Un fost prefect al judeţelor Sibiu şi Neamţ, Ilie Mitea, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un autoturism intrat pe contrasens pentru a depăşi un TIR
Uniunea Europeană a introdus de vineri taxe pentru importurile din SUA, o contramăsură faţă de taxele impuse de Donald Trump anterior, în timp ce Jean-Claude Juncker a lansat un nou atac la adresa preşedintelui american.
Ministrul Justiţiei va vizita, în cursul zilei de vineri, Curtea de Apel Iaşi, precum şi penitenciarul de acolo, pentru a identifica un spaţiu pentru amplasarea arhivei instanţelor şi parchetelor arondate.
Principalele agenţii internaţionale de ştiri, precum şi numeroase publicaţii din multe ţări au relatat despre condamnarea lui Liviu Dragnea, liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor.
Coreea de Nord a distrus ”patru situri de testări” balistice, confirmând astfel încălzirea relaţiilor sale cu SUA după întâlnirea istorică de săptămâna trecută între Donald Trump şi Kim Jong Un. Astfel…
O atenţionare Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru 31 de judeţe a intrat în vigoare vineri dimineaţa, în timp ce la nivelul întregii ţări va fi valabilă, până sâmbătă dimineaţa
Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a sesizat Parchetul General pentru a verifica dacă protocolul SRI-PG-ÎCCJ, recent desecretizat, a fost încheiat în condiţiile unor infracţiuni de fals
UPDATE. Trenul cu aproximativ 350 de călători care a fost blocat joi, în staţia CF Dorobanţu din judeţul Constanţa, după ce locomotiva s-a stricat, a plecat spre destinaţie.
Preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu prilejul vizitei de o zi pe care o va întreprinde luna viitoare în această ţară…
În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°. Este momentul solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice, notează astro-urseanu.ro.
Paul Arne Wagner, un jurnalist german stabilit de doi ani în România, a fost ridicat de jandarmi şi dus la Poliţie, pe motiv că au blocat traficul pe bulevardul Aviatorilor. El a povestit într-o postare pe Facebook…
Este pentru a doua oară când CCR trebuie să se pronunţe asupra acestei legi, care a mai fost contestată de către partidele de opoziţie, a fost declarată neconstituţională de către Curte şi apoi reexaminată în Parlament.
Un proiect de lege considerat crucial pentru desfăşurarea procedurii de Brexit a fost adoptat de Parlamentul britanic după ce mai mulţi parlamentari conservatori proeuropeni au decis în ultimul moment să susţină…
Traficul se desfăşoară îngreunat pe Autostrada Soarelui, între Brăneşti şi Fundulea, din cauza unei ploi torenţiale. Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferi…
Numărul militanţilor care se întorc în Europa după ce au luptat pentru reţeaua teroristă Stat Islamic este în scădere, dar riscul producerii unor atentate în Uniunea Europeană este în creştere.
Meteorologii au emis joi dimineaţa un Cod galben de furtună pentru municipiul Bucureşti, valabil în următoarea oră.
Inspecţia Judiciară îl acuză pe procurorul general, Augustin Lazăr, de încălcarea codului deontologic al magistraţilor, după ce i-a numit pe parlamentarii din comisiile speciale…
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, dar indicele Robor la şase luni a crescut la…
„Legea Canabis” a fost aprobată marţi de Senat cu 52 de voturi „pentru” şi 29 „împotrivă”. Legea reglementează cum poate fi crescută, distribuită şi vândută marijuana…
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a comentat pe Facebook invalidarea alegerilor pentru Primăria Chişinău, câştigate de Andrei Năstase, candidatul Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr” (PPDA).
Audierea în cazul procurorului șef adjunct al DNA, Marius Iacob, la Secția pentru Procurori în materie disciplinară a CSM a fost amânată pentru…
Armata israeliană a anunţat că a lovit în noaptea de marţi spre miercuri aproximativ 25 de ţinte în Fâşia Gaza, ca ripostă la tiruri cu rachetă…
Instanţa supremă este aşteptată să pronunţe, miercuri, o soluţie definitivă în dosarul CET Govora, în care fostul senator Dan Şova este acuzat de trafic de influenţă. La ultimul termen, DNA a cerut…
Un accident rutier a avut loc, miercuri dimineața, în zona Basarab, un motociclist fiind rănit grav.
Nouă plecare din echipa lui Donald Trump: secretarul general adjunct al Casei Albe, care a jucat un rol central în organizarea întâlnirii din Singapore între preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, decizia în cazul acţiunii disciplinare exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.