cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Israelul a salutat luni poziţia Uniunii Europene, care se pregăteşte să anunţe luni sancţiuni fără precedent împotriva Iranului, ca urmare a refuzului acestuia de a abandona controversatul său program nuclear. „Înăsprirea sancţiunilor şi tonul adoptat de europeni sunt lucruri extrem de importante deoarece le transmit iranienilor că nu se acceptă continuarea programului lor nuclear”, a […]

Croaţii au aprobat, duminică, aderarea ţării la UE, dar rata de participare a fost foarte scăzută la acest referendum considerat „crucial” de autorităţile croate, la 20 de ani de la independenţa de fosta Iugoslavie. Aderarea la UE a fost votată de 66 la sută dintre alegători, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea voturilor din 99 la […]

Experţi ai instituţiilor financiare internaţionale vor ajuta Bulgaria să folosească mai bine fondurile europene, a anunţat Guvernul duminica, dupa ce a semnat mai multe memorandumuri în acest sens cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii (BEI). „Experţi din cadrul Băncii Mondiale, BEI şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ne vor ajuta nu numai să […]

Senatul francez votează luni un proiect de lege care sancţionează negarea genocidului armean, text susţinut de preşedintele Nicolas Sarkozy şi care a declanşat o criză majoră între Paris şi Ankara. Eforturile de ultimă oră ale Turciei pentru a convinge Franţa să retragă textul care prevede pedeapsa cu un an de închisoare şi amendă de 45.000 […]

Uniunea Social Liberală considera că Partidul Democrat Liberal îşi dovedeşte pe mai departe incapacitatea de a dialoga atât cu protestatarii, cât şi cu opoziţia politică. „Atacurile mincinoase lansate în aceste zile de către PDL la adresa opoziţiei arată în mod clar că actuala putere nu poate trece peste aroganţă şi autosuficienţă, pentru a reinstaura un […]

Adrian-Victor Vevera, consilier personal al primului-ministru Emil Boc, a fost ales vineri în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Transelectrica Bucureşti (simbol bursier TEL), una dintre cele mai importante companii din portofoliul statului. El l-a înlocuit pe Horia Hăhăianu, care va rămâne director general şi membru în Consiliul de Administraţie.

Românii protestează de peste o săptămână în stradă, iar partidul principal de guvernământ, PDL, nu ştie ce să facă. În acelaşi timp, partidul secundar de guvernământ, adică UNPR, tace mâlc. Generalii izmenari Oprea şi Onţanu nu zic nimic. La finalul anului 2010, preşedintele executiv al UNPR, generalul izmenar Gabriel Oprea, afirma la şedinţa PDL Bucureşti […]

Starea lui Mircea Lucescu este bună, echipa pluridisciplinară va face o nouă evaluare luni, iar dacă rezultatele investigaţiilor arată că nu există niciun risc, ar putea fi luată în calcul externarea acestuia, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX medicii care îl îngrijesc. Mircea Lucescu a continuat săptămâna aceasta recuperarea, evoluţia stării sale de sănătate a fost […]

Aproximativ 20 de turişti nu pot coborî, duminică seară, de la Bâlea Lac deoarece, din cauza vântului puternic, care bate cu aproximativ 70 de kilometri pe oră, telecabina nu mai poate funcţiona, aceştia cazându-se la cabanele din zonă, informează MEDIAFAX. Potrivit administratorului telecabinei, turiştii s-au cazat la cabanele din zonă şi vor fi coborâţi, cel […]

Revolta românilor contra puterii se manifestă nu doar în stradă, ci în mediul virtual, potrivit Inpolitics. Cel mai recent, dar și cel mai spectaculos fenomen este „vînarea” fanilor puterii pe Facebook. În ultimele zile, un număr tot mai mare de internauți dau în vileag, pe Facebook, persoanele care manifestă, în postări, simpatii față de actuala […]

Soţia ministrului francez al Educaţiei Naţionale Luc Chatel, Astrid Herrenschmidt, s-a sinucis duminică dimineaţă la domiciliul său, au anunţat surse din poliţie şi ministrul, relatează AFP. „Luc Chatel confirmă drama personală care s-a întâmplat în această dimineaţă. El cere respectarea vieţii private pentru copiii săi, familia sa, pentru el însuşi”, scrie Chatel într-o declaraţie remisă […]

Prezenţa zgomotos-vulgară şi neagreată de restul lumii a ultraşilor este speculată de oficioase şi se încearcă acreditarea ideii că baza manifestanţilor ar constitui-o galeriile echipelor de fotbal. Oficiosul palatelor Cotroceni şi Victoria, Evenimentul Zilei îşi începe astfel relatarea de la manifestaţia de sâmbătă: „Este a noua zi consecutivă când oamenii se strâng în centrul Capitalei. […]

Pompierii de la ISU Bacău interv duminică pentru scoaterea unui bărbat dintr-o fântână adâncă de 30 de metri, conform Mediafax. Din primele informaţii, bărbatul ar fi murit. La faţa locului sunt trei echipaje ale ISU care intervin pentru scoaterea bărbatului. De asemenea, mai multe echipaje de poliţie au fost mobilizate la faţa locului, care vor […]

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică şi o Avertizare nowcasting (avertizare de fenomene periculoase imediate) vizând vânt puternic în judeţele Constanţa şi Tulcea, valabilă până la ora 19.00. Conform avertizării, se va semnala vânt cu rafale ce vor depăşi local 65 km/h, spulberând zăpada. De asemenea, se vor semnala condiţii de precipitaţii mixte şi […]

Un număr de 77 de localităţi din judeţul Constanţa nu au în continuare curent electric în urma ninsorii abundente şi a viscolului de sâmbătă seară, în aceeaşi situaţie fiind şi 59 de localităţi din judeţul Tulcea, potrivit unui comunicat al Enel Distribuţie Dobrogea. În judeţul Constanţa, 77 de localităţi nu aveau curent electric, cele mai […]

Zeci de manifestanţi s-au adunat pentru a zecea zi consecutiv să protesteze în Piaţa Universităţii. Oamenii ignoră frigul de afară şi strigă „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul Boc!”.

Proteste toată luna ianuarie

Update 15.15. Românii din Italia organizează la Roma un protest de solidaritate cu manifestaţiile din România

Update 16.00. Protestele continuă duminică în Barcelona şi Zaragoza, ora 16.00, şi Castellon, ora 17.00

Update: 16.10 Protestatarii continuă să vină în Piaţa Universităţii

Update: 18.50. Un protestatar numără câţi oameni sunt în Piaţa Universităţii

Update: Sute de oameni protestează în mai multe oraşe din ţară

Update: Protestul de la Piaţa Universităţii s-a încheiat, manifestanţii au promis că vor reveni până când problemele lor vor fi rezolvate

Din cauza vântului puternic portul fluvial Agigea a fost închis seara trecută, iar mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini şi au avariat mai multe maşini parcate pe o stradă din Constanţa. Mai multe drumuri din judeţul Tulcea sunt impracticabile din cauza căderi abundente de zăpadă, iar mai multe localităţi au rămas fără energie […]

Sindicatele au anunţat proteste pentru toată luna ianuarie. Peste 15.000 sunt aşteptate să picheteze, în special sediile ministerelor. Asociaţia 21 Decembrie 1989 protestează la sediul PDL, în perioada 23-27 ianuarie. Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate va prostesta în perioada 23-31 ianuarie, la Palatul Cotroceni. Militarii disponibilizați au chemat şi ei 10.000 de persoane la acţiunile de […]