Lucescu este la fel de stimat și de prețuit și acum la aceste grupări și de către fanii lor exact ca în perioada în care…
Articole scrise de: Mihai Dumitru
Mircea Lucescu este clar personajul zilei, omul zilei, cum
Mircea Lucescu este foarte preocupat să facă o serioasă transfuzie de aer juvenil la naționala mare, care are o…
Universitatea Craiova mai adaugă un eșec la lista și așa stufoasă a KO-urilor oltenilor din 2017 încoace, de la…
Câștigătoarea Europa League, Tottenham Hotspur
CM de natație care au început de zile bune la Singapore, polo fiind primul
lie Năstase a fost o imensă personalitate sportivă
FCSB a pierdut pentru prima oară după 26 de
Lăsând la o parte că meciul în sine a fost un spectacol eșuat în care singurele momente mai fierbinți nu au venit din…
După o absență de 53 de ani Universitatea Cluj revine pe gazonul cupelor europene joi seară, de la ora 19:00 (direct Digi Sport 1 și Prima Sport 1)
La acest moment am fi tentați să spunem că juveții alb-albaștri sunt superiori adversarului, dar să nu uităm
Antrenorul Dan Petrescu va fi lipsit la acest meci de prezențele unor jucători importanți, cu toții…
Nu o spunem numai noi, ci o fac acum și jurnaliștii macedoneni. Accesele din ce în ce mai îngrijorătoare de…
Daniel Pancu a deschis cutia Pandorrei la naționala U21
Au dezvăluit și francezii cum stau lucrurile cu posibilul transfer al golgeterului SuperLigii în Ligue 1.
Elias Charalambous a obținut de la jucători promisiunea că rușinea din Andorra…
Acolo cel mai așteptat moment despre care a vorbit o mare parte a presei internaționale sportive va fi…
Portarul FCSB, Ștefan Târnovanu, a avut un debut de sezon mai puțin reușit. A greșit grav la primul gol luat de FCSB în Andorra și a stârnit furia lui Gigi Becali (…)
Cu siguranță FCSB este la această oră clubul cel mai stabil financiar și totodată echipa cea mai bine pusă la punct în…
FCSB a obținut sîmbătă seară primul succes din noul sezon al SuperLigii.
Simona s-a bucurat foarte mult de momentul revenirii pe teren la Openul de la Iași, unde a participat la dublu demonstrativ.
Calificarea CFR nu a fost una doar cu zâmbete. Doi dintre cei mai importanți jucători din primul unsprezece au ieșit
Se pare că mai e puțin și se reface un cuplu care a funcționat și la Naționala României. Ianis Hagi e la un pas
Pare că a răsărit soarele, în sfârșit, și pe strada internaționalului român Olimpiu Moruțan.
Horațiu Moldovan, unul dintre jucătorii care fac parte din nucleul de portari ai echipe naționale, este protagonistul unui episod rar întâlnit în fotbal.
Evident, obiectivul este calificarea în turul 2 preliminar, unde lucrurile s-ar complica serios, prin faptul că…