Rafael Nadal a fost învins de Denis Shapovalov la Montreal
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul unu şi locul 2 ATP, a fost învins, joi, de canadianul Denis Shapovalov.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul unu şi locul 2 ATP, a fost învins, joi, de canadianul Denis Shapovalov.
Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seara la România TV, că majorarea accizelor la combustibili nu va duce la creşterea preţului benzinei şi motorinei.
Omul de afaceri Alin Simota, dat în urmărire internaţională de la începutul anului 2016 pentru executarea unui rest dintr-o pedeapsă de doi ani dispusă de judecători pentru conflict de interese şi care s-a aflat în toată această perioadă în Emiratele Arabe Unite, a fost încarcerat în Penitanciarul Rahova.
Aproape 200 de persoane au venit să doneze sânge la Institutul Clinic Fundeni, din 3 octombrie, de când a început să funcţioneze în unitate un punct de recoltare, un sfert dintre ei fiind admişi, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, managerul spitalului, Carmen Orban.
Din cauză că sau pentru că au făcut, și ea și ei, aceeași școală despre care Șeful Ei spunea, hăhăind (și după ce se uitase în oglindă,desigur), că scoate un anume fel de absolvenți ? Pentru că nu au primit […]