New York-ul era un oraş aproape părăsit luni, într-o perioadă în care alteori acesta era plin de turişti, în contextul în care companiile încercau să evalueze costurile închiderii de patru zile a oraşului provocată de sosirea uraganului Irene, scrie luni Daily Mail, informează Agerpres. Vânzătorii cu amănuntul vor înregistra pierderi substanţiale din cauza închiderii oraşului […]
Ministrul francez de interne, Claude Guéant, a declarat luni la BFMTV/RMC că ‘delincvenţa românească este o realitate’ şi ‘trebuie s-o combatem’, informează cotidianul Le Point, potrivit Agerpres.
Roberta Anastase este de părere că soluţia constituţională pentru comasarea alegerilor este amânarea localelor până la data alegerilor parlamentare, prin modificarea Legii electorale, informează realitatea.net. „Evident că este o soluţie de discutat pe o modificare legislativă care este necesară. Probabil soluţia, singura posibilă constituţional, fiind aceea de a duce localele către parlamentare”, a spus preşedintele […]
Șeful statului a sărbătorit sâmbătă 35 de ani de la absolvirea facultății. A ajuns la Constanța cu un elicopter, iar la aterizare a fost primit cu onoruri militare fiind, de asemenea, intonat imnul de stat. A avut numai cuvinte de laudă la adresa absolvenților Academiei, despre care a afirmat că se bucură de o educație […]
De prea multe ori, in ultimii ani, am fost pusi in fata faptului implinit, a evidentei ca ideologia nu mai are nicio importanta pentru PDL. Iar istoria recenta a avut grija ca noi, restul, ceilalti cetateni care au ales sa traiasca in Romania, sa fim martorii unor episoade constante de lepadare ritualica de crezul pedist […]
Cea mai scăzută temperatură din ţară, din zonele locuite, s-a înregistrat luni dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a arătat 1,6 grade Celsius, informează Agerpres. Meteorologul de serviciu de la staţia meteo Miercurea Ciuc, Tanko Karoly, a declarat pentru AGERPRES că aceasta este cea mai scăzută temperatură înregistrată în această vară, în Harghita. Tot […]
Subsecretarul de stat Virgil Baciu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost arestat preventiv sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce ar fi primit bani pentru urgentarea unor dosare, informează realitatea.net. Potrivit DNA, în perioada iunie-august 2011, Baciu Remus Virgil, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), […]
ancuri, vehicule de transport de trupe şi vehicule militare au pătruns luni dimineaţă în localitatea Hitt, la doi kilometri de frontiera nordică a Libanului, a anunţat Observatorul sirian al drepturilor omului /OSDH/, citat de France Presse, potrivit Agerpres. ‘Tiruri de mare intensitate răsună de la ora 09:00’, a afirmat pentru agenţia franceză de presă directorul […]
Potrivit ziare.com, senatorii au cheltuit în luna mai a acestui an zeci de mii de lei pentru deplasările externe. Datele privind cheltuielile cu deplasările externe au fost actualizate ultima oară în luna mai, iar senatorul PDL Viorel Riceard Badea este campion la acest capitol. El a cheltuit o sumă totală de aproape 15.000 de lei […]
Gospodăria mamei Uţa se află în imediata apropiere a Mănăstirii Corbii de Piatră, cu celebră biserică rupestră din secolul XIV. Două stânci imense şi spectaculoase prin arhitectura lor delimitează o parte a curţii bătrânei, turiştii făcându-i musai o vizită după ce trec pe la biserică. Casa mamei Uţa, în care s-a născut acum 89 de […]
Nemulțumit că PDL-ul își tot schimbă culorile și, mai recent, optează pentru verde, Partidul Ecologist Român este ironic, așa cum apare într-un comunicat remis presei, dar ferm, sugerând, că este foarte posibilă o înfățișare în fața instanțelor de judecată. Astfel, premierul Boc este suspectat că ar confunda verdele ecologist cu nuanțele sistematizării urbanistice și recomandă […]
28 august, 2011 Avertisment Rândurile care urmează nu au semnificația participării la vreun proiect politic. Nu vreau nici să şubrezesc poziția tare a opoziției şi nici să întăresc poziția slabă a puterii. Vorbesc, desigur, despre poziţiile din sondaje, cele pe care le cunosc nemijocit. Politrucii care, în loc să aibă ei însiși poziţii publice, se uită mereu […]
Pentru că se războieşte cu mogulii, cu parlamentul, dar şi cu liberalii, Crin Antonescu este de părere că actualul șef al statului seamănă cu Lenin. „În ultimul secol, liberalismul a fost în permanenţă atacat, începând cu primul şef al Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, şi până la preşedintele actual al României, Traian Băsescu, a afirmat […]
Fostul vârf al Rapidului a marcat două goluri în întâlnirea pe care Şahtior a terminat-o la egalitate pe terenul lui Cernomoreţ Odessa, scrie realitatea.net. Cernomoreţ Odesa şi Şahtior Doneţk au încheiat 2-2 în etapa a 8-a a campionatului ucrainean, iar echipa antrenată de Mircea Lucescu a pierdut şefia clasamentului, la golaveraj, în favoarea lui Dinamo […]
Numărul locurilor de muncă vacante a urcat la 27.700, în trimestrul doi al acestui an, în creştere cu 400 de locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică. În comparaţie cu trimestrul similar al anului 2010, numărul locurilor de muncă vacante a crescut cu 3.400. Sectorul […]
Doi cetăţeni români au fost răniţi uşor în explozia produsă duminică pe o plajă din localitatea turcă Kemer, în apropiere de Antalya, aceştia fiind însă în afara oricărui pericol, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al MAE, Doris Mircea. „Ambasada României la Ankara a contactat autorităţile locale din Kemer, care au confirmat faptul că […]
Mii de persoane au participat duminică la manifestaţii convocate în 30 de oraşe din Spania, în semn de protest faţă de reforma Constituţiei, după ce principalele partide spaniole, PP şi PSOE, au fost de acord ca legea fundamentală să fie modificată cu introducerea unei limite de deficit şi pentru cheltuielile publice. Potrivit postului public de […]
Șeful statului afirma recent, la TVR, că proiectul Roşia Montană trebuie să înceapă, întrucât statul român are nevoie să-și crească rezerva de aur. Numai că, se pare, potrivit unor date care au intrat în posesia jurnaliștilor de la decenews.ro statul român va beneficia de numai 4% din aurul ce urmează să fie extras.
În cursă sunt înscrişi actualul preşedinte, Toomas Hendrik Ilves, în vârstă de 57 de ani, şi europarlamentarul Indrek Tarand, informează realitatea.net. Ilves, social-democrat, este sprijinit de coaliţia aflată la guvernare şi are asigurate 75 de voturi dintre cele 101 posibile, în timp ce Tarand este susţinut de Partidul de Centru, de opoziţie, al doilea ca […]
Taifunul, care a făcut 13 morţi în Philipine la sfârşitul săptămânii trecute, a ajuns pe coasta Taiwanului luni dimineaţa, potrivit Serviciului central de meteorologie. Nanmadol ‘este cel mai puternic taifun care a lovit Taiwanul după Morakot’, care a făcut 700 de morţi şi dispăruţi în 2009, informează Agerpres. Autorităţile au evacuat circa 8.000 de persoane […]
Președintele Traian Băsescu este aşteptat, luni, la Roşia Montană. Potrivit realitatea.net, care citează Mediafax, vizita are drept scop informarea în legătură cu proiectul minier de la Roșia Montană.
Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a afirmat, duminica,ca numarul beneficiarilor subventiei la căldură, precum si plafonul pentru care aceasta va fi acordata vor creste, scriu jurnalistii de Gandul. Ministrul Lazaroiu a explicat ca va pastra doar ajutoarele de incalzire in valoare de 120 de milioane de lei pentru persoanele vulnerabile, eliminand subventia pentru caldura de la […]
Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc luni Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, profetul care a descoperit cel dintâi lumii că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu şi care l-a botezat pe acesta în râul Iordan. Cultul său s-a dezvoltat iar Biserica, atât în Răsărit, cât şi în Apus, i-a consacrat câteva sărbători importante: Soborul Sf. Ioan […]
