Ultimul trend în materie de manipulare: revolta aparţine ultraşilor

Prezenţa zgomotos-vulgară şi neagreată de restul lumii a ultraşilor este speculată de oficioase şi se încearcă acreditarea ideii că baza manifestanţilor ar constitui-o galeriile echipelor de fotbal.

Oficiosul palatelor Cotroceni şi Victoria, Evenimentul Zilei îşi începe astfel relatarea de la manifestaţia de sâmbătă: „Este a noua zi consecutivă când oamenii se strâng în centrul Capitalei. Suporterii echipelor de fotbal protestează și astăzi în Piața Universității din Capitală, însă în număr mai mic decât au fost joi seara, potrivit reprezentanțiilor Asociației Suporterilor Români (ASR). Alături de ei au fost pe parcursul zilei mulţi profesori, dar şi obişnuiţii locului”. Deci lucrurile trebuie astfel înţelese de cititorii oficiosului: baza protestului îl reprezintă suporterii şi ceilalţi participanţi sunt „alături” sau în altă interpretare, „pe lângă” suporteri. Şi pentru cei care încă nu au priceput că sufletul manifestaţiei sunt suporterii, câteva rânduri mai jos citim: „Protestatarii, în special membrii ai galeriilor de fotbal, sunt păziţi de câţiva zeci de jandarmi, iar circulaţia în zonă se desfăşoară normal”. De aici şi până la burtiera apărută sâmbătă seara într-o emisiune a colegei oficiosului, B1TV – „Cât de legitimă este Piaţa Universităţii?” – drumul a fost mai mult decât „firesc”.

„Protestatarii ne cer în piaţă” !?!?

Lideri ai asociaţiei suporterilor şi-au aranjat apariţii TV, au organizat – duminică 22 ianuarie – chiar şi o conferinţă de presă, în care şi-au clamat neimplicarea în actele de violenţă. Cine i-a crezut, i-a crezut. Pentru cei care au fost însă în mijlocul evenimentelor, lucrurile nu au stat deloc aşa cum le-au prezentat şefii galeriilor. De fapt, aceşti şefi nu se ştie ce influenţă au asupra ultraşilor, „aripa” violentă a galeriilor. Conducătorii „peluzelor” susţin că nu sunt manipulaţi politic. Dar cum se explică atunci faptul că în repertoriul lor din ultimele zile apar cu precădere sloganele preparate în laboratoarele din Modrogan? Cum se explică atunci faptul că protestul politic este caricaturizat până la saturaţie, iar limbajul vulgar „urinăm pe clasa politică” este predominant? Cum se explică faptul că joi, la venirea în piaţă a manifestanţilor de la mitingul USL, singurii care au vociferat au fost ultraşii? Şi tot pe aceiaşi linie, cum se explică „teza” lansată vineri de unii suporteri, care au afirmat că „mitingiştii USL” au participat la violenţe? Nici măcar Evz nu a îndrăznit să afirme aşa ceva.

În conferinţa de presă de duminică cel mai tare a şocat însă următoarea afirmaţie: „protestatarii ne solicită prezenţa în Piaţa Universităţii. Când am fost puţini ne-au simţit lipsa”. O gogoaşă de zile mari. Cine merge în Piaţa Universităţi va constata că între grupul „suporterilor” şi manifestanţii tradiţionali există un spaţiu liber, cei de bună credinţă evitând o „fuziune” cu membri galeriilor.

Un film care ar lua şi premii internaţionale

Pentru a acredita ideea că nu au avut nicio tangenţă cu violenţele din ziua de 19 martie, ultraşii au postat pe internet şi un film prin care încearcă să demonstreze că totul s-a datorat unei regii a celor de la Jandarmerie. Da, media independentă a mers pe ideea unei acţiuni regizate a Jandarmeriei. Nu s-a exclus ca printre protestatarii violenţi să fi fost chiar şi jandarmi „travestiţi” în protestatari turbulenţi. Dar ultraşii au participat la declanşarea violenţelor. Pentru că strigătorii de „cine nu sare, cine nu sare, ori e gabor, ori e prost de moare” au fost văzuţi ce au făcut pe carosabil. În ceea ce priveşte filmul respectiv (de cca 12 minute) este făcut cu un grad de profesionalism ridicat, şi este greu de crezut că opera aparţine chiar şi celor din galerii care susţin că sunt intelectuali sau super tehnici. Filmul seamănă mai mult cu o bijuterie făcută în studiourile serviciilor secrete.

Comentariile le aşteptăm pe forum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.