Liga Arabă a adoptat duminică o serie de sancţiuni economice împotriva Siriei pentru a constrânge regimul de la Damasc să oprească represiunea sângeroasă împotriva protestatarilor, a anunţat premierul quatariot Hamad ben Jassem al-Thani, cu ocazia unei consiliu extraordinar al miniştrior arabi desfăşurat la Cairo, transmite AFP, potrivit Agerpres. citeste mai mult aici
Țara Cantoanelor riscă intrarea în recesiune în pofida deprecierii francului în raport cu euro, a declarat vice-preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei, Thomas Jordan, citat de săptămânalul elveţian SonntagsZeitung, transmite AP. Jordan a arătat că ”economia naţională intră într-o etapă dificilă cu o rată de creştere redusă sau chiar posibil negativă”, informează și Agerpres. Potrivit oficialului […]
Luni începe competiţia pentru ocuparea fotoliului de preşedinte al Senatului. Opoziţia se consideră îndreptăţită să aibă această funcţie, dar nici puterea nu renunţă.
La mijlocul săptămânii trecute a avut loc la inițiativa domnului Dan Cristian Popescu, președintele Partidului Național Liberal Filiala Sector 2 și a doamnei Amelia Boroş, președinte al Organizației de Femei Liberale din Sectorul 2, o întâlnire a unui grup de părinți ai căror copii suferă de diabet zaharat cu doamna deputat Diana Tuşă, membră a […]
Tânărul care a accidentat mortal cu maşina, duminică, în centrul municipiului Constanţa, un bătrân care se afla pe trotuar, într-o staţie de autobuz, era drogat, potrivit Agerpres.
În Bucureşti avem parte de o noapte rece. Temperaturile scad spre minus 3 grade C, putând ajunge chiar până la minus 5 grade C. În vestul, centrul şi nordul ţării, zi destul de rece. Nici în sudul ţării nu se schimbă semnificativ vremea. Regimul termic nu se modifică deocamdată.Luni se încălzeşte în sudul ţării. Dimineaţa […]
Până duminică la ora 15 în reţeaua de magazine Flanco au fost înregistrate vânzări de 30 de milioane de lei ca urmare a campaniei denumită Black Friday, conform estimărilor companiei. Conform unui comunicat remis de Flanco, cele mai căutate produse au fost televizoarele, notebook-urile şi maşinile de spălat rufe, reprezentând peste 55% din totalul vânzărilor […]
Premierul rus, Vladimir Putin, desemnat duminică de partidul de Guvernământ, Rusia Unită, drept candidat la prezidenţialele din 2012, a avertizat ţările străine să nu se amestece în alegerile ruse, cu o săptămână înaintea scrutinului legislativ. Putin a declarat, în cadrul unui congres la Moscova al partidului său, că ţări străine plătesc ONG-uri în Rusia „pentru […]
La Salonul Auto de la Essen din Germania a fost prezentat modelul realizat special pentru campania „Tune it! Safe!”. Vorbim despre un Audi R8 GTR, modificat special de tunerul ABT, conform Top Gear. Maşina a fost realizată pentru a promova tuningul responsabil sau mai exact faptul că germanii sunt de acord cu modificatul maşnii, dar […]
Gary Speed, selectionerul Tarii Galilor, s-a sinucis in aceasta dimineata, anunta Daily Mail, potrivit sport.ro. „Transmitem pe aceasta cale condoleante familiei si apropiatilor. Vrem ca toata lumea sa fie alaturi de familia lui Gary Speed in aceste momente triste.”, este mesajul transmis de Federatia Galeza pe site-ul oficial. Politistii care au ajuns la resedinta fostului […]
Piesa „Santa Claus Is Coming To Town”, interpretată de Justin Bieber, i-a creat ceva probleme tânărului interpret, deşi piesa se află pe nouă său album, scrie realitatea.net. Justin, care cânta într-o piaţă din New York, în cadrul unui show televizat, a uitat versurile melodiei. A improvizat repetând câteva versuri şi a dansat, acesta fiind îmbrăcat […]
Nopţile de insomnie ar putea deveni amintire, scrie Daily Mail. Substanţa cerebrală responsabilă pentru apariţia stării de somnolenţă vs stare de veghe a fost descoperită de cercetători. Astfel, o cantitate prea mică din această substanţă provoacă somn, iar una prea mare generează insomnii. Potrivit unui studiu al revistei Reader’s Digest, 57% dintre români dorm mai […]
Fondul Monetar Internaţional pregăteşte pentru Italia un împrumut în valoare de 600 de miliarde de euro, bani de care ţara ar putea avea nevoie dacă situaţia sa se înrăutăţeşte, scrie cotidianul italian La Stampa, citat de Bloomberg. Valoarea este de peste patru ori mai mare decât produsul intern brut al României, care este estimat pentru […]
România a rezistat pentru că între guvern şi şeful statului a existat un parteneriat, a afirmatEmil Boc, la Pro TV. „Imaginaţi-vă ce ar fi însemnat în aceşti ani ca, pe lângă actuala situaţie economică internă şi internaţională, să mai fi suprapus o criză de genul unui conflict între preşedinţie şi premier. Uitaţi-vă şi în Franţa, […]
Acţionarii agenţiei de turism Accent Travel, numărul patru la nivel naţional, au aprobat recent vânzarea pachetului majoritar, deţinut de către Comac Limited, firmă asociată în ultimii ani de presă cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy pregătesc măsuri mai drastice de combatere a crizei din zona euro, inclusiv un „pact de stabilitate” încheiat de urgenţă cu o structură similară Acordului Schengen, care să oblige ţările la disciplină fiscală.
Preşedintele PSD îl atacă pe europarlamentarul PDL Cristian Preda. „Vineri, la Bruxelles, Partidul Socialistilor Europeni a luat decizia de a organiza viitorul sau Congres la Bucuresti, la sfarsitul lunii septembrie 2012. O decizie in premiera (niciodata pana acum un Congres de acest fel nu a avut loc in Estul Europei), dar mai ales o reuniune […]
Chiar dacă Universitatea a fost dezafiliată, iar oraşul nu are echipă în primele două ligi din România, autorităţile din Craiova, în frunte cu primarul Antonie Solomon, au anunţat că vor construi un stadion de 20.000 de locuri. Conform portalului Ora de Dolj, în şedinţa Consiliului Local al Municipiului Craiova din această săptămână, Solomon a declarat […]
Deseori, noi, parintii, suntem cu mult mai preocupati sa ii formam si „dresam” dupa regulile sociale general acceptate – ceea ce noi, adultii, numim educatie – iar acest proces ne consuma foarte mult timp si energie, nelasandu-ne mereu suficienta forta de a discuta, a afla si a si hrani nevoile emotionale si spirituale ale copiilor […]
Traficul rutier va fi restrictionat pe mai multe artere de circulatie, pe 27 noiembrie si 1 decembrie, in Bucuresti, cand se vor organiza repetitia generala a paradei militare cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei si parada propriu-zisa, a anuntat Brigada Rutiera. Circulatia autovehiculelor in zona adiacenta Arcului de Triumf, se va face (atat in 27.11.2011, […]
Românii au consumat în primele nouă luni din 2011 circa 58,5 milioane de litri de băuturi spirtoase, în scădere cu 18,8% faţă de anul trecut. Principalul motiv ar fi scăderea puterii de cumpărare, conform unu studiu citat de Mediafax. Potrivit ultimului studiu al firmei de cercetare Canadean, consumul de băuturi alcoolice a scăzut în acest […]
Cristian Preda a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Senatului trebuie să fie Vasile Blaga. „Cred că preşedintele Senatului trebuie să fie Vasile Blaga, nu cred că avem foarte multe variante. Ar fi fost o varitantă foarte bună Anca Boagiu, dacă nu era ministru al Transporturilor, dar ea cred că face treabă bună la minister […]
Germana Viktoria Rebensburg a câştigat sâmbătă proba de slalom uriaş de la Aspen (Colorado), contând pentru Cupa Mondială feminină de schi alpin, fiind cronometrată după două manşe în 2 min. 11 sec. 25/100, potrivit Agerpres. Pe locurile următoare s-au clasat austriaca Elisabeth Goergl – 2 min. 11 sec. 58/100 şi americanca Julia Mancuso – 2 […]
Arheologii de la Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic au descoperit o a doua inscripţie maya despre apocalipsa din 2012. Cei mai mulţi experţi vorbeau, până acum, doar despre o inscripţie pe o piatră găsită în situl Tortuguero, din statul mexican Tabasco. Cea de-a doua a fost găsită printre ruinele Comalcalco, sculptată pe […]
Centrul de Detenţie de la Guantanamo, Cuba, administrat de Statele Unite ale Americii, a fost desemnat ca fiind cea mai scumpă închisoare din lume. Pentru cei 171 de deţinuţi, contribuabilii americani plătesc anual 137 de milioane de euro, adică 800.000 sunt cheltuiţi pentru un singur prizonier, mai mult decât cursurile pe patru ani la cel […]
