Rusia va începe să importe petrol iranian în cadrul unui program “petrol contra hrană” care va fi perfectat în săptămânile care urmează.
Articole scrise de: Cristian Cretu
Casa de avocatură Şova şi Asociaţii a încasat în perioada 2006-2009 în jur de 7 milioane de euro de la societăţile şi instituţiile bugetare.
Cabinetul Tsipras a reuşit să amâne pentru finalul acestei luni plata ratelor către FMI, în valoare de 1,6 miliarde de euro.
Atena şi-a luat creditorii prin surprindere, spunând că va pune la un loc datoriile către FMI, în valoare de 1,6 miliarde de euro, şi va face plata către Fond până la 30 iunie.
Piraeus Bank, una dintre cele patru bănci din România cu capital grecesc, se pregăteşte să părăsească piaţa locală.
În perioada 8-19 iunie, românii vor putea cumpăra în premieră titluri de stat cu scadenţa la doi ani, a câte 1.000 de lei bucata, în cadrul unul program numit Fidelis şi dedicat populaţiei.
Compania Dafora, controlată de unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Mediaş, zonă puternic ancorată în industria gazului natural, a decis să intre în insolvenţă.
FMI, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană, precum şi François Hollande şi Angela Merkel au căzut de acord…
România a înregistrat în perioada 2009-2014 556 de acţionari minori la 153 de companii, conform unei analize a agenţiei de servicii financiare şi de credit risk KeysFin.
Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, se confruntă cu cereri de demisie, iar sponsorii-cheie au cerut organismului de conducere a fotbalului mondial să facă curăţenie.
Regimul separatist de la Tiraspol se confruntă cu o criză economică profundă şi se îndreaptă cu paşi repezi către faliment.
Fostul acţionar dinamovist Cristi Borcea, aflat după gratii în urma judecării dosarului transferurilor, a achiziţionat recent compania Crimbo Sav Gas.
Performanţele economice ale Chinei din ultima perioadă dau naştere unor temeri justificate în rândul mai-marilor lumii şi scenariile catastrofice prind uşor-uşor contur.
Ieftinirea petrolului în ultimele 12 luni cu 50% a lovit în sursele de venituri ale grupării teroriste Statul Islamic (ISIS). Chiar şi cu 60% din producţia de ţiţei a Siriei…
Suma a crescut brusc după ce miercuri Camera Deputaţilor a decis dublarea alocaţiilor copiilor de la 42 la 84 de lei. Astfel că suma rezervată pentru…
Acţiunile Yahoo! au raportat marţi o scădere cu 7,6%, iar această cădere s-a produs cu câteva minute înainte de închiderea burselor.
Cel mai bogat om din Rusia, Vladimir Potanin, consideră că impactul sancţiunilor impuse de Occident a trecut de punctul culminant.
Premiul de un milion de lei prevăzut pentru cea de-a doua extragere la Loteria bonurilor fiscale va fi împărţit la maximum 100 de persoane, ceea ce înseamnă că un câştigător poate primi minimum 10.000 de lei.
Deschiderea săptămâna trecută a Mega Mall, pe locul fostei întreprinderi Electroaparataj, consfinţeşte schimbarea radicală a unuia dintre cele mai cunoscute bulevarde din Bucureşti – Pantelimon.
Ioan Tecar, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Cluj, va încasa 100 de milioane de euro pentru pachetul majoritar …
Ani de zile, Fiscul a trimis milioane de decizii de impunere în baza unor acte normative care au încurajat autoritatea să facă abuzuri. Aşa s-a întâmplat cu mii de români care au aflat că trebuie să plătească statului 468 lei pentru că nu au fost plătite contribuţiile la asigurările de sănătate pentru nişte dividende minuscule, […]
Economistul Bogdan Glăvan are o teorie care spune că boom-ul economic se simte în traficul auto. Aglomeraţia de pe străzile şi bulevardele Capitalei a revenit ca în vremurile de dinaintea declanşării crizei economice, ceea ce denotă o creştere palpabilă. Această realitate este certificată şi de datele prezentate azi …
Ochii lui Putin stau aţintiţi asupra comorii OAO Surgutneftgas, firma în spatele căreia stă „pustinicul Siberiei”, Vladimir Bogdanov.
Compania sârbă NIS Gazprom Neft, controlată de giganul energetic rus Gazprom, a cheltuit în 2014 50 de milioane de euro pentru lucări de foraj…
În ultimele zile, postul de televiziune Digi24, deţinut de unul dintre cei mai bogaţi români, omul fără chip Zoltan Teszari, face o întreagă campanie media pentru deschiderea pieţei de energie şi pentru eliminarea monopolului din sectorul de distribuţie de electricitate.
O mare companie petrolieră înregistrată în România a fraudat bugetul statului cu 146,7 milioane de lei în perioada octombrie 2007-decembrie 2012 prin evitarea plăţii contribuţiilor sociale.