Recomandări pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare în perioadele caniculare

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) avertizează că în perioadele caniculare creşte riscul apariţiei de toxiinfecţii alimentare. ANSVSA recomandă în acest context populaţiei ca, în perioadele cu temperaturi ridicate, să acorde o mai mare atenţie modului în […]

Promisiunea Ministerului Sănătății pentru pacienții cu afecțiuni oncologice

Ministerul Sănătății a anunțat că pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia, începând cu data de 1 mai, de un subprogram de radioterapie distinct, în cadrul programului național de oncologie. Conform ministerului, până la această dată, va fi implementat cadrul legislativ […]

Mircea Albulescu rămâne internat

Actorul Mircea Albulescu va rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Timişoara, cel puţin până la sfârşitul săptămânii, iar în prezent el se simte bine după operaţia pe cord şi face gimnastică de recuperare, potrivit medicilor.

[…]

Valoarea medicamentelor compensate eliberate prin farmacii – 1,3 miliarde de euro pe an

Valoarea medicamentelor compensate eliberate pe bază de reţetă prin farmaciile din România este de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe an, iar mai puţin de 40 la sută din aceste medicamente au producători români, afirmă Oana Ingrid Mocanu, director în cadrul CNAS.

[…]

Robotul salvator, creat la Oradea

Un ajutor perfect pentru oamenii în dificultate. Este robotul Optimus. Studenţi din Baia Mare au creat robotul care sună la 112, dă ora exactă pentru medicamentaţie şi este zi şI noapte treaz la căpătâiul celui bolnav.

[…]

Parchetul, sesizat în cazul femeii care a născut în taxi

Ministerul Sănătăţii (MS) sesizează Parchetul Tribunalului Prahova în cazul femeii care a născut într-un taxi după ce a fost trimisă la Bucureşti de la Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti, ancheta MS stabilind că nou-născutul putea să trăiască dacă mama rămânea […]

A doua infirmieră din SUA vindecată de Ebola, externată

Cea de-a doua infirmieră americană infectată cu Ebola, după ce a îngrijit un liberian într-un spital din Dallas, s-a vindecat și urmează să fie externată marți după-amiază din centrul medical unde a fost tratată, au anunțat responsabili ai acestei instituții, potrivit CNN.

[…]

România, pe primul loc în Europa privind creșterea procedurilor de transplant

România deține prima poziție în Europa în ceea ce privește creșterea procentului de transplant, atât ca proceduri efectuate, cât și ca număr de donatori, a declarat luni ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat transmis presei. „Menținem aceeași linie ca […]

O soluţie inedită pentru cei care rămân fără păr

Calviţia este o problemă pentru multe persoane, fiind de cele mai multe ori determinată ereditar. O clinică din New York propune o tehnică surprinzătoare pentru a îmbunătăţi situaţia, informează portalul ro.stiri.yahoo.com. Potrivit medicului Graig Lauricella, managerul clinicii „HIS Hair Clinic” […]

Laborator performant, inaugurat la Fundeni

Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti are, de joi, un laborator de referinţă pentru diagnosticarea precoce şi monitorizarea cazurilor de cancer de sânge, printr-un proiect ce a presupus dezvoltarea infrastructurii de depistare a bolii şi dotarea cu echipamente performante.

[…]

Bănicioiu, anunț important despre viitorul Institutului Cantacuzino

Institutul Cantacuzino se reorganizează odată cu trecerea din coordonarea Ministerului Sănătăţii (MS) în cea a Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), urmărindu-se ştergerea datoriilor şi obţinerea de venituri proprii, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

[…]