Mircea Badea comentează, în stilul propriu, evenimentele din cursul zilei de luni, când propunerea PDL pentru șefia Senatului, Vasile Blaga, a primit 69 de voturi „pentru” din partea senatorilor și a devenit noul președinte al Camerei Superioare a Parlamentului. Făcând referite la momentele din 2009, când fiica președintelui Traian Băsescu îl asemăna pe Blaga cu […]
Căminul Cultural prezintă: The Chomsky-Foucault Debate (3) Despre primăveri arabe şi ierni ale visării; Róza El-Hassan dezbate cu Galit Eilat, Miercuri, 30 noiembrie 2011, orele 20:00, la subRahova, strada Sergent Nuțu Ion nr. 2/Str. Mihai Sebastian 112, Bucureşti.
Gaz Metan Mediaş a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 de Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a XV-a a Ligii I. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Opriţa, în minutul 60, dintr-un penalty obţinut tot de el după un fault comis de Markovici. Gazdele au protestat la […]
Până la 5 milioane de persoane, aproape dublu faţă de prezent, ar putea avea şansa de a studia sau de a seforma în străinătate cu un grant din programul Erasmus pentru toţi, noul program al UE pentru educaţie,formare profesională, tineret şi sport propus pe data de 23 noiembrie de Comisia Europeană. Printre acestea sevor număra […]
Laurențiu Mironescu, fostul secretar general al Ministerului de Interne, arestat în vară în dosarul de corupție privind operațiunile din Vama Constanța, s-a apucat de scris… Nu ca ziarist la Realitatea TV Constanța acolo unde soția este director editorial, ci pe blogul personal. Acolo, periodic își toarnă găleți de cenușă în cap, doar doar va fi […]
Henri Paul, ambasadorul Franţei în România, va fi prezent, marţi, la vernisajul expoziţiei „Strada Bucur – Les Enfants des rues de Bucarest„ , semnată de artistul fotograf Gabriel Loisy. Vernisajul – organizat în cadrul Festivalului Drepturilor Copilului, iniţiat de FONPC, Fundaţia PARADA, UNICEF, Ambasadele Franţei, Olandei, Spaniei, Reprezentanţa Wallonie-Bruxelles şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei – […]
Senatorul Dan Voiculescu a anuntat ca toate persoanele carora Curtea Constitutionala, Guvernul Romaniei si Traian Basescu le refuza drepturile salariale castigate in instanta, vor fi sprijinite gratuit pentru a se adresa Curtii Europene a Drepturilor Omului. In acest context, Dan Voiculescu a declarat: “Decizia de astazi a Curtii Constitutionale este profund injusta. In mod evident, […]
Mijloacele de transport în comun din Târgu Jiu nu sunt dotate cu anvelope de iarnă. Autobuzele şi troleibuzele circulă şi pe perioada iernii cu cauciucuri de vară. Firma de transport nu işi permite o asemenea investiţie pentru că anul trecut a cumpărat anvelope de vară pentru flota de autobuze. Anul trecut regia de transport public […]
n cinci ani de la aderare, Romania a atras 715 milioane de euro din din fondurile europene de peste 19 miliarde de euro disponibile, dar anul viitor isi propune sa atraga o suma record, de 3,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune, si alte 2,5 miliarde de euro din fondurile pe agricultura, transmite Antena […]
În urma unei decizii judecătoresti, Primăria Constanţa riscă să fie executată silit pentru achitarea sumei de 13 milioane de euro, reprezentând costul unor lucrări de infrastructură realizate de o firma italiană, anunţă Mediafax
În urma aprobării proiectului de rectificare a bugetului Capitalei pe 2011, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a arătat extrem de nemulţumit, descriind hotărârea drept „o bătaie de joc”, anunţă Mediafax. Acesta a adăugat că decizia încalcă legea finanţelor publice şi că o va ataca în justiţie.
Atenţie în ce calendar vă uitaţi, aţi putea să rataţi câteva sărbători importante! Patriarhia Română avertizează că e plină piaţa de calendare religioase false pentru 2012. Acestea fie nu menţionează sfinţii canonizaţi anul acesta, fie au trecut date greşite in dreptul liturghiilor. Unii au aflat dintr-un astfel de calendar că anul viitor sărbătorim Paştele de […]
Asociaţiile pentru protecţia animalelor luptă, în continuare, pentru salvarea maidanezilor. Au ajuns până la preşedinţie cu nemulţumirile lor. Promulgată sau nu, legea care permite eutanasierea câinilor comunitari ar putea rămâne neaplicată în capitală. Mai sunt doar 3 hingheri în Bucureşti. Iubitorii animalelor şi-au strigat supărarea sub geamul Preşedintelui în zadar astăzi. N-au primit niciun semn […]
La sfarsitul saptamanii trecute, la Sudrigiu, in judetul Bihor, a fost semnat un parteneriat care prevede promovarea turistica a regiunii Horezu, impreuna cu zona Muntilor Apuseni si Geoagiu Bai. … citeste aici continuarea
Sindromul oboselii cronice este o boala din ce in ce mai intalnita in vremurile pe care le traim. Aceasta boala se caracterizeaza prin oboseala extrema care nu poate fi explicata, adica nu poate fi pusa nici pe seama… citeste aici continuarea
Leul slab şi facturile tot mai mari i-au lăsat pe clienţii băncilor fără bani de rate, conform Antena 3.ro. Peste 700.000 de români nu şi-au achitat datoriile, iar băncile au de recuperat de la populaţie restanţe de miliarde de euro. Românul cu cele mai mari datorii la bănci este bucureştean, are între 30 şi 34 […]
După numirea lui Vasile Blaga în fruntea Senatului, Ludovic Orban vede partea bună a lucrurilor. Deputatul PNL spune că, în felul acesta, se va vedea mai clar cine este responsabil în tot răul. „Nu s-a schimbat nimic, e chiar mai bine. E mai bine să vadă lumea că răspunderea aparţine integral PDL (…) Că tot […]
Vasile Blaga s-a declarat onorat, luni, de votul colegilor din coaliţie. Acesta a afirmat că nu are reţineri în a prelua funcţia şi că este cel mai puţin interesat de un mandat scurt în fruntea Senatului. ”M-a onorat votul colegilor din grupurile parlamentare ale PDL, ale UDMR, UNPR. M-au votat în unanimitate. Au fost şi […]
Românii din Harghita şi Covasna au statut de naţiune tolerată, iar în regiune, sentimentul predominant a ajuns să fie teama. Aşa reiese dintr-un raport al Centrului pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.
Vicepreședintele PNL Norica Nicolai afirmă, într-o declarație acordată Inpolitics, că propulsarea lui Blaga pe postul nr.2 în stat reprezintă o decizie ciudată, care calcă în picioare atît mesajele lui Traian Băsescu, dar și pe cele ale reformiștilor din PDL, care salutau, nu demult, debarcarea acestuia de la șefia MAI. „Anul trecut, vectorii de comunicare ai […]
Alpinistul Coco Galescu şi omul de afaceri Romeo Dunca vor pleca, marţi, într-o expediţie sportivă la Polul Sud, care va dura 24 de zile, aceasta fiind o premieră pentru ţara noastră. Ideea călătoriei la capătul lumii le-a venit celor doi temerari în 2007, când Galescu şi Dunca au petrecut mai multe nopţi la Polul Nord, […]
Traian Igaş a declarat, luni, despre Vasile Blaga, actualul preşedinte al Senatului, că este „un om cu experienţă, un om care ştie să se impună”, fiind cea mai bună alegere pe care puteau să o facă senatorii. „Este un om cu experienţă, un om care ştie să se impună. Este un coleg respectat atât în […]
Preşedintele Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, a plecat, luni, într-o vizita la Moscova, anunţă Publika.md. Potrivit unor surse din cadrul formaţiunii, Vladimir Voronin ar urma să aibă o întrevedere cu şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin. Oficial, reprezentantii PCRM nu confirmă, dar nici nu infirmă această informaţie, precizând doar că liderul comuniştilor se […]
Marian Vanghelie a negat luni că i-ar fi cerut lui Victor Ponta să-l repună în funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti ca să nu plece din partid, după excluderea lui Mircea Geoană. „Eu sunt în conducerea partidului. Eu sunt vicepreşedinte, ales la Congres, deci sunt în funcţie în conducerea partidului. Aici nu trebuie să te […]
Directorul centralei nucleare de la Fukushima, Masao Yoshida, prezent în complexul atomic după accidentul din 11 martie, a demisionat din motive de sănătate, anunţă compania Tokyo Electric Power (Tepco), refuzând să dezvăluie despre ce boală este vorba, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro. Yoshida, în vârstă de 56 de ani, care este spitalizat, va păstra o […]
După ce bătălia pentru preşedinţia Senatului a fost câştigată de PDL, Mircea Geoană a declarat că partidul alflat la guvernare iese întărit, dar şi că Ponta şi Antonescu au suferit un eşec. „Ceea ce a început ca o improvizaţie s-a terminat cu un dezastru pentru opoziţie. Întăreşte actuala majoritate şi actuala putere. Funcţiile sunt dominate […]
