cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Spania a fost paralizată astăzi de o grevă generală de protest faţă de reforma legislaţiei muncii şi faţă de politica de austeritate a guvernului de centru dreapta,conform Antena3.ro. Acţiunea este organizată de cele mai mari sindicate. Primele pichete de grevă au fost instalate imediat după miezul nopţii.

De ani buni cercetătorii au fost de acord asupra teoriei conform căreia Luna s-ar fi format în urma unui impact cu un obiect ceresc masiv,conform Antena3.ro. Însă recent, oamenii de ştiinţă au început să aibă dubii cu privire la această teorie. Momentan nimeni nu poate spune cu exactitate cum s-a format singurul nostru satelit natural, […]

Jumătate dintre cei care mănâncă gratuit la centrele de binefacere din Milano sunt români,conform Antena3.ro. Cei mai mulţi sunt cei care au rămas fără locuri de muncă din cauza crizei economice.  Însă vin şi cei lucrează foarte puţin iar banii câştigaţi nu le ajung pentru masă şi casă. Chiar dacă au ajuns să supravieţuiască din […]

România are puţini medici de familie, iar bolnavii preferă să meargă direct în spitale pentru consultaţii, conform Antena3.ro. Sunt probleme pe care autorităţile încearcă să le rezolve de ani buni.  Avem 11.000 de medici de familie, insuficienţi pentru numărul mare de bolnavi, iar din aceştia mulţi sunt pe picior de plecare din cauza salariilor mici.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit şi aprobat, în şedinţa de joi, mandatul României pentru Summitul NATO de la Chicago din luna mai, printre temele generale aflându-se apărarea antirachetă şi regiunea extinsă a Mării Negre. „În cadrul şedinţei s-a analizat şi s-a aprobat mandatul României pentru Summitul NATO de la Chicago din 20-21 […]

Un oficial din cadrul Biroului Federal de Investigaţii din SUA recunoaşte că autorităţile riscă să piardă lupta cu hackerii care atacă reţelele informatice ale marilor companii, informează Wall Street Journal, în ediţia online. „Nu câştigăm”, avertizează directorul-adjunct al FBI, Shawn Henry. Henry, care urmează să părăsească FBI, consideră că actuala abordare a autorităţilor şi a […]

MAI nu va mai angaja poliţişti din surse externe, conform unei decizii de joi a CSAT. După cum a anunţat Administraţia Prezidenţială, în cadrul şedinţei s-a analizat şi s-a aprobat mandatul României pentru Summitul NATO de la Chicago din 20-21 mai 2012, având ca linii generale: apărarea antirachetă; continuarea angajamentului comunităţii internaţionale în Afganistan; identificarea […]

Tribunalul Bucureşti a decis deschiderea procedurii generale de insolvenţă a societăţii Ocram Televiziune SRL, care operează OTV. Decizia a fost luată în urma unei acţiuni deschise în instanţă de compania de producţie Mamitzu Production, potrivit rtv.net. Instanţa a desemnat provizoriu firma ACSIS SOLV IPURL drept administrator judiciar.

Angajaţii aeroportului Otopeni au descoperit, joi, un picior de om în bagajul unui cetăţean chinez care voia să părăsească România cu destinația Italia, potrivit primelor informații. Descoperirea a făcut cu ajutorul unui scanner de bagaje. Bărbatul fost reţinut, iar cazul a fost preluat de Parchetul General. Aeronava cu care urma să plece chinezul nu a […]

Clubul Steaua Bucureşti a fost amendat cu suma de 10.000 de lei de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), din cauza incidentelor provocate de spectatori la meciul cu Gaz Metan Mediaş (0-0), din etapa a 23-a, potrivit Agerpres. Comisia de Disciplină l-a suspendat două etape pe mijlocaşul brazilian Juliano Spadacio (Astra) şi […]

Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, afirmă că nimeni din organizaţia judeţeană a partidului nu l-a contactat pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă (PDL), așa cum acesta a afirmat azi, în vederea realizării unui proiect politic de dreapta, susţinând că „este exclus ca Gheorghe Falcă să vină vreodată în viaţa sa la PNL”. „Falcă nu a vorbit […]

O explozie s-a produs joi după-amiază în apropierea ambasadei Iranului din Bagdad în momentul deschiderii summitului liderilor arabi, primul din Irak din ultimii 22 ani, relatează AFP, citată antena3.ro. „Este un obuz de mortier care a căzut în apropiere de ambasada Iranului, spărgând geamurile dar fără a provoca victime”, a declarat un ofiţer de poliţie. […]

Campionatul Naţional de Raliuri al României începe vineri, cu Tess Rally, Raliul Braşovului, ajuns la a 42-a ediţie. 55 de echipaje şi-au anunţat participarea la ediţia 2012, care se desfăşoară în zilele de 30 şi 31 martie. Lungimea totală a raliului este de 303,45 de km, din care pe 113 km se desfăşoară opt probe […]

Potrivit datelor ANM, sâmbătă, în ţară, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 0 şi 8 grade. Cerul va fi mai mult noros, şi mai ales în cursul zilei, va ploua slab, pe arii extinse în jumătatea […]

Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi un curs de referinţă de 4,3788 lei/euro cu 0,12% mai mare faţă de şedinţa precedentă. Pentru dolarul american, BNR a afişat un curs de referinţă de 3,2985 lei/dolar, cu 0,72% mai mare faţă de nivelul de 3,2750 lei/dolar din şedinţa anterioară.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, joi, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25% pe an, de la 5,50%, începând cu data de 30 martie 2012, informează BNR. Alte decizii ale BNR luate în şedinţa de joi au vizat gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea […]

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 pe scara Richter a avut loc joi dimineaţă în Vrancea, la ora 5, informează Institutul Naţional de Fizica Pământului. Seismul a avut loc la o adâncime de 141 de kilometri în apropierea oraşelor Siriu, Gura Teghii, Sita Buzăului, Nehoiu şi Lopătari. Ultimul cutremur produs în Vrancea a avut loc […]

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de intensificări de vânt, valabilă între orele 13.00 – 18.30, pentru zona Olteniei. Fenomenele meteorologice aşteptate în intervalul menţionat sunt intensificări ale vântului ce pot atinge şi depăşi la rafală 60-70 de kilometri la oră. Intensificările vântului vor fi mai puternice în zona de sud a Olteniei.

Comisarul de poliţie Cristian Gheorghe Lăţcău a fost revocat din funcţia de director general al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, au confirmat, joi, pentru MEDIAFAX, surse oficiale. Cristian Gheorghe Lăţcău fusese numit director general al DGIPI în 22 decembrie 2010 de către fostul ministru de Interne, […]