Anchetatorii bulgari cred că autorul atentatului de la Burgas a avut un complice care a declanşat de la distanţă dispozitivul exploziv, relatează ziarul Pressa şi televiziunea privată bTV, citate de Mediafax.ro. „Suspectul nu este cetăţean bulgar şi nu excludem existenţa unui complice”, a declarat ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov. Atentatul sinucigaş antiisraelian din Bulgaria, […]
Mai multe hectare de vegetaţie din Parcul Naţional Ceahlău au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a izbucnit, sâmbătă după-amiază, iar pompierii fac eforturi pentru stingerea acestuia deoarece zona este foarte greu accesibilă şi există pericolul ca flăcările să se extindă spre zona de pădure. Momentan nu se cunosc cauzele care au declanșat incendiul.
Un tânăr aflat pe litoral s-a înecat, sâmbătă, în apropierea taberei de la Năvodari, trupul neînsufleţit al acestuia fiind descoperit în apa mării de către mai mulţi turişti, transmite corespondentul MEDIAFAX. Reprezentantul salvamarilor din Mamaia, Gabriel Culea, a declarat că mai multe persoane care făceau baie în mare sâmbătă dimineaţă, în apropierea taberei de la […]
Vicepreşedintele PDL, Cristian Boureanu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că PDL cere instalarea de camere video în toate secţiile de votare precum şi în secţiile suplimentare. Pedelistul a mai spus că, de asemenea, partidul său cere ca toţi cetăţenii care vor vota pe liste suplimentare să completeze o declaraţie de propria răspundere. PDL […]
Trenurile ajung la destinaţii cu întârzieri, în medie, de 15-20 de minute, din cauza restricţiilor de viteză impuse de caniculă. Cele care tranzitează judeţele din sud şi sud-est avertizate cu cod galben ar putea avea întârzieri de până la 60 de minute, informează, sâmbătă, compania CFR SA. Trenurile circulă cu restricţii de viteză, sâmbătă şi […]
Doisprezece militari au murit în Brunei după prăbuşirea unui elicopter al armatei de tip Bell 2012 în cursul unei misiuni de antrenament în junglă. Elicopterul s-a prăbuşit în zona Kuala Belait, pe insula Borneo. La bordul aparatului militar se aflau 14 persoane, relatează Mediafax.ro. „Avem 12 morţi în acest accident de elicopter”, a declarat purtătorul […]
Vineri au fost stabiliţi semifinaliştii turneului internaţional masculin de tenis de la Atlanta, dotat cu premii în valoare de 477.900 dolari, relatează Agerpres. Rezultatele consemnate în sferturi de finală: Go Soeda (Japonia/N.8) – Kei Nishikori (Japonia/N.3) 6-2, 6-1 Gilles Muller (Luxemburg) – Matthew Ebden (Australia) 6-4, 6-4 John Isner (SUA/N.1) – Jack Sock (SUA) 7-6 […]
Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 16 au fost rănite într-un atentat sinucigaş cu bombă produs sâmbătă în nord-estul Pakistanului, în regiunea tribală Orakzai, relatează agenţiile internaţionale de presă, citând responsabili ai administraţiei locale şi de securitate, relatează Agerpres. Atentatorul kamikaze a detonat încărcătura explozivă într-un complex militar şi rezidenţial din […]
Un bărbat de 44 ani din Vaslui a căzut cu maşina de pe un pod şi a ajuns la spital cu răni grave, informează România TV. Accidentul s-a petrecut la intrarea în oraş. Şoferul conducea cu viteză mare şi urcase la volan, deşi era băut. Pe pod, bărbatul a pierdut controlul volanului, maşina a intrat […]
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit sâmbătă cu autorităţile din Harghita, Covasna, Mureş. Ponta a declarat la Miercurea Ciuc, că va trata cele trei judeţe în mod corect, chiar dacă UDMR nu mai este la guvernare. „Am vrut să vin astăzi aici pentru a vă spune direct, nu prin alt reprezentant al Guvernului sau partidului pe care […]
Israelul pregăteşte o posibilă intervenţie militară împotriva Siriei, în cazul în care regimul Bashar Al-Assad va furniza arme chimice şi rachete mişcării teroriste Hezbollah, activă în Siria şi considerată responsabilă de atentatul antiisraelian din Bulgaria, afirmă ministrul israelian al Apărării. „Am ordonat armatei să intensifice activităţile de colectare de informaţii şi să se pregătească de […]
O explozie, urmată de un incendiu, a condus la închiderea unei conducte care transporta petrol din Kirkuk, nordul Irakului, către portul Ceyhan, din sud-estul Turciei, au informat sâmbătă surse oficiale turce. Nimeni nu a fost rănit în explozie, relatează Associated Press şi Reuters, citate de Agerpres. Explozia produsă vineri târziu a afectat o secţiune a […]
Un puternic cutremur cu magnitudinea de 5,8 pe Richter a avut loc în această dimineaţă pe coasta de est a insulei. Seismul s-a produs la o adâncime de 12 kilometri şi a avut epicentrul la 150 de kilometri de oraşul Ruatoria. Până în prezent nu au fost raportate victime sau pagube materiale. În februarie 2011 […]
Belgienii sărbătoresc, sâmbătă, Ziua Naţională a Regatului Belgiei, care marchează 181 de ani de la depunerea jurământului de fidelitate de către primul rege al Belgiei, Leopold I de Saxa-Coburg, faţă de Constituţia poporului belgian, informează Agerpres. Ceremoniile din această zi debutează cu tradiţionalul „Te Deum” organizat la Catedrala „Saints Michel et Gudule” din Bruxelles, la […]
Şase români suspectaţi de proxenetism au fost puşi sub acuzare, vineri, la Paris, pentru recrutarea de femei din România, pe care le forţau să se prostitueze. „Femeile erau bătute, paşapoartele le erau confiscate şi nu aveau dreptul să se odihnească”, conform sursei citate. Zece persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani au […]
Un vameş din aeroportul din Timişoara a fost reţinut de procurorii DNA după ce ar fi luat mită 500 de euro. Bani pentru care ar fi trebuit sa întocmească actele pentru două importuri intrate în ţară prin vama de la aeroport. Vameşul a fost prins în urma unui flagrant delict ce a avut loc pe […]
Peste 70 de aeronave participă, sâmbătă şi duminică, la Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS 2012), care se va desfăşura pe Aeroportul Bucureşti Băneasa, a anunţat, vineri, directorul general al Aeroclubului României, George Rotaru. „Show-ul începe sâmbătă, la ora 10.00, şi se va încheia duminică, la 14.30. Vom avea peste 70 de […]
Președintele american Barack Obama a ordonat coborârea drapelelor americane în bernă pe toate clădirile publice, la toate misiunile diplomatice şi bazele militare până pe 25 iulie seara în semn de omagiu adus victimelor atacului armat din Colorado (vestul Statelor Unite), a anunţat vineri Casa Albă, relatează Agerpres. Acest ordin se aplică de asemenea pavilioanelor marinei […]
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o biserică din Sf. Gheorghe. Turla s-a prăbuşit, relatează rtv.net. Mai multe echipaje de pompieri au plecat la faţa locului imediat după apelul de urgenţă. Biserica este construită din lemn.
Cel puţin 26 de persoane au murit şi alte 27 au fost rănite, dintre care 18 se află în stare gravă, în accidentul unui autocar care s-a prăbuşit într-o prăpastie, în statul mexican Nayarit, a declarat pentru AFP Protecţia civilă locală. Autocarul care transporta peste 50 de persoane venea de la „Chihuahua şi avea ca […]
onsiliul de Securitate al ONU a extins vineri mandatul Forţei Naţiunilor Unite de Menţinere a Păcii în Cipru până în ianuarie 2013 şi a cerut din nou insistent liderilor ciprioţilor greci şi ciprioţilor turci să-şi accelereze discuţiile destinate reunificării insulei divizate din Mediterana, informează Associated Press, citată de Agerpres. Consiliul a adoptat o rezoluţie cu […]
Selecţionata masculină de juniori a României a fost surclasată de Norvegia cu scorul de 41-27 (19-12), vineri, la Hard, într-un meci pentru locurile 9-12 la Campionatul European U-18 din Austria, informează Agerpres. În urma acestui eşec, tricolorii au ratat calificarea la Campionatul Mondial. Şomlea a fost cel mai bun marcator al României, cu 6 goluri, […]
Cele mai noi și mai scumpe aeronave particulare, multe cumparate deja de bogații României, au fost prezentate într-o expoziție specială.
Cei care îşi doresc ceva bănuţi în plus la salariu pot să-şi încerce norocul pe bestjobs.ro la un job numit “cumpărător sub acoperire”. Atenţie: au un avantaj persoanele care posedă o maşină marca Toyota. Concurenţa e destul de mare: 1500 de bucureşteni îşi doresc deja acest job, scrie revistablogurilor.ro.
CA al TVR a analizat, vineri, un proiect de restructurare a Televiziunii Române, care prevede reducerea cheltuielilor salariale şi a posturilor de conducere, dar şi redefinirea canalelor, luându-se în discuţie, ca variante de lucru, inclusiv desfiinţarea TVR Interactiv şi eventual a TVR Info. Conducerea Societăţii Române de Televiziune (SRTv) trebuie să elaboreze o strategie de […]
SURSA REALITATEA.NET „Pacientul din Berlin” este primul om din istorie vindecat de HIV printr-o terapie revoluţionară. Acum, femeia care a descoperit virusul crede că povestea lui Timothy Brown oferă speranţe pentru milioane de oameni. Cercetătorii care studiază virusul HIV cred că este motivul să ne gândim că imposibilul va deveni realitate. Ei sunt de […]
