“Cotidianul” a stat de vorbă cu Alina Dina, Specialist Comunicare în cadrul Asociației Adfaber, despre schimbările pe care le aduce AI în lumea muncii și despre oportunitățile pe care le oferă un program absolvit în domeniul utilizării Inteligenţei Artificiale la muncă. Pentru început, în România, sunt oportunităţi de a obţine un certificat fără a plăti […]
Chiar dacă părintele nu își permite anumite cursuri, copilul poate fi încurajat prin exemplul părinților. Părinții trebuie să fie centrați pe aspectele pozitive.
An de an, în spaţiul public, sunt semnalate cazuri de abuzuri la naştere în maternităţi.
Într-un sistem educațional în care funcțiile de conducere sunt adesea distribuite pe criterii politice, iar revendicările profesorilor par să se activeze sau să se stingă în funcție de contextul guvernamental, întrebarea privind independența reală a sindicatelor devine inevitabilă. Recent, liderii sindicali din învățământ au anunțat că amână greva din mai și au transmis opinii diferite cu privire la oportunitatea unei greve generale în această perioadă, motivând criza politică aflată în plină desfășurare.
„Vedem la orice fel de alegeri și la orice fel momente electorale ce înseamnă lipsa culturii și lipsa de reacție socială care afectează aceste lucruri”.
Educația și piața muncii ar trebui să meargă mână în mână. Cotidianul.ro a vorbit despre subiect cu două cadre didactice cu experiență, din mediul preuniversitar și universitar, care au performanțe în mentoratul tinerilor antreprenori de succes. Adina Săniuță este doctor în marketing și lector universitar la Facultatea de Management (SNSPA), unde coordonează masteratul de Management […]
Un discurs recent din Parlamentul European, al independentului Nicu Ștefănuță, readuce în discuție problema înscrierii tinerilor, care nu au posibilități materiale, la bursele internaționale, cel mai celebru exemplu fiind Erasmus.
„Mulți cred că locurile CES sunt ocupate de copii fără probleme reale. Din cauza acestor percepții, copiii care chiar au nevoie ajung să fie puși la zid.”