acestora, transmite Mediafax.ro Premierul Victor Ponta a convocat, duminică după-amiază, la Guvern, o celulă de criză formată din miniştrii Internelor, Afacerilor Externe, Sănătăţii şi secretarul de […]
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, după şedinţa conducerii partidului cu grupurile parlamentare, că Mircea Toader şi Cristian Rădulescu vor fi, în continuare, lideri de grup la Camera Deputaţilor şi la Senat. El a mai precizat că grupurile parlamentare vor completa Birourile permanente atât în Cameră, cât şi în Senat. „Am lăsat la latitudinea […]
Reportul Loteriei Române, la jocul 6 din 49, pentru extragerea din 2 septembrie, a fost de peste 850.000 lei. În urma extragerii din 30 august, când niciun jucător nu a ghicit toate cele şase numere, la categoria I a jocului Loto 6/49 s-a înregistrat un report în valoare de peste 850.000 lei, iar la Noroc […]
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, dumunică, despre o posibilă schimbare din funcţie a procurorului general Codruţa Kovesi şi a şefului DNA, Daniel Morar, că premierul Victor Ponta trebuie să respecte înţelegerea făcută cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. Potrivit lui Blaga, schimbările celor doi şefi de instituţii trebuie făcute numai după terminarea mandatelor. „Atunci […]
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, duminică, la finalul reuniunii pe care conducerea partidului a avut-o cu parlamentarii democrat-liberali, ca participanţii au stabilit să se insiste în plan parlamentar pentru depolitizarea SRTV, a SRR, a CNSAS şi a CCR, scrie agerpres.ro. „A fost o întâlnire – aş spune obişnuită – cu grupurile noastre parlamentare la […]
Adrian Năstase ar putea fi adus, luni, la instanţa supremă, care ia în discuţie contestaţia procurorilor DNA în cazul achitărilor din dosarul Mătuşa Tamara şi pe cea în anulare formulată de fostul premier în cazul condamnării sale la doi ani de închisoare în „Trofeul Calităţii”, potrivit mediafax.ro. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte […]
Dan Petrescu trece printr-un moment dramatic al carierei. Dinamo Moscova a pierdut acasă, scor 1-2 cu Kuban Krasnodar, fosta echipă a românului, după un gol încasat în ultima secundă de joc, scrie realitatea.net. Dinamo Moscova a condus cu 1-0 prin reuţita lui Noboa, din ultimul minut al primei reprize, dar Kuban Krasnodar a revenit şi […]
Pilotul britanic al echipei McLaren-Mercedes Jenson Button a câştigat, duminică, Marele Premiu al Belgiei, a 12-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, disputată pe circuitul Spa-Francorchamps, informează Mediafax. El a fost urmat de germanul Sebastian Vettel (Red Bull), de finlandezul Kimi Raikkonen (Lotus-Renault), de germanul Nico Hulkenberg (Force India) şi de brazilianul Felipe Massa […]
