cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

O bombă a explodat sâmbătă într-o piaţă din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera afgană, provocând moartea a 11 persoane şi rănirea altor peste 20, a anunţat un oficial citat de AFP. Explozia a avut loc în principala piaţă din Landi Kotal (districtul tribal Khyber), a declarat pentru AFP Arshad Khan, membru al administraţiei locale.

Cursurile vor fi suspendate, începând de luni, în şase grădiniţe şi în opt şcoli din judeţul Suceava, din cauza cazurilor de meningită acută virală înregistrate în ultima perioadă, urmând să fie făcute dezinfecţii generale, transmite Mediafax. Potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, în judeţ focarul de meningită acută virală totalizează 40 de cazuri, fiind vorba […]

Primul ministru japonez Yoshihiko Noda a ordonat sâmbătă repornirea a două reactoare nucleare în vestul ţării, o premieră după accidentul de la Fukushima provocat de tsunami la 11 martie 2011, potrivit mai multor mijloace de informare nipone. Această decizie a fost luată sâmbătă dimineaţă după un lung proces şi la sfârşitul unei reuniuni ministeriale în […]

Prima zi a atelierului foto-video organizat la Roşia Montană de Asociaţia Alburnus Maior cu colaborarea Asociaţiei ARA – „Arhitectură. Restaurare. Arheologie”, pentru a documenta prin imagini patrimoniul cultural spectaculos al sitului. Participă, alături de organizatori, 10 artişti foto-video din Cluj, Sibiu, Bucureşti.

Birourile de vot şi-au deschis sâmbătă porţile în Egipt, pentru al doilea tur al primelor alegeri prezidenţiale de după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak în urmă cu un an, tur în care se confruntă fostul militar Ahmad Chafiq şi reprezentantul „Fraţilor musulmani”, Mohammed Morsi, informează AFP, citată de Agerpres. La Cairo, în […]

Steaua va juca majoritatea meciurilor de acasă în sezonul 2012-2012 pe Arena Naţională, urmând ca în Ghencea să mai dispute doar patru partide, pentru a respecta contractul încheiat în primăvară cu MApN. Steaua a acceptat în contractul cu MApN să joace minimum 10 partide în Ghencea până în iunie 2013. Deja a jucat 6 meciuri […]

Moody’s a retrogradat de la „A3” la „Baa1” ratingul îmbuteliatorului elen Coca-Cola Hellenic (CCH), al doilea producător de băuturi Coca Cola din afara SUA, iar perspectiva rămâne negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară. „Acţiunea de astăzi a fost determinată de slăbirea profilului de creditare al Coca-Cola Hellenic şi al estimărilor noastre […]

Presedintele PNL, Crin Antonescu, spune ca schimbarea lui Horia Roman Patapievici din fruntea Institutului Cultural Roman e o prioritate a Romaniei, intrucat acesta era un propagandist al fostei Puteri care a consumat bani publici. „Aud pedelisti ca „e criza, asta era prioritatea tarii?” Da, asta era prioritatea tarii. In momentul in care propagandisti de 2 […]

Presedintele PNL Crin Antonescu a fost invitat vineri seara la Antena 3, la emisiune ”Vorbe Grele” moderata de Victor Ciutacu, unde a vorbit despre viața politică actuală. Antonescu consideră ca actuala guvernare a Romaniei se va diferenția fata de precedenta prin lipsa hotiei si a promisiunilor extravagante. „Exista bani publici in Romania, putini, sa nu […]

Echipa de fotbal a Franţei a învins formaţia Ucrainei cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe Donbas Arena din Doneţk, în cadrul Grupei D la EURO 2012, competiţie găzduită de Polonia şi Ucraina în perioada 8 iunie – 1 iulie. Jeremy Menez a deschis scorul în min. 53, iar Yohan Cabaye a decis soarta partidei […]

Echipele de fotbal ale Ucrainei şi Franţei sunt la egalitate, 0-0, la pauza meciului care are loc vineri seara, pe Donbas Arena din Doneţk, în Grupa D la EURO 2012, conform Agerpres. Partida a început la ora 19,00 (ora României), dar a fost întreruptă după cinci minute din cauza ploii torenţiale, cu tunete şi fulgere. […]

Selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, vrea să facă ‘trei sau patru schimbări’ în echipă la meciul de luni cu Irlanda, ultimul al echipei sale în Grupa C a EURO 2012, informează Reuters, citată de Agerpres. ‘Vor fi trei sau patru schimbări’, a declarat vineri Prandelli într-o conferinţă de presă, a doua zi după egalul Squadrei Azzurra […]

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat vineri, pentru NewsIn, că în acest moment niciun om din interiorul PDL nu ar putea să conducă partidul în așa fel încât să obțină un succes, scrie realitatea.net. „Nimenea în acest moment (nu ar trebui să conducă PDL n.r.). Niciun om din interiorul PDL-ului nu poate să conducă PDL-ul […]

Reprezentativa de fotbal a Franţei, întâlneşte, vineri, la Doneţk, selecţionata Ucrainei, într-un meci contând pentru etapa a doua a grupei D a Campionatului European.  Minutul 5: Arbitrul olandez Bjorn Kuipers a decis să suspende meciul şi a trimis jucătorii celor două echipe la vestiare. O furtună violentă s-a abătut asupra oraşului Doneţk, unde se află […]

„Luni în jurul orei locale 22.00, un aparat de tip An-2 a decolat fără autorizaţie de la aerodromul din Serov (situat la 350 de kilometri nord de Ekaterinburg), aparent având la bord 12 persoane civile şi un pilot”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Ekaterinburg, Valeri Gorelih, transmite Mediafax.ro. Printre pasagerii aeronavei figurează […]

Senatorul PDL Traian Igaş a declarat, vineri, că nu a decis dacă va candida sau nu pentru noua structură de conducere a PDL, că este nevoie de de o forţă de centru dreapta în care, pe lângă membrii PDL, să fie atrase persoane de dreapta, inclusiv Mihai Răzvan Ungureanu. „Dacă vom reuşi să luam decizia […]

O ştire de ultimă oră confirmă ceea ce cotidianul.ro a scris în mai multe rînduri: dezafilierea echipei de fotbal Universitatea Craiova a fost un cadou electoral pentru UNPR, partid din partea căruia a candidat la Primărie însuşi Antonie Solomon, al cărui preşedinte de filială este Gheorghe Bică, rectorul Universităţii Spiru Haret din Craiova.

Liderul deputaţilor PDL Mircea Toader a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îl va susţine pe Vasile Blaga pentru funcţia de preşedinte al PDL. „Dacă domnul Blaga va candida, îl voi susţine”, a precizat Toader, care este şi liderul PDL Galaţi. El a spus că ar putea să candideze la o funcţie în noua structură de […]

Cunoscut după ce a participat la „Românii au talent”, Valentin Dinu îşi lansează primul său single. Speră într-un suces pe piaţa muzicală românească, motiv pentru care se implică serios în promovarea piesei Sunt Ok!, pe care o cântă alături de What’s Up. Valentin Dinu a fost preferatul Andrei în finala show-ului „Românii au talent”. „Sunt […]

USL a obţinut cele mai multe mandate pentru funcţia de primar la alegerile locale din 10 iunie, potrivit datelor finale în urma centralizării proceselor-verbale din cele 3.186 de circumscripţii electorale.

Secretarul executiv al PDL Prahova, Gheorghe Necula, a demisionat din partidul al cărui membru a fost timp de 15 ani, motivându-şi demisia prin faptul că activitatea sa politică nu a fost apreciată „la justa valoare” şi acuzând strategia PDL la aceste alegeri locale. „PDL a adoptat o strategie nouă. La conducerea partidului au venit numai […]