Cu ocazia finalei Europa League 2012 care se va juca la Bucureşti şi în onoarea unor glorii ale fotbalului românesc şi european, şase staţii de metrou din Capitală vor purta temporar nume de fotbalişti, a anunţat, vineri, Metrorex, citat de Mediafax. Astfel, între 6 şi 10 mai, staţia Piaţa Victoriei va fi redenumită Nicolae […]
Confruntări între manifestanţi ostili puterii militare şi agenţi ai forţelor de ordine au avut loc, vineri, în faţa Ministerului Apărării din Cairo, fiind auzite şi focuri de armă, transmite AFP, preluata de Mediafax.ro. Iniţial, confruntările au avut loc în zona Abbasiya, dar treptat s-au extins, soldându-se cu zeci de răniţi, conform serviciilor de urgenţă. Manifestanţii […]
Un jucător a fost eliminat din joc la un meci din liga a cincea norvegiană pentru că a contestat un penalti dictat de arbitru în favoarea echipei sale, informează L’Equipe. Talat Abunima, atacant al echipei Sandved, un mic oraş din estul Norvegiei, i-a explicat arbitrului că a căzut singur în suprafaţa de pedeapsă şi […]
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, a declarat, vineri, că se bucură că „rezolvarea” în cazul Hotărârii de Guvern privind UMF „a venit din zona juridică şi nu politică”, informează Mediafax. „Sentinţa nu face decât să confirme că Hotărârea de Guvern nu era aplicabilă în acest moment în universitate. […]
Cotaţiile petrolului au scăzut vineri cu circa 4 dolari şi au atins minimul ultimelor trei luni, iar ţiţeiul Brent a coborât în trei zile cu 6%, cel mai amplu declin înregistrat după august 2011, ca urmare a unor date sub aşteptări de pe piaţa americană a muncii, care provoacă incertitudini privind redresarea economiei SUA, dar […]
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, le-a promis alegătorilor „o mare supriză” în scrutinul de duminică, îndemnându-i să vină la urne pentru că „fiecare vot contează”, potrivit Mediafax. „Veţi vedea o mare surpriză duminică”, a declarat preşedintele în funcţie, care se află la doar câteva procente de adversarul său socialist François Hollande. „Vreau să vă conving de […]
Peste 2.900 de poliţişti acţionează pentru menţinerea ordinii publice şi a siguranţei rutiere pe 9 mai, cu ocazia desfăşurării finalei „UEFA Europa League” pe Arena Naţională din Capitală, se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).Dispozitivul de ordine publică a fost suplimentat pentru acest eveniment cu poliţişti din alte structuri, […]
Brigada Rutieră a Capitalei va dispune sâmbătă restricţii de circulaţie în intervalul orar 10,45-15,00, pe timpul desfăşurării unui eveniment ciclist sportiv organizat de Ministerul Afacerilor Externe, pe traseul bd. Naţiunile Unite – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie (sensul dinspre gardul Palatului Parlamentului) – str. Izvor – bd. Naţiunile Unite. Potrivit unui comunicat al Brigăzii […]
Primăria Municipiului Bucureşti mută pe amplasamentul iniţial de la Universitate cele patru statui (ale lui Ion Heliade Rădulescu, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazăr şi Spiru Haret) sâmbătă, începând cu ora 5,30. Reamplasarea statuilor constituie una dintre ultimele etape ale construirii parcării de la Universitate iar în următoarele săptămâni obiectivul de investiţii va fi finalizat. Structura parcării […]
Partidul Democrat Liberal îşi va lansa candidaţii pentru alegerile locale, duminică, în cadrul unui miting electoral la Sala Polivalentă, ţinta principală a partidului pentru acest scrutin fiind realizarea unui scor politic de 25 de procente. La eveniment sunt aşteptaţi să participe, alături de candidaţii la consiliile judeţene, la primăriile de municipii capitale de judeţ, la […]
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, vineri, că efectuează verificări în vederea stabilirii condiţiilor în care, pe site-ul oficial al instituţiei, a fost postat CV-ul cu „vădite erori materiale” al Corinei Dumitrescu – ministrul desemnat al Educaţiei. „Consiliul Superior al Magistraturii efectuează verificări în vederea stabilirii condiţiilor în care, pe site-ul oficial al Consiliului, […]
Ploaia torenţială şi grindina au blocat traficul rutier în judeţul Cluj, în zona Negreni. Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări de vreme rea pentru câteva judeţe din vestul ţării. Avertizarea este pentru următoarele ore.
Un tribunal din Ankara a început, vineri, să o judece în contumacie pe Sarah Ferguson, ducesa de York şi fosta soţie a celui de-al doilea fiu al reginei Elizabeth a II-a, Andrew, pentru un documentar filmat de acuzată, care denunţă condiţiile de viaţă din orfelinatele turce., transmite Mediafax.ro. Ducesa de York, fosta soţie a celui […]
Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat vineri, pentru NewsIn, că liderii formațiunii vor avea o întâlnire cu premierul desemnat Victor Ponta, luni, la ora 10.00, la Parlament, dar nu se va parafa niciun protocol, întrucât Uniunea rămâne în opoziție. ”Nu vom semna niciun protocol, nu există intenția de a semna un protocol”, a asigurat Kelemen. […]
Înfiinţarea unei facultăţi maghiare la UMF Tg. Mureş este pentru moment blocată în justiţie. Posibilul viitor guvern Ponta îşi va menţine decizia pentru care a înaintat moţiunea de cenzură. UDMR speră ca guvernul demisionar să facă recurs.
Troleibuzele care circulă pe Bd. Regina Elisabeta vor avea traseele scurtate de sâmbătă, 5 mai, ora 0.00 – până duminică, 6 mai, ora 5.00, în urma acţiunii de montare a celor patru statui ‘Spiru Haret’, Gheorghe Lazar, Ion Heliade Rădulescu şi Mihai Viteazu pe amplasamentul iniţial din Piaţa Universităţii, se arată într-un comunicat remis vineri […]
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, vineri, că ministrul nominalizat pentru Educaţie, Corina Dumitrescu, are obligaţia de a lămuri public, până luni, cum stau lucrurile cu studiile ei, preşedintele PSD afirmând, în legătură cu acest subiect, că „nu e normală situaţia” Întrebat despre faptul că, potrivit unei informaţii apărute în presă, Corina Dumitrescu ar fi […]
Ministrul delegat propus pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat că USL nu refuză o discuţie cu UDMR pe tema hotărârii de guvern privind UMF Târgu Mureş. Probabil, dacă conducerea USL va hotărî să accepte o asemenea invitaţie din partea UDMR de a purta o asemenea discuţie aceasta se va realiza. Noi nu refuzăm […]
Birourile electorale de circumscripţie municipală, orăşenească, comunală, inclusiv sectoarele municipiului Bucureşti, vor fi completate cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe 9 mai. Potrivit unei circulare transmise vineri de Biroul Electoral Central în teritoriu, numărul în funcţie de care se va face ierarhizarea partidelor în vederea completării birourilor […]
Intre orele: 15:30 si 17:30In zona: estul jud. Arad, zona localitatilor Gurahonţ, Vârfurile nordul jud. Hunedoara, zona Bulzeştii de Sus sud-estul jud. Bihor, zona localităţilor Ştei, Nucet, Vaşcău Se vor semnala: frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici fenomene meteorologice asociate: cantităţi de precipitaţii care pot depăşi 15 l/mp, intensificări ale vântului Intre orele: 15:30 […]
Ministrul desemnat al Educaţiei, Corina Dumitrescu, a declarat vineri pentru AGERPRES că şi-a dat acordul de principiu ca, în situaţia în care Guvernul propus de USL va fi învestit luni, elevii din Bucureşti să fie liberi pe 9 mai, când se desfăşoară finala UEFA Europa League. Ea a spus că a fost contactată telefonic în […]
Institutul Cantacuzino are un stoc de aproximativ 2.500 doze de vaccin antirabic care pot fi utilizate de unităţile sanitare, informează un comunicat al Ministerului Sănătăţii remispresei. „În prezent, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Cantacuzino există un stoc de aproximativ 2.500 doze de vaccin antirabic care pot fi utilizate de către unităţile sanitare care realizează tratamentul […]
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat, în primul trimestru din 2012, o creştere cu 19,7% faţă de trimestrul I 2011, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 38%, potrivit datelor anunţate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică. Astfel, la categoria autoturisme s-a înregistrat o creştere cu 20,3%, […]
Senatorul UDMR Verestoy Attila a anunţat că liderii Uniunii vor avea luni o discuţie cu reprezentanţii USL legată de un eventual sprijin pentru guvernul Ponta la votul de încredere de luni. USL nu a confirmat această întrevedere, urmând ca decizia să fie luată de către conducerea aceste formaţiuni. Verestoy a susţinut că poziţia UDMR la […]
Un muncitor care lucra pe un şantier din Craiova a murit, vineri, după ce a fost strivit între un panou metalic pe care îl demonta şi o conductă, informează Mediafax.ro. Incidentul a avut loc pe un teren al Universităţii din Craiova, în apropierea Facultăţii de Electrotehnică, unde se construieşte Institutul de Cercetări în Ştiinţe Aplicate. […]
Bugetarii care au avut liber pe 30 aprilie trebuie să recupereze această zi mâine. Hotărârea Guvernului ce prevedea ca ziua de 30 aprilie să fie liberă avea prevăzut şi că salariaţii vor recupera această zi sâmbătă, 5 mai 2012.
