(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri o rezoluţie bazată pe petiţia depusă în PE de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei

„ONU are încă trei luni la dispoziţie pentru a obţine implementarea (acordului) şi rezultate concrete”, a semnalat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova

Coadă la lapte, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic, Coadă la lapte, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic

Fost președinte și la PNL Sibiu, și la peneleul central, Raluca Turcan încearcă să scape de acuzatii și ia distanță față de cele petrecute in azilele groazei spunând că nu demisionează așa cum i-a cerut PSD

Infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată, viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic