Ministrul pentru guvernanță digitală și inteligență artificială, Dimitris Papastergiou, a susținut proiectul de lege, precizând că este o soluție necesară, eficientă, proporțională și compatibilă cu dreptul comunitar european, potrivit ERT, citează HotNews.
„Ar fi fost foarte ușor să nu facem absolut nimic astăzi și să așteptăm legea europeană perfectă. Însă problema este aici.
Copiii se cufundă în fiecare zi… în internet și cred că un guvern responsabil trebuie să facă ceva ce are datoria să facă. Am procedat la fel și în cazul vânzării alcoolului și a produselor din tutun, iar măsura a reușit să limiteze vânzarea acestora încă din primele luni”, a declarat Papastergiou.
Astfel, începând de la 1 ianuarie 2027, platformele vor trebui să verifice dacă, în cele din urmă, conturile pe care le găzduiesc și serviciile pe care le oferă sunt destinate adulților sau nu”.
Proiectul de lege care interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani, a aviut susținerea deplină a Guvernului Greciei.
„Nu mai avem timp de pierdut”, a subliniat în timpul dezbaterilor și Akis Skertsos, ministrul de stat care a inițiat proiectul de lege.
Opoziția a votat împotriva proiectului
Skertsos spera la un consens, în contextul în care inițiativa a fost propusă la Comisia Europeană, la presiunile Greciei.
„Sincer, când a început dezbaterea, speram că se va ajunge la un consens, deoarece ceea ce suntem pe cale să facem nu este o inițiativă pe care o întreprindem singuri.
Este ceea ce a propus Comisia Europeană, în urma presiunilor exercitate de Grecia, de prim-ministrul grec și de alte state”, a remarcat Skertos, în contextul în care doar partidul de guvernare Noua Democrație al premierului Kyriakos Mitsotakis și-a anunțat sprijinul pentru proiectul de lege.
Dintre partidele de opoziție, PASOK s-a abținut, în timp ce SYRIZA, Soluția Greacă, Partidul Comunist din Grecia, împreună cu NIKI și Cursul Libertății (Plefsi Eleftherias), au votat împotrivă.