Trump, mulțumit de Coreea de Nord: „Au distrus deja unul din marile lor…”

Trump-Kim Jong-Un

Coreea de Nord a distrus ”patru situri de testări” balistice, confirmând astfel încălzirea relaţiilor sale cu SUA după întâlnirea istorică de săptămâna trecută între Donald Trump şi Kim Jong Un, a anunţat preşedintele american joi seara, informează AFP şi Reuters.

„Relaţia noastră este foarte bună. Ei au încetat să lanseze rachete, inclusiv rachete balistice”, a declarat Trump în cadrul unei reuniuni a cabinetului său. „Ei au distrus deja unul din marile lor situri de testări. De fapt, sunt mai degrabă patru mari situri de testări care au fost distruse”, a adăugat el. „Aceasta va fi o denuclearizare totală, ea a început deja”, a concluzionat Donald Trump.

O întâlnire istorică între cei doi lideri a avut loc la 12 iunie în Singapore

Reamintim că, după o întâlnire istorică între cei doi lideri la 12 iunie în Singapore, Kim Jong Un s-a angajat în favoarea unei „denuclearizări complete a Peninsulei Coreene”.  SUA au anunţat apoi că principalele lor manevre militare comune cu Coreea de Sud sunt de acum „suspendate pe termen nedefinit”. Măsura a fost salutată de Coreea de Nord, care cere de mult timp încheierea acestor exerciţii pe care ea le consideră drept o repetiţie a unei invazii generale pe teritoriul său, potrivit informațiilor agerpres.ro.

În aprilie 2018, Phenianul proclamase sfârşitul testelor sale nucleare şi închiderea centrului său de testare atomică, care „şi-a îndeplinit misiunea”, potrivit lui Kim. „Şi înţeleg că ei deja au restituit – sau sunt pe cale să o facă – rămăşiţele marilor noştri eroi care au murit în Coreea de Nord în timpul războiului”, a mai spus joi preşedintele american.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

1 Comentariu

  1. ei ..ce vorbesti dle?? daa dosarul de recrutare , instruire si instaurare pa tron a studentului din North Coreea fiu da fiu si actujalmente tatic da teara..nu l ai citit matatli??io zic ca totu i previzibil in politichia americanca..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.